Bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului

Predică la praznicul Adormirii Maicii Domnului, 2016
Preot paroh Liviu Alexandrescu

Iubiți credincioși !
Încă din timpurile apostolice și până în zilele noastre, toți cei care L-au iubit cu adevărat pe Hristos, au cinstit-o și pe cea care L-a născut, L-a crescut și L-a îngrijit în timpul copilăriei Sale, adică pe Maica Domnului. Între bucuriile mari pe care le avem noi din credința noastră, este și bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului.

Fecioara Maria vine din familia dumnezeieștilor părinți, Ioachim și Ana, originari din Nazaretul Galileei. Ei ajunseră la adânci bătrâneți fără să aibă copii, dar nu-și pierduseră speranța, rugându-se permanent lui Dumnezeu să le dăruiască un urmaș. În încrederea lor, au mers până la retragerea în locuri singuratice, unde au postit, s-au rugat, au lăcrimat și și-au sfâșiat inima, până ce Dumnezeu le-a trimis răspuns prin îngeri, că cererea lor va fi primită. Așa s-a născut Maria, viitoarea Sfânta Fecioară Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu să fie vasul ales, ce va purta în pântece și va naște pe Mântuitorul lumii, cum proorocise Isaia:

„Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și va chema numele lui Emanuel”. (Isaia 7,14)

IMG_20160814_082728Așadar, Maica Domnului s-a născut prin rugăciune și toată viața ei a fost o rugăciune. Ea și acum se roagă neîncetat în bisericile noastre, împreună cu toți sfinții, pentru noi, pentru mamele și copiii noștri, pentru toți cei ce cred în Dumnezeu și iubesc poruncile Lui. Maica Domnului stă în genunchi înaintea Preasfintei Treimi și se roagă împreună cu îngerii și cu Apostolii pentru pacea lumii, pentru iertarea păcatelor și mântuirea tuturor oamenilor.
Maica Domnului este considerată al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Prin ea s-a înnoit neamul omenesc, este Împărăteasa îngerilor, a sfinților și Maica noastră, a tuturor popoarelor pământului, a sufletului necăjit și întristat, care o cheamă în ajutor.

Maica Domnului a fost persoana aleasă de Preasfânta Treime, din toate popoarele pământului, ca cea mai curata și mai sfântă fecioară, din neamul lui Aaron după mamă și din neamul lui David după tată, aleasă din două seminții de frunte după trup. Nicolae Cabasila spune că dacă la crearea primului Adam, Tatăl se sfătuiește cu Fiul și cu Sfântul Duh, venirea la existență a Fiului lui Dumnezeu ca om, are loc după obținerea consimțământului cu totul liber al Sfintei Fecioare:,, Fie mie după cuvântul Tău!’’

Să o lăudam cu cântări duhovnicești, să cădem în genunchi înaintea sfintei ei icoane și să binecuvântăm pe aceea pe care îngerii o laudă în cer. Să o venerăm cu toată evlavia și cu toată dragostea, căci prin mijlocirile ei ne facem fii iubiți ai lui Dumnezeu, ne umplem de darurile cerești și ne curățim inimile mărturisind-o ca Maica lui Dumnezeu.

Să avem în ea desăvârșită încredere și s-o chemăm în ajutor în orice împrejurare, în timpul vieții noastre căci Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul ei cel Unul Născut, i-a dat cheia comorilor milostivirii Sale, ca Maicii lui Dumnezeu celei prea iubite și ea este atotputernică ca să ne ajute și să ne apere în nevoile și în necazurile noastre. Dar și noi să fim recunoscători și, mai ales, partea femeiască să-i urmeze vieții ei curate întru totul, cu sfințenie, modestie și mai ales, smerenie.

Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru credința noastră, pentru Biserica noastră, pentru toate darurile Bisericii pe care le avem, să mergem înainte cu bucurie că suntem în Biserica în care Maica Domnului are locul ei, asemănător cu locul cel din rai.
Pentru aceasta, din adâncul ființei noastre să aducem preacinstire Maicii Domnului și să o rugăm, așa cum au rugat-o cu lacrimi, moșii și strămoșii noștri :

„Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioși și ocrotitoarea celor necăjiți; vezi nevoia și necazul meu. Ajută-mă că sunt neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; știi apăsarea mea, ușurează-mă precum voiești, căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă grabnică folositoare, nici altă mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor, Amin”.

Posted in Panegirice | Etichetat

O lecție de prietenie

Predică la Duminica a 6-a după Rusalii
(Matei IX, 1-8)

Evanghelia de azi este relatată de Sfântul Evanghelist Matei și reluată, cu unele nuanțe, de Marcu și de Luca. Este, prin urmare, un episod important din activitatea Mântuitorului.

Ne aflăm în Capernaum, orașul adoptiv al lui Iisus. El revine după o perioadă de propovăduire în cuprinsul țării. Este primit și ascultat de o mulțime de oameni. Printre ei, un om paralizat este purtat pe o targă de patru prieteni. Aceștia încearcă să își facă loc prin mulțime, ca să ajungă la Iisus, cu un singur scop: să Îl roage să le vindece prietenul.

vindecare-capernaumAici evangheliile dau detalii diferite, dar complementare. Matei spune că cei patru au venit pur și simplu la Iisus. Marcu și Luca spun că cei trei au făcut o spărtură în acoperiș, pentru că pe ușă nu se putea intra din pricina mulțimii. Au coborât apoi targa pe care se afla prietenul lor, prin gaura respectivă. Detaliile diferă: Marcu vorbește de o casă din lemn și pământ, cu acoperiș stil terasă, ca al unei case palestiniene, iar Luca vorbește de o casă din cărămidă, probabil un atrium, cu curte interioară și acoperișul deschis, specifică romanilor, pentru care el, de altfel a și scris Evanghelia. Frumos lucru cum evangheliștii adaptează detaliile povestirii zonei unde se aflau. Cum personalizează istorisirea.

Dar chiar dacă detaliile arhitectonice diferă, ceea ce urmează este relatat aproape mot-a-mot de toți trei evangheliștii: Iisus a apreciat pe prietenii blonavului:

„Văzând credința lor…”

A lor, nu a bolnavului.
Prietenii bolnavului sunt, prin urmare, personajele principale. Ei sunt purtătorii mesajului evangheliei de azi.

Nu ni se spune nimic despre cel de pe targă. Cine era, cum ajunsese așa. Poate că dusese un trai păcătos. Poate că era singur vinovat de boala lui. Poate că fusese un vameș care amărâse mulți oameni la viața lui și acum roata se întorsese și ajunsese la mila acelorași oameni. Dar un lucru e limpede: cei patru i-au fost alături din prietenie, nu din interes. Iar Mântuitorul a văzut asta. A apreciat prietenia lor față de cel bolnav, și le-a indeplinit cererea. De aceea, îndrăznesc să spun că evanghelia de azi este una despre prietenie.

Iubiți credincioși,

Nu știi niciodată cu adevărat prietenii de dușmani, până nu se rupe gheața. (Cugetări ale oamenilor nordului)

Un prieten adevărat e cel care completează lipsurile tale cu dragostea lui.
Un prieten adevărat nu îți spune minciuni comode, ci adevăruri incomode.
Un prieten adevărat este cel care riscă ceva, sacrifică ceva din el însuși pentru tine. Și cine spune asta: prietenul nostru cel mai bun, Însuși Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. El nu doar a spus că „mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca viața sa să și-o pună pentru prietenii săi”(Ioan XV, 13), dar a și făcut-o. Și-a dat viața Sa pentru noi, prietenii Săi.

pasipenisipLegea Vechiului Testament L-a prezentat pe Dumnezeu drept creator și judecător al lumii. Dar, prin Noul Testament, Fiul lui Dumnezeu ne invită să Îi vedem și o altă față. Aceea de prieten. Care e gata oricând să ne asculte, care ne acceptă așa cum suntem și care ne poartă pe targă atunci când suntem în suferință. „Care nu uită că și El a fost om pe pământ.” (Nicolae Steinhardt)

În Evanghelia de astăzi, Iisus i-a iertat bolnavului păcatele. Dar omul avea nevoie de o vindecare, nu de o spovedanie. Ce legătură au păcatele cu boala? Ei bine au. Iar dacă ați ascultat rugăciunile de la Sfântul Maslu, veți înțelege de ce. Sufletul și trupul se îmbolnăvesc împreună, suferă împreună și trebuie vindecate tot împreună.

Iubiții noștri,

Mântuitorul a făcut astăzi o minune. Dar minunile nu sunt lucruri ieșite din comun. Păcatele sunt. Minunile sunt doar întoarcerea la normalitate. De aceea sfinții au făcut minuni. Pentru că s-au întors de la păcat la starea cea fără de păcat. La starea de normalitate.

Fiecare persoană este însăși icoana lui Dumnezeu și merită iubită ca atare, cu o iubire simplă și dezinteresată. Numai cine iubește are dreptul să fie numit ființă umană.
Toată teologia duce la o singură concluzie:

„Iubiți-vă unul pe altul, așa cum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan XIII, 34).

Așa că vă îndemn să vă petreceți restul zilei amintindu-vă de prietenii voștri. Și nu mă refer la cei de care aveți nevoie. Ci la cei care au nevoie de voi. Spuneți-le că îi iubiți și că pot conta pe voi la nevoie, ca și cei patru prieteni din Evanghelia de azi. Amin.

Diacon Nicolae Marinescu

Posted in Omilii | Etichetat , ,

Despre grijile vieții

Predică la Duminica a 3-a după Rusalii

„Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă.” (Matei VI, 33)

Pericopa evanghelică de astăzi face parte din Predica de pe Munte, acea cuvântare magistrală a Mântuitorului, care ocupă în Evanghelia după Matei nu mai puțin de trei capitole. Mahatma Ghandi spune despre ea: „Dacă creștinii ar respecta doar principiile enunțate în Predica de pe Munte, ar trebui să fie, toți, sfinți.”  În această predică, Mântuitorul ne-a dăruit rugăciunea Tatăl Nostru, cele 9 Fericiri, învățătura despre post, smerenie, iertare, iubirea aproapelui, milostenie și o re-interpretare a celor 10 porunci.

bisericalemnFragmentul de astăzi vorbește despre grijile vieții și atitudinea pe care trebuie să o avem față de ele. Cât de mult să ne preocupăm pentru mântuirea sufletului și cât pentru grijile inerente vieții de zi cu zi. Avem nevoie mai mult ca oricând de echilibru între acestea două. De aceea, evanghelia aceasta este foarte actuală pentru vremurile alerte în care trăim. O putem numi o lecție despre echilibru.

Conținutul pericopei poate fi împărțit în trei părți:

1. Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.

Firea lucrurilor se măsoară după dispoziţia lăuntrică a sufletului, adică, aşa cum este fiecare, aşa îl judecă şi pe celălalt. Un om rău îi vede și pe cei din jurul său răi și îi arată cu degetul. Un om egoist îi consideră și pe ceilalți egoiști. Un om ascuns îi bănuiește și pe cei din jur de intenții ascunse.

Gândul și atitudinea noastră față de oamenii din jur trebuie să înceapă cu rugăciunea de la împărtășire: „Cred, Doamne și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși … dintre care cel dintâi sunt eu.”

Cel ce a ajuns la adevărata rugăciune şi dragoste, acela nu-l deosebeşte pe cel drept de cel păcătos, ci îi iubeşte pe toţi la fel şi nu-i osândeşte, tot aşa cum face Dumnezeu, spune cuviosul Nichita, în Filocalie.

cerMaica Tereza din Calcutta spune: „dacă îi judeci pe oameni nu mai ai timp să îi iubești.”
Iubirea noastră trebuie să înceapă cu cei de aproape ai noștri și mai ales cu familia noastră. Mai mult ca oricând, familia a devenit o entitate fragilă. Pentru familie, nici un sacrificiu nu este prea mare. Pentru familie, să fim dispuși să iertăm cu timp și fără timp. Iar asta pentru că „nu există familia perfectă, așa cum nu există soțul perfect ori soția perfectă, ca să nu mai vorbim de soacra perfectă. Suntem doar noi, păcătoșii.”(Ep. Francisc)

2. Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?

Pe baza acestui text, unii se declară împotriva angajării creștinilor în viața de toate zilele a societății în care trăiesc, sub motiv că nu poți sluji lui Dumnezeu și grijilor lumești. Nimic mai fals!

Mântuitorul ne îndeamnă să muncim pentru a ne câștiga pâinea cea de toate zilele, acolo unde ne găsim, făcând meseria sau slujirea pe care ne-am ales-o. Acel îndemn „nu vă îngrijiți”, sau „nu vă îngrijorați” spune altceva: să nu trăim în alertă, în panică, în deznădejde cu gândul la ziua de mâine, ci să ne reamintim că El este cu voi, în efortul nostru: „ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.”

Noi românii spunem despre un om care muncește cinstit și își face un rost în viață că este gospodar. Un om plăcut lui Dumnezeu este un om gospodar, care își câștigă prin propriile eforturi pâine pentru el și familia sa, dar care Îi lasă și lui Dumnezeu un loc în eforturile sale. Omul gospodar știe că fără Dumnezeu nu poate face nimic. Își începe ziua de muncă cu Sfânta Cruce și o încheie cu o rugăciune de mulțumire.

3. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Dacă Îl avem pe Dumnezeu pe primul loc în agenda noastră zilnică, vom obține două lucruri: ne vom câștiga cele necesare traiului, dar mai mult, vom fi liniștiți în ființa noastră, pentru că Îl avem pe Dumnezeu deasupra. Gândul acesta ne poate proteja de grija excesivă și anxietatea atât de prezente în lumea modernă. Atâta vreme cât facem tot ce stă în puterea noastră pentru noi și familie, Dumnezeu va face restul.

DSC_1931Acest ultim verset se explică prin altul la fel de frumos, din Evanghelia după Luca XVII, 21: „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.”

Ce frumos! Să gândim Împărăția lui Dumnezeu, acea destinație a călătoriei vieții noastre, nu ca pe un loc geografic, ci ca pe o realitate care se află deja în noi și așteaptă să fie descoperită. Din momentul botezului și cu fiecare Sfântă  Liturghie, Împărăția lui Dumnezeu este mai aproape de noi. Iar cu această apropiere, ne dăm seama că toate cele necesare acestei vieți sunt mai ușor de obținut când Îl luăm pe Dumnezeu ca început al eforturior noastre.

Diacon Nicolae Marinescu

Posted in Omilii | Etichetat ,

Evanghelia – cea mai mare revoluție morală și religioasă din istoria lumii

Predică la Pogorârea Duhului Sfânt
Preot Paroh Liviu Alexandrescu

„Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul Adevărului” (Ioan XIV,16-17)

Originea sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimii)

Înainte de Înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte împlinirea făgăduinței Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt: „Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu [pogorârea Duhului Sfânt], însă voi să rămâneți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49).

Astfel, la 50 de zile de la Înviere şi la 10 zile de la Înălţarea Domnului la cer, a fost trimis pe pământ, în chip de limbi de foc, Duhul Sfânt Mângâietorul, a treia persoană a Preasfintei Treimi, Care din Tatăl purcede, cum mărturisim în Simbolul de Credință. El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvîrşi opera de răscumpărare şi mântuire a neamului omenesc, începută prin jertfa Sa de pe Cruce. De atunci, Sfântul Duh rămâne cu harul Lui in Biserică, păstrând Adevărul, cum spune Sfântul Apostol Pavel, că este „stâlp și temelie a Adevărului” (I Timotei 3, 15).

biserica_razeÎn ziua Cincizecimii se pune temelia primei Biserici văzute, a primei comunități creștine și începe, prin schimbarea Apostolilor din pescari simpli, noua lor misiune, de a-L mărturisi pe Dumnezeu, devenind cei mai devotați Apostoli și cei mai neînfricați misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată. Toate acestea prin virtutea Harului primit de la Dumnezeu!

De aici, se poate vorbi despre lucrarea Sfântului Duh în Biserică. Biserica, aflată virtual în trupul lui Hristos, ia astfel ființă actual prin iradierea Duhului Sfânt din trupul Său, în celelalte ființe umane, fapt care începe la Rusalii, când Duhul Sfânt coboară peste apostoli, făcându-i primele mădulare ale Bisericii, primii credincioși în care se extinde puterea trupului pnevmatizat (plin de Duhul Sfânt) al lui Hristos. Fără Biserică, opera de mântuire a lui Hristos nu s-ar putea realiza. Paul Evdokimov zice: „În timpul lucrării pământesti a lui Hristos, relația dintre oameni și Duhul Sfânt nu se efectua decât prin și în Hristos. Dimpotrivă, după Cincizecime, relația cu Hristos nu se efectuează decât prin și în Duhul Sfânt.”

Relația dintre Duhul Sfânt și Biserică

Sf. Chiril al Alexandriei nu înțelege o prezență a lui Hristos printr-un reprezentant, ci consideră pe Duhul Sfânt ca Cel prin Care Hristos lucrează în credincioși și în Biserică. Lucrarea lui Dumnezeu comună Celor trei Persoane își are capăt tot în Duhul, așa după cum mâna este ultimul organ prin care puterea întregului corp omenesc se finalizează și se concretizează într-o faptă. Sfânta Treime împlinește împreună orice lucrare, dar lucrarea se concretizează într-un rezultat prin Duhul Sfânt.

Nimic nu se petrece în viața Bisericii fără Duhul Sfânt: faptele Bisericii, ca și faptele Apostolilor, sunt faptele Duhului Sfânt. În tradiția liturgică și spirituală ortodoxă, orice rugăciune, taină, laudă sau slujbă, începe cu invocarea Sfântului Duh, care nu este o simplă lucrare de ritual, ci se referă la însăși natura și scopul cultului creștin. Pentru Părinții Bisericii Răsăritene, vocația și misiunea Bisericii se identifică cu însăși rugăciunea ei de continuă înnoire a trimiterii Duhului Sfânt: „Doamne, Cel ce în ceasul al treilea ai trimis pe Preasfântul Tău Duh Apostolilor Tăi, pe acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoiește nouă celor ce ne rugăm Ție.” (Rugăciunea Epiclezei)

Rugăciunea pentru trimiterea Duhului Sfânt este rugăciunea creștină prin excelență, deoarece creștinii trăiesc cu certitudinea că nu există timp și spațiu fără prezența vie și venirea permanentă a lui Hristos cel înviat în Duhul Sfânt.

foto (1)

Iar Duhul, în chip de porumbel…

Sfântul Duh, Mângâietorul, Duhul Adevărului, este a treia persoană a Sfintei Treimi. El este consubstanțial, adică de aceeași ființă cu Tatăl și cu Fiul și egal cu Ei. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție ne descoperă limpede această învățătură despre Duhul Sfânt. Astfel, Mântuitorul ne învață că Duhul Sfânt are ființa dumnezeiască de la Tatăl, prin purcedere: „Iar când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine.” (Ioan 15, 26).

Numele ce I se dau Duhului Sfânt

Duhul Sfânt se numeste „Mângâietorul” pentru că mângâie sufletele creştinilor când sunt pe pământ. El mângâie mamele care nasc şi cresc copii, mângâie pe copiii orfani, pe săraci, pe văduve, pe bătrîni şi pe toți bolnavii. Duhul Sfânt mângâie pe mucenicii care rabdă în chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii, în timpul ispitelor care vin asupra lor de la oamenii cei răi.

Duhul Sfânt se numeşte „Duhul Adevărului” pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pământ, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfânta Evanghelie în lume și păstrează nealterată mărturisirea că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Judecătorul lumii.

Duhul Sfânt ne renaște prin Taina Sfântului Botez; prin El devenim, din oameni trupești, oameni duhovnicești. Prin El ne iartă Dumnezeu păcatele, când ne mărturisim. Prin Sfântul Duh, pâinea și vinul din Sfântul Potir devin Trupul și Sângele Mântuitorului nostru, cu care ne împărtășim. Prin El, trupurile noastre împreună cu sufletele devin biserici ale Dumnezeului Celui viu. Prin Duhul Sfânt, Sfinții Apostoli au izbutit să sădească în inimile oamenilor cea mai curată și cea mai luminoasă învățătură – Evanghelia dragostei și a păcii, cunoscută ca cea mai mare revoluție morală și religioasă din istoria lumii.

Lucrările Duhului Sfânt

Punctul culminant al acestor lucrări este Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos şi a intrării ei în Împărăția lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie, Duhul Sfânt introduce realitatea eshatologică [de dincolo de timp] a Împărăției în istorie schimbând istoricitatea liniară în prezent. Trecutul şi viitorul sunt astfel unite într-o realitate unică şi indivizibilă realizându-se o sinteză a istoricului şi a eshatologicului.

Duhul Sfânt are în viața Bisericii un rol asemănător cu acela al sufletului în organizarea vieții noastre omenești. După cum sufletul dă viață și mișcare tuturor mădularelor, tot așa Duhul Sfânt dă viață și miscare, spre binele tuturor, mădularelor Sfintei Biserici, care suntem noi, creștinii.

El mângâie, luminează, inspiră, învață, însuflețește, întărește și sfințește pe toți credincioșii. El este Sfânt și sfințește viața noastră prin cele șapte Sfinte Taine. El este atotînțelept și bun și ne călăuzește viața prin cele șapte daruri ale Sale, care sunt: întelepciunea, înțelegerea, sfatul, puterea, cunoștința, evlavia și frica de Dumnezeu (Isaia 11, 1).

Sfintii Părinți au fixat învățătura despre Sfântul Duh, zicând ca Acesta purcede numai de la Tatăl. Sfântul Atanasie spune: „Sfântul Duh este din Tatăl, nu făcut, nici plăsmuit, nici născut, ci purces”. Dumnezeu și Tatăl, zice el, „este singur pricinuitor celor doi și nenăscut; iar Fiul din singur Tatăl, pricinuit și născut; iar Duhul din singur Tatăl, pricinuit și purces, iar prin Fiul în lume trimițându-se”. Iar Sfântul Ioan Damaschin spune: „Duhul cel Sfânt spunem că este din Tatăl și Îl numim Duh al Tatălui. Fiul și Sfântul Duh sunt din Tatăl, după cum raza și lumina sunt din soare”.

Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381) condamnă erezia pnevmatomahilor (cei care susțineau că Duhul Sfânt nu este o persoană a Sfintei Treimi) și au fixat învățătura ortodoxă despre persoana și dumnezeirea Duhului Sfânt. Sinodul a exclus din Biserică pe toți ereticii și ereziile împotriva Duhului Sfânt, anatematizându-i în canonul I. Principalii eretici condamnați la acest sinod ecumenic au fost: eunomienii, pnevmatomahii, sabelienii, marcelienii, fotinienii si apolinariștii.

Duhul Sfânt în Crez

În Simbolul Credinței noastre creștine (Crezul) noi mărturisim despre Sfântul Duh că este „Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, Care a grăit prin prooroci”. El este veșnic, fără început și fără sfârșit, deoființă cu Tatăl și cu Fiul. El are în Sine toate atributele dumnezeirii și este prezent și activ în toate lucrările Sfintei Treimi îndreptate spre lume.

HDR1Dacă vrem să ştim tainele credinţei, să citim cărţile sfinte şi să cerem sfatul preoţilor, iar dacă vrem să vorbim limba îngerilor, să ne rugăm din inimă cu smerenie şi să lăudăm pe Dumnezeu. Duhul Sfânt este Cel care face prezentă, cu anticipare, însăși împărăția lui Dumnezeu. El este cel care leagă Biserica prezentă nu numai de comunitatea istorică a Apostolilor din ziua Cincizecimii, ci și de adunarea din „zilele de pe urma” în jurul Mielului (Apocalipsa 5 si 6). De la Cincizecime, epoca ecleziologică (viața de acum în Biserică) se întrepătrunde cu epoca eshatologică (viața viitoare), deoarece acolo unde Duhul Sfânt este prezent și lucrează, acolo împărăția lui Dumnezeu intră și se instalează în istorie.

Petre Țuțea spunea:

„Omul autonom, oricât ar explora viața și universul, nu are acces la adevăr, fără revelație, fiindcă se încurcă de adevărul adevărurilor, care este Dumnezeu. Daca nu există credință și nu există Dumnezeu, nu există Adevăr. Fără Dumnezeu, omul devine un animal rațional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.”

O comunitate creștină nu este deci o simplă adunare voluntară de indivizi izolați, ci o comuniune în Duhul Sfânt, care nu amestecă persoanele, nici nu le separă, ci le distinge și le unește, modelând astfel o spiritualitate euharistică și liturgică.

Mântuitorul trimite pe sfinții Săi Apostoli să boteze în numele Sfintei Treimi, să propovăduiască învățătura lui Dumnezeu, să continue activitatea Sa slujitoare și să-i asigure pe oameni că El va fi cu ei până la sfârșitul veacurilor: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 19), „Iar Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac”. (Ioan 14,16).

Așadar, suntem binecuvântați cu Duhul Sfânt și vom rămâne cu El, atâta vreme cât mergem pe Calea lui Dumnezeu, împlinind poruncile Lui și rugându-ne mereu, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”.

Amin.

 

Posted in Panegirice | Etichetat , , ,

Hristos a înviat !

SCRISOARE PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2016IPS_Nathaniel

+ NATHANIEL,
Din Mila lui Dumnezeu și Voia Poporului
Arhiepiscop de Detroit și al Episcopiei Ortodoxe Române din America și Canada, Biserica Ortodoxă în America

Iubitului nostru cler, monahilor și binecredincioșilor creștini ai
de Dumnezeu-păzitei noastre Episcopii, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi părintească dragoste și arhierești binecuvântări,

HRISTOS A ÎNVIAT !

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos din morți este nucleul credinței creștine. Aceasta este vestea bună a Bisericii dintru început; și este aceeași și astăzi, și trebuie să fie până la a doua venire a Domnului.

Tot ceea ce noi credem, tot ceea ce noi învățăm, orice mărturisire rostim are Învierea ca punct de plecare. Importanța acestei mărturisiri nu poate fi deloc subestimată.

Primul martir al Bisericii, Sf. Ștefan, în rugăciunea de la uciderea sa cu pietre, a mărturisit zicând: „Doamne Iisuse, primește duhul meu … și Doamne, nu le socoti lor păcatul” (Fapte 7:59-60). Prin această simplă afirmație, el a confirmat credința sa, că Hristos este cu adevărat viu chiar după moartea Sa de pe cruce, și că El are puterea de a ierta păcatele.

Martorii acestor timpuri confirmă ceea ce era în inimile și pe buzele tuturor celor care îl urmau pe Hristos: faptul că El era viu și așezat pe tronul domniei Sale în ceruri; că El este atât Dumnezeu adevărat cât și Om desăvârșit. Aceasta este și mărturisirea Sf. Apostol Pavel, care a fost prezent la uciderea cu pietre a lui Sf. Ștefan:

„Iisus nu a murit numai pentru noi – Cel care a înviat, Cel ce şi este de-a dreapta lui Dumnezeu, Cel ce și mijloceşte pentru noi !” (Romani 8:34).

Comunitatea Bisericii primare a continuat să mărturisească Învierea Domnului Iisus Hristos cu mare putere, și mare har era peste ei toți (Fapte 4:33). Se adunau săptămânal de ziua Învierii și se rugau și cântau cu o singură inimă și într-un singur gând, și se împărtășeau dintr-o pâine și un potir, ca un singur trup.

Astăzi, mii de ani mai târziu, Biserica, adică comunitatea credincioșilor, încă face același lucru: mărturisește pe Domnul cel Înviat și se împărtășește cu Trupul și Sângele Său. Ne adunăm împreună în biserici cel puțin o dată în fiecare săptămână, pentru a confirma credința noastră în Domnul Iisus Hristos și Învierea Sa din morți. Toți de fapt ar trebui să se apropie de Sfântul Altar pentru a primi Cinstitele Darurile date nouă, adică Sfânta Împărtășanie: viața veșnică.

DSC_1931Uneori, ne mai răcim; și cam uităm făgăduințele pe care Dumnezeu ni le-a făcut. Viața noastră de zi cu zi este umplută cu grijile și greutățile acestei lumi și preocuparea pentru mâine. Dar cu adevărat, cu toții avem nevoie de sărbătorirea săptămânală, duminica, a Învierii Domnului; dar și mai mult avem nevoie în special marea prăznuire a Sfintelor Paști din fiecare an, care ne aduce aminte de puterea lui Dumnezeu și de făgăduința Sa de a veni din nou întru slavă.

Domnul a promis pe Duhul Sfânt tuturor celor care primesc sfântul botez. Însuși Domnul Hristos a promis că El este cu noi până la sfârșitul veacurilor. Astfel, fiecare om, în fiecare epocă, poate fi sigur că mărturia ucenicilor din Biserica primară este aceeași și astăzi în Biserică, și că fiecare om trebuie să audă și să primească această „veste bună” și să trăiască prin ea.

Pentru cei care au nevoie de încurajare despre această „veste bună”, să ascultăm cuvintele Sf. Apostol Petru:

„pe Care-L iubiţi fără să-L fi văzut; întru Carele crezând fără ca încă să-L vedeţi, bucuraţi-vă cu bucurie de negrăit şi preamărită, dobândind sfârşitul credinţei voastre: mântuirea sufletelor” (1 Petru 1: 8-9).

Sa lăsăm aceste cuvinte să fie călăuza noastră pentru aceste zile preamărite când prăznuim Învierea Domnului nostru. Să fie, de asemenea, o continuă aducere aminte a noastră, că Învierea lui Hristos este cheia spre mântuirea sufletelor noastre și a vieții noastre veșnice.

Hristos a înviat ! Adevărat a înviat !

Fie ca Învierea Domnului să vă aducă toate binecuvântările cerești făgăduite și împlinite prin venirea Domnului nostru pe pământ !

+ NATHANIEL, Arhiepiscop

Posted in Pastorale | Etichetat , ,

Bunavestire deschide porţile bucuriei

Preot paroh Liviu Alexandrescu

Una dintre sărbătorile apropiate sufletului nostru din aceasta perioadă, este ziua de Bunavestire, atât pentru faptul că îngerul Gavriil i-a dat vestea cea buna Fecioarei Maria de a naşte pe Mântuitorul, cât şi pentru că acest Praznic, a fost ales ca Hram al Catedralei noastre.

Bunavestire face parte din sărbătorile împărăteşti ale Preacuratei Fecioare. Această sărbătoare deschide porţile bucuriei celor ce au aşteptat din veacuri venirea Lui Mesia şi reprezintă începutul drumului de răscumpărare, pe care Dumnezeu îl deschide omului.

IMG_20160326_120419Arhanghelul Gavriil se arată Fecioarei Maria în chip real, ca trimis al lui Dumnezeu, aducând vestea cea bună : „Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Duhul Sfânt se va pogori peste tine li puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi sfântul care se va naşte din tine, Fiul Lui Dumnezeu se va chema” . Într-adevăr, mare este această taină, o „taină ascunsă de veacuri şi de îngeri nestiută” (Col. I, 26), fiind prima zi de întalnire a Lui Dumnezeu cu oamenii, după atâtea veacuri de izolare.

Ziua de astăzi este cea mai sfântă din toate veacurile, căci aduce bucurie si vesteşte mântuirea în toata lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu mila şi cu îndurare din cer spre pământ şi a auzit suspinurile strămoşilor noştri şi plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad, de la începutul lumii. Maica Domnului este „mai cinstita decat heruvimii şi mai mărită fară de asemanare decât serafimii”, deoarece prin viaţa ei curată şi sfântă, a fost ,,aleasa cerului” de a naşte pe Fiul Lui Dumnezeu.

Prin Maica Domnului s-a coborât Dumnezeu pe pământ. Fecioara Maria este o scară care leagă cerul cu pământul. De aceea, îi adresăm rugăciunile noastre fierbinţi şi o rugăm să mijlocească pentru noi, înaintea fiului ei şi Dumnezeului nostru. Pe de altă parte ne bucurăm de prăznuirea hramului bisericii noastre.

Hramul împlineşte acelaşi rol în viaţa bisericii, ca şi îngerul păzitor în viaţa particulară a credincioşilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijeşte de soarta ei, o apără de tot felul de necazuri şi ocroteşte pe toţi credincioşii care vin să se roage şi să se închine în ea.

Hramul este prilej de rugăciune, de bucurie şi mulţumire Lui Dumnezeu şi Maicii Sale, pentru toate binefacerile pe care le primim de la ei. Hramul ne adună pe toti laolaltă, de la cel mai mic pâna la cel mare, de la cei vii pana la cei care nu mai sunt între noi, în fiecare an, ajungând până la originea lui şi anume pentru Catedrala noastră, până la anul 1918.

Cu această ocazie, Catedrala noastră vă aşteaptă cu drag si în anul acesta, pentru a ne împărtăşi din bucuriile duhovniceşti şi a fi alături de noi la agapa frăţească, dovedind aceeaşi fraternitate între noi, ca unii ce avem aceeași părinți cereşti.

Dumnezeu să ne ajute !

Posted in Predici | Etichetat , ,

Un om avea doi fii…

Predică la Duminica Fiului Rispitor

În cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă. (Luca, XV, 7)

Duminica de astăzi este dedicată unui păcătos. În fiecare an, fiul risipitor are cinstea de a fi pomenit în întreaga Biserică. A fost un erou ? Nu. Un inventator ? Un cărturar ? Un conducător ? Nu. Nu a fost nici măcar real. A fost un personaj dintr-o parabolă a Mântuitorului. Și atunci, de ce îl sărbătorim în fiecare an ?

Să vedem…

Fiul risipitor și-a cerut partea lui de avere și a plecat să o cheltuie într-o țară depărtată. A vrut independență, a vrut să asculte de voința lui, nu de a tatălui lui.

Neascultarea a fost primul păcat al omenirii. Adam nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu și a pierdut paradisul. De aceea, pentru călugări, tăierea voii și ascultarea necondiționată sunt importante.

Nici nu a așteptat să moară tatăl lui, cum era firesc, ca să le împartă averea. Și-a luat ceea ce credea că i se cuvine și s-a dus în altă țară. Nu doar în alt oraș. Departe de casa și familia lui.

Se plictisea probabil cu viața simplă, liniștită. Voia altceva. Ceva ieșit din comun. Voia să experimenteze trăiri noi. Să mănânce mâncăruri noi. Să cânte și să joace pe muzică nouă. Să aibă distracții și prieteni noi.

Dar de câte ori lucrurile simple nu ne-au dat cele mai mari satisfacții ?

Nu avem nevoie să trăim pe propria piele păcatul ca să știm că el trebuie evitat. Avem mărturile atâtor sfinți și oameni simpli, în Viețile Sfinților, în Pateric, chiar în jurul nostru.

Nu trebuie să fii pește ca să înțelegi ce e acela un acvariu. Nu trebuie să ajungi în închisoare ca să îți dai seama că trebuie evitată. Nu ai nevoie să păcătuiești tu, ca să îți dai seama că păcatul trebuie ocolit cu orice preț.

După ce a risipit toată averea, „s-a făcut foamete mare în țara aceea…”

Foamea pe care o simțea fiul risipitor simbolizează foamea de Dumnezeu în afara credinței. Plecat din casa Tatălui nostru, care este Biserica, sufletul moare de foame.
Ajunsese la faliment material, moral și spiritual. Atât de jos, încât ar fi mâncat, de foame, și mâncarea porcilor pe care îi creștea.

Și apoi s-a întâmplat ceva minunat:

„Dar, venindu-și în fire … S-a ridicat”

Momentul cel mai frumos, al deciziei, al lucidității spirituale. Tânărul a spus: până aici ! Ajunge cu păcatul!

Acesta, iubiții noștri, este motivul pentru care îl sărbătorim astăzi pe fiul risipitor : Momentul când „și-a venit în fire”. A avut CURAJ. Ce virtute frumoasă: curajul !

Credeți că nu a avut îndoieli dacă tatăl său îl va ierta sau nu ? Nu s-a codit ? Ar fi putut cădea în deznădejde, dar nu a făcut-o. Pentru că nu există păcat așa de mare pe care Tatăl să nu îl poată ierta.

Încă departe fiind, tatăl a alergat înaintea lui. Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră. Scurtează distanța dintre noi. Totul depinde de momentul deciziei.

hqdefaultCe face tatăl său, când îl vede:

  • „Îl cuprinde după gât și îl sărută”. Nu îl interesa ce făcuse. Important era că se întorsese acasă.
  • „Aduceți haina cea dintâi” … nu se referă la haina lui cea mai bună, ci haina de odinioară, pe care o purta când se afla încă acasă.
  • „Puneți inel în degetul lui”. Fiii aveau inel. Slugile nu. Arată prin asta că îl primește din nou ca fiu al lui.
  • „Puneți încălțăminte în picioare”. Oamenii liberi purtau sandale, pe când robii umblau desculți.
  • „Aduceți vițelul cel îngrășat”, cel ținut de oamenii înstăriți pentru ocazii speciale.

Ce frumos îi spune tatăl: pierdut era și s-a aflat, mort era și a înviat. Nu doar că s-a întors de departe. Ci că s-a întors din moarte la viață.

Tatăl nu îl pedepsește, deși ar fi meritat-o. Ar fi putut să îl primească în casa lui, dar să îl trateze ca pe un rob. Să îl învețe minte. Ar fi fost îndreptățit, ca părinte.

Dar nu de o dreptate rece avea nevoie fiul, ci de o bunătate caldă. Părintească. Tatăl ar fi putut fi drept, corect față de celălalt fiu, care îi fusese credincios. Dar a ales să fie bun. Pentru că, în ciuda faptelor lui reproșabile, fiul cel mic a avut pocăință. Și nu de pedeapsă are nevoie un păcătos, ci de îndreptare.

Nu întâmplător, duminica aceasta vine după cea a vameșului și a fariseului. Fariseul era, după regulile legii iudaice, un om drept. Chiar postea, dădea zeciuială și venea la templu. Era drept. Dar îi lipsea iertarea, bunătatea. Se uita cu dispreț la păcătosul de vameș, în loc să îi întindă o mână de ajutor. Vameșul era păcătos. Dar pocăința sa a fost adâncă. Și asta l-a mântuit.

Iubiți credincioși,
Spune Nicolae Steinhardt: „Când Dumnezeu pierde un suflet, e așa de trist, că nici îngerii nu Îi sunt de consolare.”

Toți oamenii greșim. Câștigă însă cel care are curajul să se ridice. Orice întoarcere de pe drumul păcatului este posibilă.

În cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă.

Altfel spus: Dumnezeu se bucură enorm pentru orice om care trăiește după voia Sa. Dar pentru un singur păcătos care se întoarce, Dumnezeu se bucură de o sută de ori mai mult.
Auziți aici: de o sută de ori mai mult !

Vă îndemn să aveți acel moment de iluminare pe care l-a avut fiul din parabola de astăzi. Să aveți înțelepciunea de a vedea ce e bine. Să aveți curajul de a spune: mă voi întoarce la tatăl meu. La Tatăl Nostru. Și El mă va ierta.
Amin.

Diacon Nicolae Marinescu

Posted in Omilii | Etichetat , ,

Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri și urmați-le credința

Preot paroh Liviu Alexandrescu
predică la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi – 30 ianuarie 2016

„Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința !” (Evrei XIII,7)

Iubiți credincioși !

Sfinții sunt acele persoane care s-au ostenit să câștige împărăția cerească și care au atins cele mai înalte culmi de trăire creștină și de desăvârșire morală pe pământ. Apostolii Mântuitorului Hristos, chemați „să cunoască tainele împărăției cerurilor” (Matei XIII,11) au transmis urmașilor învățătura Domnului Hristos și odată cu aceasta harul Cincizecimei și al sfințeniei.

IMG_20160130_093345Unii dintre acești primitori ai harului și lucrării Sfântului Duh au fost și cei trei luceferi, mari dascăli ai lumii și ierarhi: Sfântul Vasile Cel Mare, Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care Sfânta Biserică îi cinstește pe data de 30 ianuarie a fiecărui an.
De altfel, ei se mai prăznuiesc și aparte, tot în cursul lunii ianuarie și anume: Sfântul Vasile, în ziua întâia, Sfântul Grigorie în ziua de 25, iar Sfântul Ioan, în ziua de 27 ale lunii.

Se spune că prin veacul al IX-lea s-a produs o neînțelegere între creștinii din Constantinopol. Unii ziceau că Sfântul Vasile, prin marile sale binefaceri, ar fi fost cel mai însemnat dintre acești trei sfinți. Alții ziceau că Sfântul Grigorie, prin bogăția științei lui, s-ar fi ridicat deasupra celorlalți. În sfârșit, o a treia parte a credicioșilor socoteau că de cea mai aleasă cinstire trebuie să se bucure Sfântul Ioan Gură de Aur, căci nimeni nu l-a putut întrece în cuvântarile sale.

Pentru că această neînțelegere dintre credincioșii din cetatea marelui împărat Constantin cel Mare era cu totul păgubitoare Bisericii, un episcop din acea vreme și anume Ioan cel din Cetatea Evhateilor, prin arătare dumnezeiască, s-a ridicat să împace cele trei tabere de credincioși.

Astfel, el a rânduit ca pe viitor, în ziua de 30 a lunii ianuarie, să se prăznuiască la un loc acești trei sfinți. De altfel, el a avut un vis în care i s-au aratat cei trei sfinți, unul câte unul, și i-au spus:

„Nu este, între noi, unul întâi și altul al doilea; drept aceea, scoală-te de poruncește să nu se mai certe pentru noi, căci nevoința noastră a fost aceasta și cât am fost vii și după ce am răposat, ca să împăcăm și să aducem lumea la unire”.

IMG_20160130_093334Sfântul Vasile cel Mare a trăit în veacul al IV-lea, în slăvita cetate Cezareea, în provincia Capadocia din Asia Mică. S-a născut într-o evlavioasă familie, care a dat Bisericii nu mai puțin de șase sfinți. Mama sa se numea Emilia, iar un frate al său a fost Sfântul Grigorie de Nissa, ajuns și el episcop și mare învățat creștin. În anul 364 este hirotonit preot, iar în anul 370 este ales arhiepiscop al Cezareei, păstorind până la moartea sa, la 1 ianuarie 379.

Sfântul Vasile a purtat o grijă cu adevărat părintească față de mulți săraci, bătrâni, neputincioși, văduve și orfani, întemeind felurite așezăminte pentru alinarea suferințelor lor : spitale, aziluri, școli. Sfântul Vasile a scris multe cărți de învățătură crestinească, printre care amintim „Hexaimeronul”, explicând textul Sfintei Scripturi, privind cele 6 zile ale facerii lumii. Tot el s-a străduit să înfrumusețeze și sfintele slujbe, lăsându-ne Liturghia care-i poartă numele și care se savârșește de zece ori pe an.

Sfântul Grigorie de Nazianz, numit și Teologul, s-a născut în Arianz, tot în Capadocia, pe la anul 330. A învățat carte în casa parintească, apoi la școlile din Cezareea Capadociei, Cezareea Palestinei și Atena, având coleg pe Sfântul Vasile. Se spunea despre ei că nu cunoșteau decât două drumuri: al bisericii și al școlii. În anul 361 este hirotonit preot, ajunge episcop în anul 371 și a murit în anul 390. Deși a avut o viață zbuciumată, a scris multe cărti de învățătură teologică iar în cuvântările sale vorbeste în chip deosebit despre Sfânta Treime, precizând învățătura Bisericii.

IMG_20160130_093356Al treilea ierarh prăznuit astăzi este Sfântul Ioan Gură de Aur, din Antiohia Siriei. A fost crescut de mama sa Antuza, o femeie evlavioasă, care a dat o educație foarte îngrijită fiului ei. A învățat carte la un vestit învățat grec, cu numele Libanius, apoi a dus o viață izolată, în rugăciune și meditație. In anul 392 este hirotonit preot, apoi în anul 397, ridicat la cinstea de Arhiepiscop al Constantinopolului. În predicile sale a osândit toate păcatele celor bogați, ca mândria, lăcomia, luxul și necinstea. Era un sincer apărător al săracilor, al sclavilor și al tuturor celor aflați în necazuri.

A murit în anul 407, dupa o viață de luptă și propovăduire a cuvântului dumnezeiesc. De la el au rămas o mulțime de cuvântari care, pentru frumusețea lor, i-au adus mai târziu numele de „Gură De Aur”, a mai rămas și Liturghia care-i poartă numele și care se săvârșește aproape în toate duminicile de peste an.

Iubiți credincioși,

Din aceste motive, cei trei Sfinți „Mari Dascăli ai lumii și Ierarhi” sunt socotiți drept cele mai strălucite chipuri ale turmei lui Hristos și de propovăduitori ai cuvântului dumnezeiesc, adevărați „ctitori” ai ortodoxiei, într-o perioadă a veacului al IV-lea, numit „veacul de aur” al crestinatatii.

La această sărbătoare se bucură Însuși Dumnezeu, văzând strălucind roadele jertfei lor, se bucură Biserica, privindu-și plinirea, ne bucurăm noi toți privind la pilda vieții lor, rugându-ne și încercând a le urma credința, pentru a ne putea bucura și noi împreună cu ei în Împărăția Cerurilor.

Amin.

Posted in Predici | Etichetat

Scrisoare pastorală la Nașterea Domnului

Reproducem textul Scrisorii Pastorale a Înalt Prea Sfințitului Arhiepiscop Nathaniel la Sărbătoarea Nașterii Domnului:

„Toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească.”

Iubiții mei fii duhovnicești, preacucernic cler, preacuvioși monahi, și dreptmăritori creștini ai de Dumnezeu păzitei noastre Episcopii:

Har și Pace de la Dumnezeu Tatăl și Domnul nostru Iisus Hristos, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

Hristos se naște ! Măriți-L !

Înalt Prea Sfințitul Nathaniel

Iubiți credincioși,

În această mare zi, prăznuim Nașterea Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, născut în Betleemul Iudeii, în Israelul de azi. Numim această sărbătoare, „ziua Sa de naștere”, o naștere, însă, neînțeleasă de cei din vremea aceea, dar necunoscută de prooorcii din vechime, de Moise, de David și de sfinții strămoși, care așteptau venirea lui Mesia. In timp ce întregul Israel își ducea viața de zi cu zi, acolo în iesle sărăcăcioasă, Emanuel – care se tâlcuiește, Dumnezeu este cu noi – se naște în mijlocul poporului, printre neamuri: evrei, romani, greci și chiar străini, în cetatea Betleemului.

Dar atunci foarte puțini, cu adevărat, au fost cei care au auzit cântarea îngerilor care slăveau pe Dumnezeu și inconjurau locul unde Mesia a binevoit a se naște. Insă astăzi, milioane de oameni cântă și laudă nașterea lui Hristos, Emanuel. Domnul Hristos, în a Sa lucrare pământească, a cuvântat din Legea lui Moise, a reamintit poporului profețiile despre de nașterea Sa si a cântat psalmii strămoșului David. Poporul cunoștea aceste scripturi ca de asemenea și ucenicii săi care au fost martori la lucrările Sale. Doar faptul că Scripturile aveau să se împlinescă în ziua cea rânduită, ei aceasta nu au putut imediat realiza.

De aceea, mai tarziu, înainte de înălțarea Sa la ceruri, Hristos le spune „toate cele scrise despre mine” trebuie să se împlinească. Sfântul Apostol Pavel mărturisește acest lucru spunând:

„în multe rânduri şi-n multe feluri grăindu-le Dumnezeu odinioară părinţilor noştri prin profeţi, în zilele acestea de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate, prin Care şi veacurile le-a făcut, fiind El strălucirea slavei Sale şi chipul fiinţei Sale” (Evrei 1:1-3).

Bine știm că, Dumnezeu, din iubirea sa pentru oameni, ne-a grăit mai întâi prin sfinții prooroci.

past1Dar pentru a arăta în mod și mai direct această iubire pentru noi, la plinirea vremii, a trimis în lume pe Iisus Hristos, Fiul Său, pe care îl numim „Cuvântul lui Dumnezeu.” Hristos ne grăieste totul de la Dumnezeu Tatăl, nu ca rob precum profeții, ci ca adevăratul și unul născut Fiul Său. În Crez, mărtusirim:

„cred…și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat…S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om.”

Sfântul Clement Romanul spunea: „Oare nu avem numai Un singur Dumnezeu, Un Hristos și Un Duh Sfânt care s-a revărsat peste noi? Și oare nu este numai o chemare în Hristos?” (Epistola către Corinteni, 46).

Acest personal “Cuvânt a lui Dumnezeu” care se numește Iisus Hristos, ne aduce nouă direct pe Dumnezeu Tatăl. Hristos, a doua persoana a Sfintei Treimi, este și a fost dintotdeauna cu Tatăl de la început a adus toate întru ființă și toate întru veșnicie, “fiind El strălucirea slavei Sale şi chipul fiinţei Sale.”

Acest sfânt praznic al creștinilor, sărbătoarea Nașterii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în trup, are fundamente scripturistice, în legea lui Moise, a Profețiilor și în Psalmi. De aceea după Învierea Sa din morți, pentru 40 de zile a rămas pe pământ cu ucenicii Săi și „le-a deschis mintea ca să’nţeleagă Scripturile” (Luca 24:45) pentru ca în cele din urmă spuse uncenicilor Săi, Domnul a întărit cuvintele proorociilor de demult „…toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi trebuie să se plinească” (Luca 24:44).

past2Incepând de la Facere și până la Revelație, Sfintele Scripturi ne aduc aminte de nevoia pe care omenirea o are de un Mântuitor, de nevoia nașterii Mântuitorului, de nevoia reîntoarcerii Mântuitorului, care este Hristos, Dumnezeu. Știm că naștera Domnului Hristos este întruparea Sa în lume, în timp și spațiu, din pântecele Fecioarei Maria în Betleemul Iudeii, și totodată știm și că Hristos a fost înainte de timp și de toate cele create. El însuși este împlinirea Legii și a Profeților si Psalmilor dar și a dorinței arzătoare a fiecărui suflet de a fi împreună cu Dumnezeu, „fiind El strălucirea slavei Sale şi chipul fiinţei Sale.”

Sfântul Ioan Evanghelistul ne amintește despre Cuvântul Vieții:

„Ceea ce era de la’nceput, ceea ce noi am auzit, ceea ce cu ochii noştri am văzut, ceea ce am privit şi ceea ce mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieţii – şi viaţa s›a arătat, şi noi am văzut-o şi mărturisim, şi vă vestim viaţa de veci care la Tatăl era şi care nouă ni s’a arătat – (1 Ioan 1:1-2) “fiind El strălucirea slavei lui Dumnezeu şi chipul fiinţei Sale.”

Auzind și cuvintele Proorocului Isaia, ne dăm seama de nemăsurata dragoste a lui Dumnezeu pentru noi în făgăduința nașterii Mântuitorului, care avea să aducă nădejde întregii omeniri. Dumnezeu nu ne-a lăsat în întuneric din dragostea Sa: „Poporul cel ce umbla în întuneric a văzut lumină mare”„Că Prunc ni S’a născut, Fiu, şi ni S’a dat, a Cărui stăpânire Şi-o poartă pe umăr; şi numele Lui se cheamă: Înger-de-mare-sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn păcii, … Mare va fi stăpânirea Lui şi păcii Lui nu-i va fi hotar” (Isaia 9:5-6), El însuși „fiind El strălucirea slavei lui Dumnezeu şi chipul fiinţei Sale.”

past3Aceasta, înseamnă, iubiți credincioși, că nu numai în duh trebuie să mergem către Betleem să ne închinam Lui, ci mai ales, să înțelegem că Dumnezeu a deschis ușile Raiului și ne-a primit pe toți la sine oriunde ne găsim noi, duși fiind acolo de Fiul Său, pruncul născut în peșteră și culcat în iesle. Mai precis, așa cum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul, „că Viața care a fost nevăzută” a devenit acum văzută prin pântecele Maicii, Preasfânta și Preacurata Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, fiind atins, văzut, auzit de oameni, „fiind El strălucirea slavei lui Dumnezeu şi chipul fiinţei Sale.”

Incheiem aceste gânduri cu frumoasele cuvinte al condacului praznicului Nașterii Domnului, compus de Sfântul Roman Melodul, despre „Cuvântul Vieții”:

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.”

Cu adevărat Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos este strălucirea slavei lui Dumnezeu şi chipul fiinţei Sale.

Hristos se naște! Măriți-L!

Cu doriri de sănătate, pace și întru toate bună sporire,
† NATHANIEL
Din Mila lui Dumnezeu și Voia Poporului,
Arhiepiscop de Detroit și al Episcopiei Ortodoxe Române din America
Biserica Ortodoxă în America

Posted in Pastorale | Etichetat ,

Vi s-a născut azi Mântuitor

Predică la a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului

„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor.” (Luca II, 10-11)

Iubiți credincioși,

altarBinecuvântați sunteți, cei care vă aflați astăzi în Sfânta Biserică. Pentru că voi l-ați primit în casele voastre pe Iisus Hristos, pruncul sfânt pentru care cei din Betleem, acum două mii de ani, nu au mai avut loc de găzduire. Iar voi v-ați deschis sufletele și, în loc de iesle și paie, i-ați oferit sălaș duhovnicesc Fiului lui Dumnezeu.

Păstorii din Betleem fost primii adeveritori ai nașterii Domnului și martorii luminii care a străbătut cerul în noaptea magică a intrării Fiului lui Dumnezeu în istorie.

Astăzi, voi sunteți păstorii. Pentru că Biserica este astăzi Betleemul. Sfântul Altar este peștera, iar Sfânta Masă nu este altceva decât ieslea unde se naște pruncul Iisus.

Doamne, dacă am fi fost și noi acolo: Cerurile s-au deschis, păstorii au văzut coruri îngerești care cântau : „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.”. Acestea sunt cuvinte nu compuse de oameni, ci de îngeri. Și sunt primele colinde cântate vreodată.

Peste toate, o lumină și o pace străluceau în noapte. Vă îndemn să trăiți magia și povestea din spatele fiecărui cuvânt:

„La Betleem colo-n jos / Cerul arde luminos”,
”Îngeri din cer imne cântând / Păstori pe dealuri fluierând”,

spun colindele. Și ce predici mai frumoase decât colindele noastre românești! Ele vorbesc, în puține cuvinte, despre taina zămislirii Fiului lui Dumnezeu, în chip smerit, din Fecioara Maria. El, cel care a făcut lumea, a ales să Se nască într-un colț umil de lume. El, Cel care este creatorul universului, a ales să își înceapă viața pământească încălzit de suflarea animalelor dintr-un staul.

Evanghelistul Matei vorbește despre „magii de la răsărit”, acele personaje exotice, vrăjitori, cum îi numește Biblia românească de la 1688, „wise men”, sau înțelepți, cum apar în versiunea engleză. Magii sunt, ca și păstorii, martori ai nașterii Domnului. Ei erau reprezentanți ai unui popor oriental, perși, după cum spun cântările din slujbe, oameni de știință, astronomi or astrologi, cărora o veche profeție și apariția unei stele neobișnuit de strălucitoare le-a arătat timpul și locul nașterii unui rege. Ei au venit, călăuziți de stea, până la Betleem, unde au ajuns la câteva zile după nașterea Domnului și I-au dăruit trei daruri demne de un împărat: aur, smirnă și tămâie.

Iubiți credincioși,

Ziua de astăzi, a doua a Crăciunului, este dedicată păstorilor și magilor. Dar este dedicată mai cu seamă Maicii Domnului. Cea care, prin puritatea și smerenia ei, a fost aleasă dintre toate neamurile să poarte în pântecele ei pe Cel ce avea să ridice păcatele lumii, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Și într-atât de mult a înțeles Maica Domnului cât de important va fi rolul ei în mântuirea noastră, încât nu cu mult timp în urmă îi spusese rudei sale, Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul:

„Măreşte sufletul meu pe Domnul! Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Luca I, 46-48)

Curăția și ascultarea ei desăvârșită sunt un model pentru mamele și femeile din ziua de astăzi și din toate timpurile. Iată de ce îi cântăm, în aceste zile: „Nu mai plânge maica mea / Scutecele noi ți-om da”. Noi, ca și odinioară păstorii, mergem la Betleemul sufletului și Îl vom înfășa pe pruncul Iisus cu dragostea și colindele noastre.

Iubiți credincioși,

Astăzi, „la toată casa-i lumină”. Astăzi, vă dorim ca la tot omul să fie masa plină. Astăzi, vă dorim să nu uitați, atunci când sunteți voioși, românilor, să fiți buni.

Diacon Nicolae Marinescu

Posted in Omilii | Etichetat , , ,