Calea spre Dumnezeu

Preot Paroh Liviu Alexandrescu

„Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan XVII, 3)

Existența lui Dumnezeu constituie fundamentul fiecarei religii, ce se desfășoară între două persoane, una obiectivă, adică Dumnezeu și alta subiectivă, adică omul. Ortodoxia este calea spre Dumnezeu, calea adevărului creștin, a credinței și a vieții sfinte. Noi ne numim creștini ortodocși, fiindcă mergem pe calea arătată de Mântuitorul Hristos, de Sfinții Apostoli, pe calea bisericii întemeiată de ei.

raiÎntreaga creație, de la făpturile cele mai mici, până la cele mai mari, de la începutul lumii până astăzi, mărturisesc înțelepciunea, bunătatea, prezența și puterea Creatorului în tot ceea ce există. Despre exisența lui Dumnezeu îi vorbește creștinului atât mintea, cât și Însuși Cuvântul lui Dumnezeu revelat, cuprins în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.

Îl vedem pe Dumnezeu pe calea naturală (catafatică ) prin lucrarea mâinilor Sale, a lucrurilor înconjurătoare și vedem atotînțelepciunea și atotștiința, mărturisind: „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”, sau cum spune psalmistul: „Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.” (Psalm 18, 1). Dar nu este suficient pentru desăvârșire, căci Mântuitorul spune: „Nu oricine-Mi zice, Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui Meu, Celui din ceruri.” (Matei VII,21).

Îl vedem și Îl simțim pe Dumnezeu pe calea supranaturală (apofatică), o cale ce ține de împlinirile sufletești, de progresul spiritual și moral, de felul cum te apropii de asemănarea cu Dumnezeu. Dar cea mai mare cunoaștere este prin adevărata trăire. Aici ne ajută rugăciunea, credința și faptele bune.

Cu aceste trei căi au umblat toți sfinții și au ajuns la cea mai înaltă treaptă de unire cu Dumnezeu. Rugăciunea este semnul credinței. Dintre acestea, „nimic nu lipește pe om de Dumnezeu, mai mult ca rugăciunea.” (Sfinții Părinți). La cererea apostolilor: „Doamne, învață-ne să ne rugăm”, Domnul Hristos i-a învățat rugăciunea Tatăl nostru, ce cuprinde esența întregii învățături și a tuturor raporturilor dintre om și Dumnezeu. Ne învață iubirea, bunătatea, iertarea, atribute care aparțin lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli, când aceștia erau la rugăciune (Fapte 4, 31). Faptele bune completează rugăciunea și așa împlinim cuvintele Sf. Iacov care spune: „credința fără fapte este moartă” (Iacov 2, 26).

Dacă ne întrebăm cum să-L primim pe Dumnezeu, Sfânta învățătură creștină ne răspunde prin faptul că noi deja Îl primim pe Dumnezeu prin baia botezului, dar rămâne în noi atât cât Îl păstrăm. Dumnezeu întreit în persoane, adică Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, este chipul după care a fost creat omul. Aceasta înseamnă comuniune și dragoste. La aceste însușiri sufletești suntem chemați și noi, după cum spune și Sfântul Pavel: „De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.” (1 Corinteni XIII, 1).

Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, se îngrijește de toate sufletele curate și bune, de cei care vin cu credință la Biserică, de cei care își pleacă genunchii și inimile la rugăciune, pentru a primi binecuvântarea cerească.

„Trupul lui Hristos” care este biserica, actualizează viața de comuniune cu Dumnezeu, ne cheamă să fim prezenți la sfințenie, la o viață nouă, viața în Hristos, unde lucrează Duhul Sfânt, care ne luminează și călăuzește spre Împărăția cea veșnică.

Ne numim creștini prin faptele noastre, nu numai pentru că am fost botezați. Acest „templu al Duhului Sfânt” pe care îl purtăm, să păstreze sfințenia, dragostea de Dumnezeu și de semeni. Să ne rugăm ca niciodată să nu încetăm a fi templu al lui Dumnezeu și ca Duhul Sfânt să nu se depărteze de la noi, ci să rămână pentru întărire, sfințenie și mântuire: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei V,16).

Acest articol a fost publicat în Predici și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.