„Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu, (Pogorârea Duhului Sfânt).Voi însă voi să rămâneți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus’’(Luca 24, 49)
Iubiți frați!
Biserica este instituția întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos prin Întruparea Sa, ca urmare a refacerii comuniunii dintre om și Dumnezeu. Începutul refacerii comuniunii are loc la Întruparea Domnului Hristos, iar Biserica ia ființă sub forma nevăzută, harică, la momentul Jertfei de pe Cruce și al Învierii Sale, moment care reface legătura pierdută de primii oameni, Adam și Eva.
Ca să înțelegem identitatea noastră cu Dumnezeu, trebuie să explicăm ce înseamnă mântuirea obiectivă și mântuirea subiectivă a omului.
Mântuirea obiectivă a omului este un dar de la Dumnezeu, oferit prin Jertfa Mântuitorului (atributul Domnului Hristos) : „Căci în har sunteți mântuiți, prin credință și aceasta nu e de la voi; este darul Lui Dumnezeu. Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni”(Efeseni 2,8-10) Mântuitorul Hristos a deschis calea lucrării harului in sufletele oamenilor.
Mântuirea subiectivă, (atributul personal) este lucrarea împlinită de fiecare creștin, prin libera sa conlucrare cu harul, prin credință și fapte bune.
Omul este dator să continue urcușul duhovnicesc și să nu considere că mântuirea obiectivă este suficientă pentru mântuirea lui. Iubirea Lui Dumnezeu coboară sau se ridica după puterea credinței sau a faptelor bune ale noastre, în funcție de treptele desăvârșirii personale.
Așadar, Biserica ia ființă prin Mântuitorul Hristos. Dumnezeu a devenit om ca omul să se îndumnezeiască. Biserica repeta drumul Lui Hristos spre Înviere.
„Însuși Hristos repeta drumul în oameni, cu oameni și prin oameni, acest drum spre înviere, dându-le și lor puterea să o facă” (părintele Stăniloaie)
La Pogorârea Duhului Sfânt, are loc întemeierea Bisericii văzute, când se coboară Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli și încep să propovăduiască cuvântul Lui Dumnezeu, la toate neamurile prezente în Ierusalim, făcându-i primele mădulare ale Bisericii, primii credincioși în care se extinde puterea trupului pnevmatizat al lui Hristos. Duhul Sfânt S-a coborât asupra Sfinților Apostoli, asupra oamenilor sfinți, pentru a putea face cunoscută Evanghelia Lui Hristos la toate neamurile.
Duhul Sfânt a dat Sfinților Apostoli darul vorbirii în limbi, pentru ca acesta le era de trebuință la vremea aceea. Mai târziu, Duhul Sfânt a revărsat în ei: darul facerii de minuni, darul înțelepciunii, darul profeției, al răbdării, darul dragostei de Dumnezeu și de oameni. Sfântul Simeon Noul Teolog, spune: „Precum o lampă, având feștilă și ulei, rămâne în întuneric până e aprinsa cu foc, așa și sufletul e stins și întunecat până ce nu-l aprinde harul Sfântului Duh”.
Sfântul Nicolae Velimirovici spune că : „de la Adam până la Hristos, sufletele oamenilor au rămas depărtate și înghețate; Domnul Hristos le-a adus aproape de Dumnezeu Tatăl iar Duhul Sfânt le-a încălzit, precum soarele primăvara”.
Sfânta Biserica este cel mai măreț, mai sfânt și mai de trebuință așezământ al Lui Dumnezeu pe pământ. Unde este Biserica este și Duhul Sfânt. Așa precum S-a odihnit Duhul Sfânt asupra lui Hristos și a rămas nedespărțit de El, tot așa se odihnește Duhul Sfânt asupra Bisericii și rămâne nedespărțit de ea.
Sfântul Pavel ne spune că : „Au doară nu știți că trupul vostru este Templu al Duhului Sfânt?” (1Cor.6,19) „Dacă trăim în Duhul în Duhul să și umblăm!” (Gal. 5, 25)
Iubiți credincioși!
,,Fără Biserică nu există mântuire!”, spune Sfântul Ciprian.
Afară de Biserica întemeiată de Hristos, nu există mântuire. Fără Biserică nu există slujirea Lui Dumnezeu, slujitorii Lui Dumnezeu sau împărtășirea cu Sfintele Taine, prin harul Duhului Sfânt.
„În Biserica slavei Tale stând, în ceruri a sta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești ușă cerească” (slujba Utreniei)
În Biserică ne întâlnim cu sfinții, cu Maica Domnului, „Maica spirituală a poporului român”, cum spune poetul Eminescu și mai ales cu Sfânta Treime în totalitate, cum spune cântarea Sfintei Liturghii : „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea Lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți, în veci. Amin!”
„Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus; şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele,
până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 16-20).
+ NATHANIEL Arhiepiscop de Detroit și al Episcopiei Ortodoxe Române din America a Bisericii Ortodoxe în America
Iubiții Mei,
Aceste cuvinte din Sfânta Evanghelie după Sfântul Evanghelist Matei sunt ultimele îndemnuri ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos adresate ucenicilor Săi. Deși au fost adresate în primă instanță ucenicilor Săi din acea vreme, ele sunt îndreptate și spre noi astăzi, așa cum au fost și pentru toate generațiile anterioare nouă. Acestea sunt cuvinte de îndrumare, de poruncă de a participa prin cooperare cu
Dumnezeu în a aduce mărturie despre El, Domnul, Cel în Treime închinat și despre darul vieții dat de El fiilor și fiicelor Sale cât și despre făgăduința vieții veșnice.
Doamne si Stapânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stapânie si al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale. Asa, Doamne, împarate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greselile mele si sa nu osândesc pe fratele meu, ca binecuvântat esti în vecii vecilor. Amin.
Vremea Postului Mare este cunoscută sub denumirea de „urcuş spre Înviere” şi este asemănată cu o scara spre Marele Praznic al creştinităţii, al Învierii Domnului Iisus Hristos.
Sfântul Vasile cel Mare spune că postul este una dintre cele mai vechi porunci, căci Dumnezeu a poruncit lui Adam:
„Din toţi pomii din Rai poţi sa mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului , să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca, vei muri negresit!”(Facere 2,16-17)
Postul este de doua feluri: post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea şi postul sufletesc, adica înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele, a mâinilor, sa nu lucreze vreun păcat şi mai ales înfranarea minţii si a inimii de la pofte şi de la tot felul de răutăţi.
Prin toate acestea ne regăsim în comuniunea cu Dumnezeu, întelegem că suntem făcuţi să participăm la viaţa vesnică, infinită a lui Dumnezeu. Fericitul Augustin spune: „Ne-ai facut pe noi Doamne, spre a Te căuta şi neliniştit este sufletul meu până ce nu se va odihni intru Tine.” Mântuitorul Iisus Hristos după ce a postit 40 de zile, a arătat întelesul adânc şi folosul spiritual al postului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”(Matei 4,4).
Omul nu este numai o fiinta biologică, ci şi una teologică. Trupul se hraneşte cu hrana sensibila perceputa de simiţuri, iar sufletul se hrăneşte cu prezenta iubitoare a lui Dumnezeu în el şi creaţia Sa, de fapt, nu poate trăi cu adevarat postul, fară rugăciune. Prin post si rugăciune, se cauta dobândirea Duhului Sfânt, luminarea minţii noastre, ca sa „gândim ca şi Hristos, să vedem ca Hristos şi să simţim ca Hristos.” (I Corinteni 2,16)
Postul devine complet , numai dacă este însoţit de rugăciune, milostenie şi fapte bune. Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Dacă vrei să dai două aripiputernice rugăciunii tale, atunci însoteste rugăciunea ta cu post şi cu milostenie, pentru că nu cei săraci au nevoie de cei bogaţi, ci dimpotrivă, bogaţii au nevoie de săraci, căci săracul dobândeşte de la bogat doar o pâine şi o haina, pe când bogatul dobândeşte prin sărac, cerul si fericirea vesnică.”
Aşadar, postul să ne întareasca trupul, rugăciunea să ne înalţe la Dumnezeu, iar faptele bune să ne curăţească sufletul pentru a fi vrednici de jertfa şi Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi.
Preot paroh Liviu Alexandrescu
Preot paroh Liviu Alexandrescu
„Duhul Sfânt Se va pogorî peste Tine şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din Tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema.”(Lc. l, 35)
Iubiti credinciosi!
Sărbătoarea Bunei Vestiri face parte dintre praznicele împărătești, care ne amintește de vestea cea buna adusa Maicii Domnului, de către îngerul Gavriil. Acest eveniment numit de Biserică „Buna Vestire” este sărbătorit pe 25 martie, ca o zi de mare bucurie pentru Maica Domnului și pentru întreaga omenire, primind vestea că „va naște pe Fiul Lui Dumnezeu” Domnul Iisus Hristos.
Referatul Genezei spune ca omul a fost făcut „după chipul Lui Dumnezeu”(Geneza 2,7). Însă chipul Lui Dumnezeu în om se referă la natura spirituală a omului, care poate intra în comuniune cu Dumnezeu. Sfântul Grigorie de Nazianz spune :„In calitate de pământ sunt legat de viața de jos; dar fiind și o părticică dumnezeiască, eu port în mine dorința vieții viitoare”. Sfântul Vasile cel Mare spune : „omul a primit porunca să devină Dumnezeu”.
Prima pereche de oameni, stăpâniți de mândrie ( Adam și Eva), dorește să ajungă la perfecțiune și fericire, fără ajutorul Lui Dumnezeu și pentru aceasta vor pierde legătura cu izvorul vieții, Creatorul. Păcatul adamic consta în faptul că a vrut să devină dumnezeu, fără Dumnezeu.
Păcatul strămoșesc se transmite la fiecare urmaș al lui Adam, până la venirea Fiului Lui Dumnezeu, cum spune Sfântul Pavel :„Căci precum în Adam toți mor, tot așa, în Hristos toți vor învia”( 15,22) Corinteni. Evenimentul Întrupării Fiului Lui Dumnezeu a fost făgăduit după căderea în păcat a părinților Adam și Eva, apoi profețit și de alți profeți, printre care și Isaia proorocul :
„Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, ce se tâlcuiește: cu noi este Dumnezeu”(Isaia 7,14)
Vestea cea buna vine de la Bunavestire, cu închinarea îngerului Gavriil prin cuvintele: „Bucură-te cea plină de dar”. Darul cel mare îl primește de la Duhul Sfânt, pentru sfințenia și curățenia de care a dat dovada toată viața, fiind aleasa cerului și a pământului, devenind mamă a Domnului Iisus și mamă a noastră, a tuturor.
De atunci avem cultul ei de mamă ideală, de mamă model pentru toate mamele. Eva a fost mama prin care a intrat păcatul în lume iar Maria a fost mama prin care a venit sfințenia și mântuirea. Eva s-a lăsat amăgită și ispitită de șarpele păcatului iar Fecioara Maria a fost „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Tot ce am pierdut prin Eva, am redobândit prin Maria. Este foarte important să știm că avem o mamă în cer și pe pământ, ca o scară care leagă pământul și cerul, care este receptivă la rugăciunile și nevoile noastre.
Un suflet de mamă, ca al Maicii Domnului, este permanent în rugăciune și mai ales cu mare trecere la ușa milostivirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul său, așa cum rostim în rugăciune:
„Ușa milostivirii deschide-o nouă Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că Tu ești mântuirea neamului creștinesc”
Iubiți credincioși!
Hramul este prilejul de rugăciune, de bucurie și de mulțumire Lui Dumnezeu, Maicii Sale și Sfinților, pentru binefacerile pe care le primim de la ei. Bucuria hramului ne adună pe toți laolaltă, de la cel mic până la cel mare, de la cei vii, până la cei care nu mai sunt printre noi, în fiecare an, ajungând până la originea lui și anume pentru biserica noastră – anul 1918.
„Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”.
Predică la Duminica Crucii (a III-a din Postul Mare)
Preot paroh Liviu Alexandrescu
Iubiți credincioși,
Cu fiecare duminică din Postul Mare ne apropiem duhovnicește de marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Duminica Crucii, așezată în inima acestui post, ne arată că Domnul Hristos se îndreaptă spre „patima Sa cea de buna voie”, și că a purtat cu toata dragostea „pentru noi si pentru a noastra mantuire”, Sfânta Cruce.
Din lemnul de ocară și de tortură al sclavilor, crucea a devenit, pentru creștini, steagul de luptă și biruință, semnul răscumpărării și al mântuirii.
Domnul Hristos nu-i trimite pe oameni să poarte Crucea Lui, ci să-și ia fiecare crucea lui și să-i urmeze Lui. El a purtat-o Cel dintâi, El o cunoaște mai bine (Sf.Nicolae Velimirovici). Dintre toți fii oamenilor, nimeni nu a suferit mai mult decât El. Sunt oameni care în fața durerii se revoltă, sunt deznădăjduiți, înjură sau se împotrivesc lui Dumnezeu.
„Uită-te la Domnul care atârnă pe Cruce; vezi că după ce S-a suit pe Cruce, nu S-a mai dat jos de pe ea, până când nu Și-a dat duhul lui Dumnezeu”,
spune Sf. Teofan Zăvorâtul. El ne-a învățat, prin patimile Sale, să fim răbdători în durere și fericiți în suferință (Matei 5.10). Profetul Isaia Îl numeste: „omul suferinței și răbdătorul durerilor” (Isaia 53.3). Hristos ne învață că cel care suferă nu este singur, ci împreună cu El, împreună cu martirii și sfinții care au pătimit pentru El: „iată Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”.
Sfântul Pavel ne spune că singura bucurie a lui este doar Crucea lui Iisus: „iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în Crucea Domnului Hristos”. Omul se întâlnește cu Dumnezeu în Cruce. Sfinții Părinți prezintă cele trei feluri de Cruce: crucea exterioară – necazurile, nevoile și încercările; crucea interioară – patimile, poftele; crucea duhovnicească – dorința de înălțare prin virtuți. Dacă trecem de prima cruce și lucrăm pentru a doua, ne putem lăuda în Crucea Domnului Iisus, ca și Sf. Pavel. La toate aceste cruci, Hristos vine spre a ne fi ajutor! Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii, pe cât este și Crucea lui Hristos (Sfântul Teofan).
Trăirea ortodoxă înseamnă trăirea în Hristos și în Evanghelia Sa. Nu putem separa pe Domnul Hristos de cuvântul Său, precum nu-L putem separa nici de Crucea jertfei Sale. Mântuitorul spune că putem căștiga sufletul doar dacă intrăm în slujba Lui și a Evangheliei Sale, dându-i tot și așteptând de la El totul.
„Cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde, iar cine îl va pierde pentru Mine, acela îl va câștiga”.
Cine va pierde sufletul lui Adam cel pământesc, va câștiga sufletul lui Hristos cel veșnic.
Pe lemnul crucii se întâlnesc tâlharii cu Hristos. Unul cu trăirea de până acum, cu privirea pământească și altul cu privirea la cer, cu fața pocăintei spre Hristos. Cu dragostea nemărginită față de oameni, Domnul trece de pe pământ, pe Cruce, „în cele mai de jos ale pământului”, apoi ca un biruitor al morții, prin Înviere – de pe pământ la cer. Tâlharul a fost iertat la dorința lui: „Pomenește-mă Doamne când vei veni întru împărăția Ta” (Luca 23.42). Chiar și acum, pironit pe cruce, însângerat, îndurerat, Domnul Hristos nu-și întoarce fața Sa și-i răspunde: „Astazi vei fi cu Mine in rai”.
De aceea, Crucea devine semnul Împărăției, iar Hristos, Împăratul cerului și al pământului. E de datoria împaratului să moară pentru supușii săi. „Păstorul cel bun își pune viața pentru oile sale” (Ioan 10.11). Vedeți câtă putere are mărturisirea tâlharului, chiar în ultima clipă a vieții sale? Lui Hristos nu i-a fost rușine să-l ducă pe tâlhar în rai, căci pentru aceasta a venit. Locul mântuirii acestuia a fost pe cruce – altarul jertfei și al suferinței (Sf.Ioan Gură de Aur).
A doua venire a Domnului Hristos va fi anunțată cu multe semne, în cer și pe pământ, când Îngerii și Arhanghelii vor purta înaintea Domnului semnul biruinței și al Împărăției cerești – Sfânta Cruce.
Iubiți credincioși,
vă invităm în această sfântă perioadă de post să fim alături de Crucea Mantuitorului Hristos, de suferința Lui, așa cum și El este permanent cu noi, în suferințele noastre. Să ne învrednicim să ușurăm Crucea Domnului, prin viața și faptele noastre, ca să arătăm că suntem „fii ai Domnului nostru din ceruri”.
preot paroh Liviu Alexandrescu
„Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei VI, 16-18).
Iubiți credincioși!
Biserica Ortodoxă de Răsărit a rânduit pentru dreptcredincioșii creștini anumite posturi. Căci postul – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – „potolește trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curățește si înaripează sufletul și îl înalță”. Vremea Postului Mare este cunoscută sub denumirea de „urcuș spre Inviere” și este asemănată cu o scară spre Marele Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos din morți și ține 40 de zile, până în Noaptea Învierii sau Noaptea de Paște.
Sfântul Vasile cel Mare spune că postul este porunca cea mai veche, căci Dumnezeu a poruncit lui Adam: „din toți pomii poți să mănânci, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreșit!”( Facere II, 16-17). Prin post și rugăciune, se caută dobândirea Duhului Sfânt, luminarea minții noastre, ca să „gândim ca și Hristos, să vedem ca Hristos și să simțim ca Hristos”(I Corinteni II, 16).
Postul este de două feluri: post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu și de a ne stăpâni firea și postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele, a mâinilor, să nu lucreze vreun păcat și mai ales infrânarea minții și a inimii de la pofte și de la tot felul de răutăți. Postul devine complet numai dacă este insoțit de rugăciune, milostenie și fapte bune. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă vrei să dai două aripi puternice rugăciunii tale, atunci însoțește rugăciunea ta cu post și milostenie, pentru că nu cei săraci au nevoie de cei bogați, ci dimpotrivă, bogații au nevoie de cei săraci, căci săracul dobândeste doar o pâine și o haină, iar bogatul dobândește, prin sărac, cerul și fericirea veșnică”.
Domnul Iisus Hristos a murit pe Cruce. El suferă pentru fiecare dintre noi, ori de câte ori Îl crucificăm, prin păcatele pe care le săvârșim. Sfântul Pavel spune: „răstignim a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu și-L facem de batjocură”. Suferința lui Hristos poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de ce facem fiecare dintre noi. Așadar, a venit timpul binecuvântat de Dumnezeu, să putem petrece Postul Mare, cu toata ființa noastră, cu multă rugăciune, alături de Domnul Hristos, de Maica Sa și de toți sfinții.
Prin toate acestea ne regăsim în comuniune cu Dumnezeu, înțelegem că suntem făcuți să participăm la viața veșnică, infinită a lui Dumnezeu. „Să ne curățim simțirile si să vedem pe Hristos, Soarele dreptății” spune cântarea bisericească, să vedem lumina dumnezeiască și pe Hristos, Dătătorul de lumină. Lumina Lui Hristos din noaptea Învierii acoperă întunericul ființei noastre, luminează rațiunea, ca apoi, să-L putem vedea și urma pe Hristos. Atunci vom putea spune, ca și apostolul Pavel: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”.
Pentru aceasta acum e timpul pregătirii noastre prin post, rugăciune, milostenie și fapte bune:
„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune, să preamarească pe Tatăl vostru cel din ceruri.” (Matei 5, 16).
E timpul, iubiți frați, să: „curățăm întâi partea dinlăuntru a paharului, pentru ca și partea din afară să fie curată”(Matei 23,26). Putem spune prin glasul sfintelor rugăciuni: „Preabunule Doamne, alungă de la noi duhul mândriei, duhul lăcomiei, duhul desfrâului, duhul răutăţii şi duhul deznădejdii, şi dăruieşte-ne darurile Duhului Sfânt: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei credinţe’’ (Canonul de Pocăință).
Iubiți credincioși!
Postul este calea prin care putem descoperi comorile noastre sufletești. Ele vor fi purtate în inima noastră oriunde vom merge, chiar și înaintea Judecătorului nostru Hristos, pe când grija lumească este trecătoare și chiar calea care te departează de Dumnezeu. Așadar, postul să ne întărească trupul, rugăciunea să ne înalțe la Dumnezeu, iar faptele bune să ne curațească sufletul, pentru a fi vrednici de jertfa și Învierea Domnului Iisus Hristos din morți.
Preot paroh Liviu Alexandrescu
„Hristos Se naște, măriți-L!
Hristos din ceruri, întâmpinați-L!”
Iubiți credincioși!
Ca în fiecare an, sărbătorim Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea bucuriei de a fi creștini, de a cânta si a mări pe Dumnezeu după cuviință, asemenea îngerilor care spuneau: ,,Mărire întru cei de Sus Lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire’’. Sărbătoarea Crăciunului, ne amintește de marea milostivire a Lui Dumnezeu față de noi, oamenii, de cel mai mare dar oferit lumii, prin Întruparea Fiului Lui Dumnezeu, din Fecioara Maria.
Colinda spune: „Să se nască și să crească, să ne mântuiască’’.
De la Nașterea Lui, am învățat că Dumnezeu nu este departe, ci El sălășluiește în inima omului: ,,Au doară nu știți că voi sunteți temple ale Duhului Sfânt ’’(Sf. Ap. Pavel). Dacă primim pe Iisus Hristos ca dar dumnezeiesc, vedem că și viața noastră este tot un dar dumnezeiesc. Ne-a dat-o să o îngrijim prin fapte bune și s-o înălțăm la demnitatea ei.
Praznicul Nașterii Domnului este praznicul bunătății și iubirii Lui Dumnezeu, căci acum a hotărât să trimită pe Fiul Său în lume, să șteargă păcatele, care separau oamenii de Dumnezeu. Iubirea e virtutea care Îl coboară pe Dumnezeu pe pământ și-l face om și tot iubirea e cea care-l îndumnezeiește pe om.
Sfântul Vasile Cel Mare spune: ,,Din câte a făcut Dumnezeu în cer și pe pământ, nici o minune nu este mai mare ca aceasta’’. Nașterea Domnului coboară Duhul Lui Dumnezeu pe pământ și face începutul mântuirii noastre. Iisus Hristos devine centrul Universului : ,,ca în numele Lui Iisus Hristos, tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt” (Filipeni, 2-10)
Fără Iisus Hristos născut în om, acesta rămâne doar o ființă biologică, lipsită de perspectiva cerească. Hristos a coborât din cer, pentru ca omul nu putea urca singur la cer.
Iată de ce în Troparul Nașterii Domnului, Biserica ne cheamă să ne apropiem și să preamărim această lumină: ,,Nașterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței, ca întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarele dreptății și să te cunoască pe Tine Răsăritul cel de Sus, Doamne mărire Ție!’’
Toate cântările și colindele străbune, ne cheamă să fim împreună la Betleemul Iudeii: „Veniți să vedem credincioși, unde S-a născut Hristos’’, să vedem simplitatea ieslei unde S-a născut, paiele care L-au înfășat, magii și păstorii închinându-se și îngerii zicând: „Mărire întru cei de sus Lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire”. Astăzi, creștinului i s-a deschis ușa împărăției, iar pacea din cer adusă pe pământ, întoarce omul din drumul pierzării. Lumina cunoștinței ne îndreaptă spre direcția mântuirii, unde nu este decât bunătate, iubire, pace și darurile Duhului Sfânt. Acum, casa Lui Hristos este așezată în inima noastră, ce trebuie păstrată curată și luminată.
Nașterea Domnului trebuie întâmpinată cu fapte bune, cu milostenie, cu gânduri de pace și iubire de semeni. Fiecare om devine acum o peșteră a Betleemului, unde poate să se așeze Fiul Lui Dumnezeu, adus de Maica Domnului, iar sufletele curate vor fi scutecele în care-L vom primi: ,,Nu mai plânge Maica mea/ Scutecele noi ți-om da/ Prea Curata/ Pruncul Sfânt a-L înfășa’’.
La cumpăna anilor, omul își îndreaptă gândul spre cele trei fețe ale timpului: trecut, prezent și viitor. Dintre toate ființele de pe pământ, numai omul trăiește și în viitor. Căci viitorul înseamnă credință, nădejde și iubire în acțiune. Viitorul stă în darul Lui Dumnezeu și în străduința omului. El simte mereu prezenta și lucrarea Lui Dumnezeu în viața sa: ,,Ajutorul meu vine de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul’’(Ps. 120.2)
Iubiți credincioși!
Cu aceste gânduri, preotul Liviu Alexandrescu și Consiliul Parohial al Catedralei „Buna Vestire”, vă dorește cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, Anului Nou – 2018 și Bobotezei, ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace, iar noi vă urăm: „Sărbători fericite și Mulți Ani!”.
Preot paroh Liviu Alexandrescu
„Nașterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viața veșnică.”
Iubiți credincioși!
Una dintre Sărbătorile apropiate sufletului nostru din această perioadă, este Nașterea Maicii Domnului, numita în popor și Sfânta Marie Mică – sărbătorită pe 8 Septembrie.
Astăzi prăznuim Nașterea Împărătesei cerului și a pământului, ca rod al rugăciunii, al milosteniei și al facerii de bine, câștigată de la Dumnezeu, de Sfinții Părinți Ioachim și Ana. Nu prăznuim nașterea unui sfânt, ci Nașterea aceleia ce este mai sfântă decât toți sfinții.
Maica Domnului începe noul an bisericesc și tot ea îl încheie, în luna August anul următor, tocmai pentru importanța pe care o are în învățătura și viața noastră ortodoxă, anume că Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe și a termina planul mântuirii neamului omenesc din robia diavolului, prin Fecioara Maria.
Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Cu Fecioara Maria s-a înnoit neamul omenesc, devenind Împărăteasa îngerilor, a sfinților , a tuturor popoarelor pământului și a tot sufletul necăjit și întristat, care o cheamă în ajutor. Maica Domnului a fost o persoană aleasă de Preasfânta Treime, din toate popoarele pământului, ca cea mai curată și mai sfântă fecioară, din neamul lui Aaron după mamă și din neamul lui David după tată, aleasă din doua seminții de frunte după trup.
Despre Fecioara Maria, putem spune că vine din familia dumnezeieștilor părinți, Ioachim și Ana, originari din Nazaretul Galileei. Ei ajunseră la adânci bătrâneți fără să aibă copii, dar nu-și pierduseră speranța rugându-se permanent lui Dumnezeu să le dăruiască un urmaș. În încrederea lor, au mers până la retragerea în locuri singuratice, unde au postit, s-au rugat, au lăcrimat și și-au sfâșiat inima, până ce Dumnezeu le-a trimis răspuns prin îngeri că cererea lor va fi primită. Așa s-a născut Maria, viitoarea Sfânta Fecioară Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu să fie vasul ales, ce va purta în pântece și va naște pe Mântuitorul lumii, cum proorocise Isaia:
“ Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și va chema numele lui Emanuel”. (Isaia 7,14).
Așadar, Maica Domnului s-a născut prin rugăciune și toată viața ei a fost o rugăciune. Ea și acum se roagă neîncetat în bisericile noastre, împreună cu toți sfinții, pentru noi, pentru mamele și copiii noștri, pentru toți cei ce cred în Dumnezeu și iubesc poruncile Lui. Maica Domnului stă în genunchi înaintea Preasfintei Treimi și se roagă împreună cu îngerii și cu Apostolii, pentru pacea lumii, pentru iertarea păcatelor și mântuirea tuturor oamenilor.
Să serbăm cu bucurie sfânta zi a Maicii Domnului! Să o lăudăm cu cântări duhovnicești, să cădem în genunchi înaintea sfintei ei icoane și să binecuvântam pe aceea pe care îngerii o laudă în cer. Să o venerăm cu toata evlavia și cu toată dragostea, căci prin mijlocirea ei, ne facem fii iubiți ai lui Dumnezeu, ne umplem de darurile cerești și ne curățim inimile, mărturisind-o ca Maica lui Dumnezeu.
Lumina sfintei sărbători de azi, să vă lumineze tuturor viața iar bucuria Praznicului să rămână veșnic în inimile voastre, urându-vă: ,,La Mulți Ani cu împliniri duhovnicești’’, tuturor creștinilor și a celor care poartă numele Născătoarei de Dumnezeu.
Predica la Adormirea Maicii Domnului-15 august
Preot Paroh Liviu Alexandrescu
Iubiti credinciosi!
Intre cele mai importante sarbatori din calendarul nostru, se numara si Praznicul Adormirii Maicii Domnului, pentru care ne-am pregatit timp de doua saptamani, cu post si rugaciune.
In aceasta zi, ne amintim de momentul cand Fecioara Maria se desparte de lumea pamanteasca si de evenimentul mutarii ei la cer, dupa cuvantul ingerului Gavriil, care zice :,,Iata ce zice Fiul tau: Am simtit dorul tau si iti stiu durerea ca esti departe de Mine, de aceea am hotarat ca peste doua saptamani sa te iau, in locasurile cele ceresti’’.
De bucurie, Maica Domnului pleaca la Muntele Maslinilor si cu lacrimi de multumire se ruga Lui Dumnezeu, iar cand se pleca cu fata la pamant si pomii si florile, se inclinau la fel. Natura devine mai recunoscatoare decat fiinta rationala.
Dupa aceasta, s-a intors acasa, a aprins lumanari si tamaie, a chemat cunostintele si rudele, spre a-si lua ramas bun, apoi printr-o minune au venit Apostolii din toate colturile lumii :,,deodata s-a facut un vifor mare si un vant puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei unsprezece apostoli (care veneau de la marginile lumii, unde fusesera trimisi la propovaduire) sa ia parte la cinstirea și ingroparea Prea Sfintei Fecioare Maria( Proloage-15 august).
Fiind nerabdatoare sa se intalneasca cu Fiul sau, s-a asezat pe pat si rostea rugaciunea :,,Fiule si Dumnezeul meu, primeste sufletul meu’’. A facut semnul crucii si si-a dat duhul. In momentul acesta, toti orbii, schiopii si toti bolnavii care erau de fata, s-au facut sanatosi. Aceasta ca sa se arate ca nu a murit o femeie de rand, ci Maica lui Dumnezeu. Ca sa stim cine a fost Maica lui Dumnezeu pe pamant!
Traditia spune ca trupul Maicii Domnului, a fost asezat in gradina Ghetsimani, iar pentru ca Toma nu a fost la inmormantare, ci a venit peste trei zile, el a dorit sa sarute picioarele Maicii Domnului si cand a deschis mormantul, nu au gasit trupul ei, caci Fiul ei a ridicat-o la cer.
Iubiti credinciosi!
Biserica noastra ne cheama sa o cinstim pe Maica Domnului, mai mult decat orice sfant, chiar decat ingerii. In Fecioara Maria S-a revarsat Insusi izvorul sfinteniei, asa cum spune si ingerul Gavriil :,,Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine’’(Luca 1,28)
Noi cinstim si ne inchinam Maicii Domnului, pentru ca in ea se intalnesc cele ceresti cu cele pamantesti. Sa nu credeti ca daca Maica Domnului a plecat la cer, a parasit si lumea intreaga. Ea dupa moarte, s-a inaltat la cer si de acolo se roaga, pentru cei ce o cinstesc. Ea este mijlocitoare intre noi si Dumnezeu, caci mult poate rugaciunea maicii pentru fiii sai.
Aceasta trecere a Maicii Domnului este o lectie pe care o primim la praznicul Adormirii sale. An de an ne apropiem de momentul trecerii fiecaruia dintre noi si ne da posibilitatea de rugaciune si meditatie, de pregatire si curatenie, ca sfarsitul vietii sa fie asemenea Maicii Domnului, cu liniste, pace si implinire.
Maica Domnului a fost asezata de-a dreapta Fiului Sau si de acolo vegheaza la fiii sai, care o cinstesc cu vrednicie. Cand era in lume vorbea cu cei care veneau la ea; acum din cer ne cuprinde pe toti si trimite rugaciunile noastre ca razele de soare, pline de caldura si lumina sfintitoare.
Maica Domnului vorbeste prin rugaciunile noastre, prin sufletul nostru, prin credinta noastra. Ne alina greutatile, ne sprijina in nevoi, ne mangaie si ne ocroteste. Avem in cer o mama buna si milostiva. Este aproape de scaunul dumnezeirii si priveste spre nevoile saracilor, spre cei sarmani, bolnavi si in necazuri. De acolo ne trimite ajutorul sau si se roaga pentru toata Biserica, pentru fiecare fiu al Bisericii Lui Hristos.
Iubiti credinciosi!
Sa fim alaturi de Maica Domnului in ziua Adormirii sale, ca prin aceasta sa primim mangaierea de mama si binecuvantarea Fiului sau. Darul acesta al Sfintei Treimi, sa vina prin maica noastra a tuturor, Maica Domnului.
„Marire tie Preacurata ce cu sorii te-mpresori
Care stai pe Tron de-a dreapta Dumnezeului Trei Sori,
Fiecare-avand in tine, dintre noi, pe Cea-aleasa :
Tatal fiica, Fiul Maica, Sfantul Duh in veci mireasa!”
( Vasile Militaru)
Catedrala „Bunavestire” 