Tabăra de vară „Sfânta Maria” 2018

Episcopia Ortodoxă Română din America, prin Protoieria de Est a Canadei, organizează, în perioada 1-6 Iulie 2018

Tabăra de vară „Sfânta Maria” – Mont Tremblant, QC

Sunt așteptați copiii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani.
Se asigură cazare, masă, activități religioase, plimbări și multă voie bună.
Prețul este de 300 CAD / persoană.

Pentru înscriere, descărcați și completați formularul de mai jos:

Summer camp 2018 registration form

Persoană de contact: Preot Protoiereu Liviu Alexandrescu, tel: 514.892.4844

 

Publicat în Anunțuri | Etichetat

Doamne, nu am om…

(Cuvânt la Duminica a 4-a după Paști, a slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda)

Iubiți credincioși,

Nu știu care suferință omenească este mai mare: aceea a bolii sau aceea a singurătății. Dar știu că omul din Evanghelia de astăzi le purta pe amândouă.

În vremea Mântuitorului Hristos, undeva la marginea Ierusalimului se afla o scăldătoare, numită pe evreiește Vitezda. Era un bazin cu apă, în jurul căruia stătea o mulțime de oameni bolnavi de diferite boli.

Apa în sine nu avea nimic supranatural. Ce o făcea însă să fie căutată de acei bolnavi care stăteau împrejurul ei era acesta: din când în când, un înger al Domnului se cobora și tulbura apa. O agita. Cel care se cobora primul în bazin, după această tulburare a apei, se vindeca, indiferent de ce boală ar fi suferit. Scăldătoarea era așadar, un spital. Dar nu unul cu medici, asistente și medicamente, ci un spital al puterii lui Dumnezeu.

Evanghelia nu ne spune la ce interval de timp se întâmpla această tulburare. Poate o dată pe zi, poate o dată pe săptămână, poate o dată pe lună. Nu avea nici măcar un ritm anume, previzibil. Nimeni nu știa momentul coborârii îngerului, astfel că toți cei bolnavi stăteau pe marginea bazinului într-o așteptare încordată, fiecare gata să sară primul și să fie astfel vindecat.

Între ei se afla și un om slăbănog, adică un om suferind de o paralizie a picioarelor de nu mai puțin de treizeci și opt de ani. Nu omul avea această vârstă, ci boala lui. O boală foarte, foarte lungă. El avea probabil în jur de cincizeci-șaizeci de ani, poate mai mult. În zilele noastre, un asftel de bolnav ar beneficia de un scaun cu rotile și de o asistență medicală de handicapat. Dar omul nostru nu avea decât o biată targă, pe care își ducea zilele și așteptarea.

Fiind sărbătoare, Mântuitorul se afla în Ierusalim, ca să se poată închina la templu. El trece și pe la scăldătoare, unde îl găsește pe acest om infirm. Se duce direct la el și, fără alte introduceri, îl întreabă: „Vrei să te faci sănătos ?”

Omul nu îi răspunde afirmativ, pentru că un astfel răspuns era de la sine înțeles. Bineînțeles că  voia să fie vindecat! De aceea se și afla acolo! De aceea îi răspunde lui Hristos cu năduf, vărsându-și amarul îndelungii lui așteptări: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare. Și până când vin eu, altul se coboară înaintea mea!” Câtă durere omenească se cuprinde în aceste vorbe! Parcă ar fi spus: Doamne, sunt suferind și, pe deasupra, mai sunt și singur. Asta este drama vieții mele!

Dar întrebarea Mântuitorului nu este întâmplătoare. El voia să se asigure că omul se săturase de atâta suferință și că era gata să își schimbe viața. E o întrebare retorică, la care aflăm răspunsul în finalul Evangheliei.

Iubiți credincioși,

Slăbănogul de la scăldătoara Vitezda avea o dublă suferință: aceea a infirmității și aceea a singurătății. Dar Hristos vine să i le vindece pe amândouă. Spune Evanghelia după Ioan că Iisus știa de infirmitatea lui, îi cunoștea povestea vieții. Vine așadar ca la o veche cunoștință, pe care, după niște ani, o regăsește în aceeași stare, de bolnav uitat, neglijat de rudele și prietenii lui. Această stare Îl face pe Hristos să Se revolte cumva, pentru că vorbele Lui sunt categorice: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!”.  Aproape ca o poruncă. Dar nu ca o poruncă adresată bolnavului, ci ca o mustrare adresată tuturor acelora care i-ar fi putut fi de ajutor celui năpăstuit, dar n-au făcut-o.

Morala este: dacă oamenii nu îți vin în ajutor, Dumnezeu va fi Cel care o va face. Atunci când se pare că toate ușile îți sunt închise, Dumnezeu va deschide pentru tine o fereastră. Când toți prietenii te vor fi abandonat, Hristos este prietenul care nu te-a uitat și Care vine atunci când totul părea pierdut.

Mulți dintre bolnavii prezenți acolo aveau, poate, un ajutor, o rudă care, în bună condiție fizică fiind, îi ajutau să intre în apă la timp pentru a se vindeca. Poate unii dintre bolnavi se puteau deplasa ei înșiși suficient de repede ca să o ia înainte omului nostru. El însă, săracul, era suferind de picioare. Exact ce îi trebuia ca să fie ultimul în fuga nebună ce se stârnea atunci când îngerul Domnului tulbura apa și un om se vindeca. Întotdeauna altul.

Iată de ce Hristos merge direct la bolnavul de treizeci și opt de ani și, fără să îi verifice credința, așa cum făcuse cu mulți, îi dă direct verdictul că este vindecat.

Dar apare o problemă: era zi de sabat. Iar minunea vindecării nu a scăpat de ochiul vigilent al iudeilor, care îl acuză pe fostul slăbănog că încalcă ziua sâmbetei. Își ducea patul (targa) în spinare, iar aceasta însemna o lucrare, o muncă fizică. Dar slăbănogul îi dezarmează cu răspunsul lui nonșalant: „Cel care m-a vindecat mi-a zis să îmi iau patul.”

Mântuitorul îl reîntâlnește în templu. Și aici este un detaliu frumos al pericopei evanghelice: avem motive să credem că cel vindecat se afla întemplu ca să aducă jertfă de mulțumire lui Dumnezeu pentru vindecarea pe care o primise. Un adevărat exemplu de urmat pentru noi. Oare cu toții ne amintim, odată ieșiți din încercări sau suferințe, să venim în biserică și să Îi mulțumim lui Dumnezeu ?

Așadar, Mântuitorul îl reîntâlnește în templu. Aici aflăm explicația întrebării pe care i-o pusese la scăldătoare, dacă vrea să fie sănătos, pentru că îi spune omului: „Du-te și de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu îți fie ție mai rău.” Adică: nu te întoarce la păcate, după ce ai fost izbăvit de ele.

Iubiți credincioși,

Putem bănui că, după treizeci și opt de ani de suferință și așteptare, omul din Evanghelia de azi își pierduse credința în Dumnezeu și dragostea de oameni. Îi mai rămăsese doar nădejdea că într-o zi va veni și rândul lui să se vindece. Atunci când ne pierdem credința și ni se răcește dragostea, nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Să ne agățăm de nădejde ca de un ultim colac de salvare al vieții noastre. Chiar și atunci când toți oamenii ne-au părăsit, iar cerul însuși ni se pare prea sus, nădejdea este cea care ne va menține sufletul deasupra apelor vieții acesteia.

Aceasta este lecția de azi: păstrați nădejdea în Dumnezeu, chiar și atunci când toate par că vă stau împotrivă. Chiar dacă vor trebui să treacă treizeci și opt de ani de așteptare, ne va găsi și pe noi, sau mai bine zis ne va căuta și pe noi Hristos în suferința noastră și ne va face sănătoși, ori de ce boală am suferi.

Diacon Nicolae Marinescu

Publicat în Omilii | Etichetat ,

Învierea Domnului 2018

Video | Publicat pe de | Etichetat

Imagini de la Slujba Învierii 2018

Această galerie conține 22 de fotografii.

Galerie | Etichetat

Scrisoare pastorală la Învierea Domnului 2018

Preaiubitului nostru Cler,
Cinului Monahal si Dreptmăritorilor Creștini
ai de Dumnezeu păzitei noastre Episcopii:
Har, Mila și Pace de la Dumnezeu,
iar de la noi părintească dragoste și arhierești binecuvântări !

HRISTOS A ÎNVIAT !

„Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus; şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a grăit, zicând: „Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit Eu vouă și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele,
până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 16-20).

+ NATHANIEL Arhiepiscop de Detroit și al Episcopiei Ortodoxe Române din America a Bisericii Ortodoxe în America

Iubiții Mei,

Aceste cuvinte din Sfânta Evanghelie după Sfântul Evanghelist Matei sunt ultimele îndemnuri ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos adresate ucenicilor Săi. Deși au fost adresate în primă instanță ucenicilor Săi din acea vreme, ele sunt îndreptate și spre noi astăzi, așa cum au fost și pentru toate generațiile anterioare nouă. Acestea sunt cuvinte de îndrumare, de poruncă de a participa prin cooperare cu
Dumnezeu în a aduce mărturie despre El, Domnul, Cel în Treime închinat și despre darul vieții dat de El fiilor și fiicelor Sale cât și despre făgăduința vieții veșnice.

… citește mai departe …

Publicat în Pastorale | Etichetat ,

Imagini de la Slujba Prohodului – 2018

Această galerie conține 35 de fotografii.

Galerie | Etichetat

Programul slujbelor din Săptămâna Patimilor și Săptămâna Luminată

=== Click pe imagine pentru a mări ===

Imagine | Publicat pe de

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne si Stapânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stapânie si al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale. Asa, Doamne, împarate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greselile mele si sa nu osândesc pe fratele meu, ca binecuvântat esti în vecii vecilor. Amin.

Vremea Postului Mare este cunoscută sub denumirea de „urcuş spre Înviere” şi este asemănată cu o scara spre Marele Praznic al creştinităţii, al Învierii Domnului Iisus Hristos.
Sfântul Vasile cel Mare spune că postul este una dintre cele mai vechi porunci, căci Dumnezeu a poruncit lui Adam:

„Din toţi pomii din Rai poţi sa mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului , să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca, vei muri negresit!”(Facere 2,16-17)

Postul este de doua feluri: post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea şi postul sufletesc, adica înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele, a mâinilor, sa nu lucreze vreun păcat şi mai ales înfranarea minţii si a inimii de la pofte şi de la tot felul de răutăţi.

Prin toate acestea ne regăsim în comuniunea cu Dumnezeu, întelegem că suntem făcuţi să participăm la viaţa vesnică, infinită a lui Dumnezeu. Fericitul Augustin spune: „Ne-ai facut pe noi Doamne, spre a Te căuta şi neliniştit este sufletul meu până ce nu se va odihni intru Tine.” Mântuitorul Iisus Hristos după ce a postit 40 de zile, a arătat întelesul adânc şi folosul spiritual al postului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”(Matei 4,4).

Omul nu este numai o fiinta biologică, ci şi una teologică. Trupul se hraneşte cu hrana sensibila perceputa de simiţuri, iar sufletul se hrăneşte cu prezenta iubitoare a lui Dumnezeu în el şi creaţia Sa, de fapt, nu poate trăi cu adevarat postul, fară rugăciune. Prin post si rugăciune, se cauta dobândirea Duhului Sfânt, luminarea minţii noastre, ca sa „gândim ca şi Hristos, să vedem ca Hristos şi să simţim ca Hristos.” (I Corinteni 2,16)

Postul devine complet , numai dacă este însoţit de rugăciune, milostenie şi fapte bune. Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

„Dacă vrei să dai două aripiputernice rugăciunii tale, atunci însoteste rugăciunea ta cu post şi cu milostenie, pentru că nu cei săraci au nevoie de cei bogaţi, ci dimpotrivă, bogaţii au nevoie de săraci, căci săracul dobândeşte de la bogat doar o pâine şi o haina, pe când bogatul dobândeşte prin sărac, cerul si fericirea vesnică.”

Aşadar, postul să ne întareasca trupul, rugăciunea să ne înalţe la Dumnezeu, iar faptele bune să ne curăţească sufletul pentru a fi vrednici de jertfa şi Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi.

Preot paroh Liviu Alexandrescu

Publicat în Predici | Etichetat , ,

Copiii de la Școala Duminicală – Dans popular

Video | Publicat pe de | Etichetat ,

Copiii de la Școala Duminicală – Vine, vine primăvara

Video | Publicat pe de | Etichetat ,