Programul primei săptămâni a Postului Mare

Luni, 19 Februarie

Începutul Postului Mare

Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul (partea I) – 18:30
Spovedanie


Marți, 20 Februarie

Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul (partea a II-a) – 18:30
Spovedanie


Miercuri, 21 Februarie

Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul (partea a III-a) – 18:30
Spovedanie


Joi, 22 Februarie

Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul (partea a IV-a) – 18:30
Spovedanie


Sâmbătă, 24 Februarie

Utrenia – 9:30
Sfânta Liturghie – 10:30
Parastas

Vecernie – 18:00
Spovedanie


Duminică, 25 Februarie

Duminica I din Post (a Ortodoxiei)

Utrenia – 9:30
Sfânta Liturghie – 10:30

Publicat în Anunțuri | Etichetat

Dar ceilalți nouă unde sunt ?

Duminica a 29-a după Rusalii – Vindecarea celor zece leproși (Luca XVII, 12-19)

Iubiți credincioși,

Se pare că nici iarna, cu toate capriciile ei, nu ne poate ține departe de căldura Cuvântului lui Dumnezeu, pe care îl întâlnim, iată, în sfânta biserică.

Evanghelia de astăzi grăiește despre o vindecare săvârșită de Hristos unui grup de zece bărbați bolnavi de o boală incurabilă: lepra.

“Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stăteau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor. Dar, pe când ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, şi care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoală-te şi mergi; credinţa ta te-a mântuit”. (Luca 17, 12-19)

De la început vedem un amănunt: cei zece stăteau departe, nu se apropiau de Hristos sau de ceilalți oameni. De ce ?

Lepra era atunci, și a rămas până în zilele noastre, o boală incurabilă și puțin cunoscută. Nu se știe ce o provoacă și nu se cunosc tratamente.

Înspăimântător este faptul că lepra este o boală nedureroasă. Ea poate cunoaşte o formă mai uşoară, în care apar pete pe trup, care încep să puroieze, sau o formă mai gravă, în care organele trupului – ale feţei, ale restului trupului, mâini, picioare – încep să se desfacă din trup. Întâi articulația unui deget, apoi degetul întreg, de la mâini sau de la picioare. Alteori o ureche, nasul.

Cei depistați cu această boală erau izolați în niște cumunități închise, numite leprozerii. Și la noi în țară a existat, până nu demult, o astfel de comunitate, sau rezervație, de fapt un sat întreg izolat de restul lumii, în care cei suferind de lepră încercau să ducă o viață cât de cât normală.

Ajutorul pe care îl puteau acorda medicii era să panseze rănile, să trateze, adică, efectele, dar nu boala însăși, care a rămas până astăzi un mister.

Într-un sens spiritual, lepra se aseamănă păcatelor, care, netratate, duc la o descompunere treptată a sufletului, ne schimonosesc și ne urâţesc pe dinăuntru și ne înstrăinează de semenii noștri.

Așa că cei zece, păstrând distanța față de semenii lor, strigă de departe la Hristos ca să îi vindece. Dar Mântuitorul nu le spune că i-a vindecat, ci îi trimite să se arate preoților.

Pe vremea aceea, preoții erau și medici. Ei constatau simptomele și decideau dacă e vorba de lepră sau de o boală oarecare de piele. Dacă cineva, odată izolat din precauție, se dovedea că nu suferă de lepră, tot preoții decideau dacă este sau nu sigur ca omul să se întoarcă în societate.

În acest scop, Iisus îi trimite pe cei zece la preoți: pentru un nou diagnostic.

Pe drum însă, bolnavii își dau seama că au fost vindecați în mod miraculos. Iisus îi vindecase numai cu privirea, numai cu cuvântul Său. Aici se vede marea putere a lui Dumnezeu.

Doar unul din cei zece vindecaţi de lepră s-a vindecat însă şi sufleteşte. Numai unul realizează că binefăcătorul său fusese Dumnezeu și se întoarce să Îi mulțumească. Și cum face asta: s-a întors „cu glas mare, slăvind pe Dumnezeu și a căzut cu fața la pământ, mulțumindu-I”.

Unul din zece, dragii noștri. Doar unul din zece. Dacă am transforma asta într-un procentaj, am avea zece la sută. Zece la sută dintre cei vindecați de Dumnezeu se întorc să Îi mulțumească. Un procent foarte sărac.

Mântuitorul îl întreabă pe cel ce Îi mulțumise:

„Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, şi care este de alt neam?”

Întrebarea este retorică, ni se adresează nouă, peste veacuri. Unde sunteți ?

Omul nici măcar nu era iudeu, după religia lui. Era samarinean, iar samarinenii erau marginalizați din cauza credinței lor. Însă faptele lor erau făcute din suflet, nu sufereau de formalismul multor iudei. Să ne amintim de samarineanul milostiv, căruia nu i-a fost jenă să se atingă de cel jefuit și bătut de tâlhari. Să ne amintim și de femeia samarineancă ce avea o fiică chinuită de un demon. Pentru insistența și credința ei („O femeie, mare este credința ta” îi spune Domnul), Hristos îi ascultă cererea.

Acesta este mesajul evangheliei de azi: recunoștința.

Cei nouă s-au vindecat. Dar al zecelea, pentru recunoștința lui, primeşte alt răspuns: ”Credinţa ta te-a mântuit !” Pentru că mântuirea este mai mult decât o vindecare a trupului. Este o vindecare a sufletului.

Hristos spune în multe rânduri că nu cei care sunt creștini cu numele se vor mântui automat, doar pentru că poartă titlul de creștin, ci cei care fac fapte de creștini.

În rugăciune, noi suntem obișnuiți să cerem de la Dumnezeu ceva: sănătate, împlinirea dorințelor, reușită în viață. Este un lucru firesc. Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu în fiecare zi a vieții noastre. Dar să nu uităm să Îi mulțumim și să Îl slăvim, așa cum a făcut fostul lepros din Evanghelia de astăzi.

Iubiți credincioși,

Voi, cei prezenți în biserică, sunteți cei zece la sută care se întorc la Dumnezeu să Îi mulțumească. Și vă fericesc pentru asta. Pentru că știți că rugăciunea de cerere merge mână în mână cu cea de mulțumire și de laudă lui Dumnezeu.

Unul din imnele pe care le auzim în fiecare Sfântă Liturghie, la sfințirea darurilor, ne arată ordinea firească a cuvintelor într-o rugăciune:

”Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție Îți mulțumim și ne rugăm Ție, dumnezeului nostru.”

Iată, prin urmare, ordinea lucrurilor: întâi Îl lăudăm pe Dumnezeu, apoi Îl binecuvântăm, Îi mulțumim și abia în al patrulea rând Îi cerem cele ce avem de cerut.

Pentru ca, atunci când Hristos va întreba: ceilalți nouă unde sunt ? Să putem răspunde cu credință: aici suntem, Doamne, Îți mulțumim!

Și vă spun că cei care mulțumesc lui Dumnezeu primesc îndoit ajutorul Lui, chiar și atunci când nu au cerut nimic.

Diacon Nicolae Marinescu

Publicat în Omilii | Etichetat ,

Sfințirea caselor de Bobotează

boboteazaAșa cum, după o perioadă de post, în cinstea Nașterii Domnului (sau la alte Praznice) credinciosul se pregătește pentru curățirea sufletească și trupească prin Sfintele Taine (Taina Spovedaniei și Taina Sfintei Împărtășanii), tot asa există între slujbele bisericești și sfințirea caselor de Bobotează.

Această slujbă necesită prezența preotului în casele credincioșilor, ca să stropească cu aghiazmă „casele și pe cei ce locuiesc într-însele”, spre curățire de toată întinarea și pentru a porni, curați, pe drumul noului an.

Cine dorește să primească preotul pentru a sfinți casele, vă rugăm să contactați preotul paroh Liviu Alexandrescu, la numerele :
514-274-2181-Birou
514-892-4844-Cell
sau la adresa de email: liviualexandrescu[at]yahoo.com

Publicat în Anunțuri | Etichetat ,

Hristos Se naște, măriți-L !

Pastorală la Nașterea Domnului, 2017

Preot paroh Liviu Alexandrescu

„Hristos Se naște, măriți-L!
Hristos din ceruri, întâmpinați-L!”

Iubiți credincioși!

Ca în fiecare an, sărbătorim Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea bucuriei de a fi creștini, de a cânta si a mări pe Dumnezeu după cuviință, asemenea îngerilor care spuneau: ,,Mărire întru cei de Sus Lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire’’. Sărbătoarea Crăciunului, ne amintește de marea milostivire a Lui Dumnezeu față de noi, oamenii, de cel mai mare dar oferit lumii, prin Întruparea Fiului Lui Dumnezeu, din Fecioara Maria.

Colinda spune: „Să se nască și să crească, să ne mântuiască’’.

De la Nașterea Lui, am învățat că Dumnezeu nu este departe, ci El sălășluiește în inima omului: ,,Au doară nu știți că voi sunteți temple ale Duhului Sfânt ’’(Sf. Ap. Pavel). Dacă primim pe Iisus Hristos ca dar dumnezeiesc, vedem că și viața noastră este tot un dar dumnezeiesc. Ne-a dat-o să o îngrijim prin fapte bune și s-o înălțăm la demnitatea ei.

Praznicul Nașterii Domnului este praznicul bunătății și iubirii Lui Dumnezeu, căci acum a hotărât să trimită pe Fiul Său în lume, să șteargă păcatele, care separau oamenii de Dumnezeu. Iubirea e virtutea care Îl coboară pe Dumnezeu pe pământ și-l face om și tot iubirea e cea care-l îndumnezeiește pe om.

Sfântul Vasile Cel Mare spune: ,,Din câte a făcut Dumnezeu în cer și pe pământ, nici o minune nu este mai mare ca aceasta’’. Nașterea Domnului coboară Duhul Lui Dumnezeu pe pământ și face începutul mântuirii noastre. Iisus Hristos devine centrul Universului : ,,ca în numele Lui Iisus Hristos, tot genunchiul să se plece, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt” (Filipeni, 2-10)

Fără Iisus Hristos născut în om, acesta rămâne doar o ființă biologică, lipsită de perspectiva cerească. Hristos a coborât din cer, pentru ca omul nu putea urca singur la cer.

Iată de ce în Troparul Nașterii Domnului, Biserica ne cheamă să ne apropiem și să preamărim această lumină: ,,Nașterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței, ca întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarele dreptății și să te cunoască pe Tine Răsăritul cel de Sus, Doamne mărire Ție!’’

Toate cântările și colindele străbune, ne cheamă să fim împreună la Betleemul Iudeii: „Veniți să vedem credincioși, unde S-a născut Hristos’’, să vedem simplitatea ieslei unde S-a născut, paiele care L-au înfășat, magii și păstorii închinându-se și îngerii zicând: „Mărire întru cei de sus Lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire”. Astăzi, creștinului i s-a deschis ușa împărăției, iar pacea din cer adusă pe pământ, întoarce omul din drumul pierzării. Lumina cunoștinței ne îndreaptă spre direcția mântuirii, unde nu este decât bunătate, iubire, pace și darurile Duhului Sfânt. Acum, casa Lui Hristos este așezată în inima noastră, ce trebuie păstrată curată și luminată.

Nașterea Domnului trebuie întâmpinată cu fapte bune, cu milostenie, cu gânduri de pace și iubire de semeni. Fiecare om devine acum o peșteră a Betleemului, unde poate să se așeze Fiul Lui Dumnezeu, adus de Maica Domnului, iar sufletele curate vor fi scutecele în care-L vom primi: ,,Nu mai plânge Maica mea/ Scutecele noi ți-om da/ Prea Curata/ Pruncul Sfânt a-L înfășa’’.

La cumpăna anilor, omul își îndreaptă gândul spre cele trei fețe ale timpului: trecut, prezent și viitor. Dintre toate ființele de pe pământ, numai omul trăiește și în viitor. Căci viitorul înseamnă credință, nădejde și iubire în acțiune. Viitorul stă în darul Lui Dumnezeu și în străduința omului. El simte mereu prezenta și lucrarea Lui Dumnezeu în viața sa: ,,Ajutorul meu vine de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul’’(Ps. 120.2)

Iubiți credincioși!

Cu aceste gânduri, preotul Liviu Alexandrescu și Consiliul Parohial al Catedralei „Buna Vestire”, vă dorește cu ocazia Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, Anului Nou – 2018 și Bobotezei, ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace, iar noi vă urăm: „Sărbători fericite și Mulți Ani!”.

Publicat în Pastorale | Etichetat , ,

Anunțuri

  1. Pe data de 8 octombrie 2017 a început Școala de Religie. Cursurile și rechizitele sunt gratuite. Vârsta copiilor este de la 3 la 17 ani. Program: în fiecare duminică de la 11 la 12. Vă așteptăm cu drag!
  2. Începem noul proiect al Catedralei noastre și anume: curățirea și renovarea icoanelor vechi de pe pereții laterali din Biserică. Pentru aceasta vă rugăm să ne sprijiniți material, deoarece această lucrare necesită o cheltuială substanțială. Persoanele donatoare vor primi chitanțe pentru scutire de taxe.

Bunul Dumnezeu să vă răsplătească !

Publicat în Anunțuri

Predică la Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

Preot paroh Liviu Alexandrescu

„Nașterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viața veșnică.”

Iubiți credincioși!

Una dintre Sărbătorile apropiate sufletului nostru din această perioadă, este Nașterea Maicii Domnului, numita în popor și Sfânta Marie Mică – sărbătorită pe 8 Septembrie.
Astăzi prăznuim Nașterea Împărătesei cerului și a pământului, ca rod al rugăciunii, al milosteniei și al facerii de bine, câștigată de la Dumnezeu, de Sfinții Părinți Ioachim și Ana. Nu prăznuim nașterea unui sfânt, ci Nașterea aceleia ce este mai sfântă decât toți sfinții.

nasterea-maiciiMaica Domnului începe noul an bisericesc și tot ea îl încheie, în luna August anul următor, tocmai pentru importanța pe care o are în învățătura și viața noastră ortodoxă, anume că Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe și a termina planul mântuirii neamului omenesc din robia diavolului, prin Fecioara Maria.

Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Cu Fecioara Maria s-a înnoit neamul omenesc, devenind Împărăteasa îngerilor, a sfinților , a tuturor popoarelor pământului și a tot sufletul necăjit și întristat, care o cheamă în ajutor. Maica Domnului a fost o persoană aleasă de Preasfânta Treime, din toate popoarele pământului, ca cea mai curată și mai sfântă fecioară, din neamul lui Aaron după mamă și din neamul lui David după tată, aleasă din doua seminții de frunte după trup.

Despre Fecioara Maria, putem spune că vine din familia dumnezeieștilor părinți, Ioachim și Ana, originari din Nazaretul Galileei. Ei ajunseră la adânci bătrâneți fără să aibă copii, dar nu-și pierduseră speranța rugându-se permanent lui Dumnezeu să le dăruiască un urmaș. În încrederea lor, au mers până la retragerea în locuri singuratice, unde au postit, s-au rugat, au lăcrimat și și-au sfâșiat inima, până ce Dumnezeu le-a trimis răspuns prin îngeri că cererea lor va fi primită. Așa s-a născut Maria, viitoarea Sfânta Fecioară Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu să fie vasul ales, ce va purta în pântece și va naște pe Mântuitorul lumii, cum proorocise Isaia:

“ Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și va chema numele lui Emanuel”. (Isaia 7,14).

Așadar, Maica Domnului s-a născut prin rugăciune și toată viața ei a fost o rugăciune. Ea și acum se roagă neîncetat în bisericile noastre, împreună cu toți sfinții, pentru noi, pentru mamele și copiii noștri, pentru toți cei ce cred în Dumnezeu și iubesc poruncile Lui. Maica Domnului stă în genunchi înaintea Preasfintei Treimi și se roagă împreună cu îngerii și cu Apostolii, pentru pacea lumii, pentru iertarea păcatelor și mântuirea tuturor oamenilor.

Să serbăm cu bucurie sfânta zi a Maicii Domnului! Să o lăudăm cu cântări duhovnicești, să cădem în genunchi înaintea sfintei ei icoane și să binecuvântam pe aceea pe care îngerii o laudă în cer. Să o venerăm cu toata evlavia și cu toată dragostea, căci prin mijlocirea ei, ne facem fii iubiți ai lui Dumnezeu, ne umplem de darurile cerești și ne curățim inimile, mărturisind-o ca Maica lui Dumnezeu.

Lumina sfintei sărbători de azi, să vă lumineze tuturor viața iar bucuria Praznicului să rămână veșnic în inimile voastre, urându-vă: ,,La Mulți Ani cu împliniri duhovnicești’’, tuturor creștinilor și a celor care poartă numele Născătoarei de Dumnezeu.

Publicat în Panegirice | Etichetat ,

Bucură-te, ceea ce ești plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi

Predica la Adormirea Maicii Domnului-15 august
Preot Paroh Liviu Alexandrescu

Iubiti credinciosi!

Intre cele mai importante sarbatori din calendarul nostru, se numara si Praznicul Adormirii Maicii Domnului, pentru care ne-am pregatit timp de doua saptamani, cu post si rugaciune.

In aceasta zi, ne amintim de momentul cand Fecioara Maria se desparte de lumea pamanteasca si de evenimentul mutarii ei la cer, dupa cuvantul ingerului Gavriil, care zice :,,Iata ce zice Fiul tau: Am simtit dorul tau si iti stiu durerea ca esti departe de Mine, de aceea am hotarat ca peste doua saptamani sa te iau, in locasurile cele ceresti’’.

De bucurie, Maica Domnului pleaca la Muntele Maslinilor si cu lacrimi de multumire se ruga Lui Dumnezeu, iar cand se pleca cu fata la pamant si pomii si florile, se inclinau la fel. Natura devine mai recunoscatoare decat fiinta rationala.

Dupa aceasta, s-a intors acasa, a aprins lumanari si tamaie, a chemat cunostintele si rudele, spre a-si lua ramas bun, apoi printr-o minune au venit Apostolii din toate colturile lumii :,,deodata s-a facut un vifor mare si un vant puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei unsprezece apostoli (care veneau de la marginile lumii, unde fusesera trimisi la propovaduire) sa ia parte la cinstirea și ingroparea Prea Sfintei Fecioare Maria( Proloage-15 august).

Fiind nerabdatoare sa se intalneasca cu Fiul sau, s-a asezat pe pat si rostea rugaciunea :,,Fiule si Dumnezeul meu, primeste sufletul meu’’. A facut semnul crucii si si-a dat duhul. In momentul acesta, toti orbii, schiopii si toti bolnavii care erau de fata, s-au facut sanatosi. Aceasta ca sa se arate ca nu a murit o femeie de rand, ci Maica lui Dumnezeu. Ca sa stim cine a fost Maica lui Dumnezeu pe pamant!

Traditia spune ca trupul Maicii Domnului, a fost asezat in gradina Ghetsimani, iar pentru ca Toma nu a fost la inmormantare, ci a venit peste trei zile, el a dorit sa sarute picioarele Maicii Domnului si cand a deschis mormantul, nu au gasit trupul ei, caci Fiul ei a ridicat-o la cer.

Iubiti credinciosi!

Biserica noastra ne cheama sa o cinstim pe Maica Domnului, mai mult decat orice sfant, chiar decat ingerii. In Fecioara Maria S-a revarsat Insusi izvorul sfinteniei, asa cum spune si ingerul Gavriil :,,Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine’’(Luca 1,28)

Noi cinstim si ne inchinam Maicii Domnului, pentru ca in ea se intalnesc cele ceresti cu cele pamantesti. Sa nu credeti ca daca Maica Domnului a plecat la cer, a parasit si lumea intreaga. Ea dupa moarte, s-a inaltat la cer si de acolo se roaga, pentru cei ce o cinstesc. Ea este mijlocitoare intre noi si Dumnezeu, caci mult poate rugaciunea maicii pentru fiii sai.

Aceasta trecere a Maicii Domnului este o lectie pe care o primim la praznicul Adormirii sale. An de an ne apropiem de momentul trecerii fiecaruia dintre noi si ne da posibilitatea de rugaciune si meditatie, de pregatire si curatenie, ca sfarsitul vietii sa fie asemenea Maicii Domnului, cu liniste, pace si implinire.

Maica Domnului a fost asezata de-a dreapta Fiului Sau si de acolo vegheaza la fiii sai, care o cinstesc cu vrednicie. Cand era in lume vorbea cu cei care veneau la ea; acum din cer ne cuprinde pe toti si trimite rugaciunile noastre ca razele de soare, pline de caldura si lumina sfintitoare.

Maica Domnului vorbeste prin rugaciunile noastre, prin sufletul nostru, prin credinta noastra. Ne alina greutatile, ne sprijina in nevoi, ne mangaie si ne ocroteste. Avem in cer o mama buna si milostiva. Este aproape de scaunul dumnezeirii si priveste spre nevoile saracilor, spre cei sarmani, bolnavi si in necazuri. De acolo ne trimite ajutorul sau si se roaga pentru toata Biserica, pentru fiecare fiu al Bisericii Lui Hristos.

Iubiti credinciosi!

Sa fim alaturi de Maica Domnului in ziua Adormirii sale, ca prin aceasta sa primim mangaierea de mama si binecuvantarea Fiului sau. Darul acesta al Sfintei Treimi, sa vina prin maica noastra a tuturor, Maica Domnului.

„Marire tie Preacurata ce cu sorii te-mpresori
Care stai pe Tron de-a dreapta Dumnezeului Trei Sori,
Fiecare-avand in tine, dintre noi, pe Cea-aleasa :
Tatal fiica, Fiul Maica, Sfantul Duh in veci mireasa!”

( Vasile Militaru)

Publicat în Panegirice | Etichetat

O lecție de prietenie

Predică la Duminica a 6-a după Rusalii
(Matei IX, 1-8)

Evanghelia de azi este relatată de Sfântul Evanghelist Matei și reluată, cu unele nuanțe, de Marcu și de Luca. Este, prin urmare, un episod important din activitatea Mântuitorului.

Ne aflăm în Capernaum, orașul adoptiv al lui Iisus. El revine după o perioadă de propovăduire în cuprinsul țării. Este primit și ascultat de o mulțime de oameni. Printre ei, un om paralizat este purtat pe o targă de patru prieteni. Aceștia încearcă să își facă loc prin mulțime, ca să ajungă la Iisus, cu un singur scop: să Îl roage să le vindece prietenul.

vindecare-capernaumAici evangheliile dau detalii diferite, dar complementare. Matei spune că cei patru au venit pur și simplu la Iisus. Marcu și Luca spun că cei trei au făcut o spărtură în acoperiș, pentru că pe ușă nu se putea intra din pricina mulțimii. Au coborât apoi targa pe care se afla prietenul lor, prin gaura respectivă. Detaliile diferă: Marcu vorbește de o casă din lemn și pământ, cu acoperiș stil terasă, ca al unei case palestiniene, iar Luca vorbește de o casă din cărămidă, probabil un atrium, cu curte interioară și acoperișul deschis, specifică romanilor, pentru care el, de altfel a și scris Evanghelia. Frumos lucru cum evangheliștii adaptează detaliile povestirii zonei unde se aflau. Cum personalizează istorisirea.

Dar chiar dacă detaliile arhitectonice diferă, ceea ce urmează este relatat aproape mot-a-mot de toți trei evangheliștii: Iisus a apreciat pe prietenii blonavului:

„Văzând credința lor…”

A lor, nu a bolnavului.
Prietenii bolnavului sunt, prin urmare, personajele principale. Ei sunt purtătorii mesajului evangheliei de azi.

Nu ni se spune nimic despre cel de pe targă. Cine era, cum ajunsese așa. Poate că dusese un trai păcătos. Poate că era singur vinovat de boala lui. Poate că fusese un vameș care amărâse mulți oameni la viața lui și acum roata se întorsese și ajunsese la mila acelorași oameni. Dar un lucru e limpede: cei patru i-au fost alături din prietenie, nu din interes. Iar Mântuitorul a văzut asta. A apreciat prietenia lor față de cel bolnav, și le-a indeplinit cererea. De aceea, îndrăznesc să spun că evanghelia de azi este una despre prietenie.

Iubiți credincioși,

Prietenia înseamnă bunătatea sufletului. Iar bunătatea constă în lucruri mărunte: să îți saluți vecinul, chiar dacă nu îl cunoști, să fii drăguț cu cei care nu sunt drăguți cu tine, să fii amabil în orice împrejurare și … să zâmbești. Să zâmbești mult. Să îi privești atunci când îți vorbesc și să le vorbești, la rândul tău, sincer, cu cuvinte simple și la obiect. Prietenia nu înseamnă să semnezi petiții pe facebook pentru copiii defavorizați dintr-o țară îndepărtată, stând confortabil în fotoliul de acasă și în fața calculatorului. Ci înseamnă să fii respctuos și cald cu cei din jurul tău, începând cu familia. Un zâmbet și o vorbă bună fac uneori minuni.

Nu trăim într-o lume ideală. Oamenii sunt cum sunt. Fiecare cu grijile și supărările lor.

Spun Sfinții Părinți că nu există suferință mai mare decât aceea de a iubi oamenii. De a coborî în iadul lor și de a-i scoate de acolo, așa cum Hristos a coborât în iad, ca să îi scoată de acolo pe oamenii adormiți „întru nădejdea Învierii.”

O cugetare a inuiților spune: Nu știi niciodată cu adevărat dușmanii de prieteni, până nu se rupe gheața. Adică: un prieten este cel care nu rămâne indiferent la necazul tău, ci îți sare în ajutor.

Un prieten e cel care completează lipsurile tale cu dragostea lui.

Un prieten nu îți spune minciuni comode, ci adevăruri incomode.

Un prieten îți vorbește direct, nu pe ocolite.

Un prieten este cel care sacrifică ceva din el însuși pentru tine. Și cine spune asta: prietenul nostru cel mai bun, Însuși Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. El nu doar a spus că „mai mare dragoste ca aceasta nimeni nu are, ca viața sa să și-o pună pentru prietenii săi”(Ioan XV, 13), dar a și făcut-o. Și-a dat viața Sa pentru noi, prietenii Săi.

Un prieten este, așadar, cel care duce crucea ta pe umerii lui.

Credeți că cei patru prieteni din evanghelia de astăzi nu aveau altceva mai bun de făcut ? Puteau să fie cu familiile lor, puteau să facă meseria lor sau puteau să fie la vreo petrecere, undeva. Dar asta înseamnă să porți crucea cuiva: să renunți, să jertfești ceva din ce este al tău pentru cel de lângă tine. Ceva din plăcerile tale, din tabieturile tale, din timpul tău, din felul tău de a-ți trăi viața, ca să îl ajuți pe altul să și-o trăiască pe a lui.

 

pasipenisipLegea Vechiului Testament L-a prezentat pe Dumnezeu drept creator și judecător al lumii. Dar, prin Noul Testament, Fiul lui Dumnezeu ne invită să Îi vedem și o altă față. Aceea de prieten. Care e gata oricând să ne asculte, care ne acceptă așa cum suntem și care ne poartă pe targă atunci când suntem în suferință. „Care nu uită că și El a fost om pe pământ.” (Nicolae Steinhardt)

Și unde putem pune la încercare cel  mai bine răbdarea și purtarea crucii dacă nu în familie? În familie ducem o cruce în fiecare zi. Ne acceptăm unul pe altul așa cum suntem. Nimeni nu e perfect. Nu există familie perfectă. Nu există soțul perfect, tot așa precum nu există soția perfectă sau copiii perfecți. Dar prin răbdare și acceptare ne zidim iubirea și căsnicia. Chiar dacă nu e vorba de o cruce a suferinței, dar acceptarea celuilalt în iubire este la fel de plăcută lui Hristos ca și fapta celor patru oameni din evanghelie pentru prietenul lor.

În Evanghelia de astăzi, Iisus i-a iertat bolnavului păcatele. Dar omul avea nevoie de o vindecare, nu de o spovedanie. Ce legătură au păcatele cu boala? Ei bine au. Iar dacă ați ascultat rugăciunile de la Sfântul Maslu, veți înțelege de ce. Sufletul și trupul se îmbolnăvesc împreună, suferă împreună și trebuie vindecate tot împreună.

Iubiții noștri,

Mântuitorul a făcut astăzi o minune. Dar minunile nu sunt lucruri ieșite din comun. Păcatele sunt. Minunile sunt doar întoarcerea la normalitate. De aceea sfinții au făcut minuni. Pentru că s-au întors de la păcat la starea cea fără de păcat. La starea de normalitate.

Fiecare persoană este însăși icoana lui Dumnezeu și merită iubită ca atare, cu o iubire simplă și dezinteresată. Numai cine iubește are dreptul să fie numit ființă umană.
Toată teologia duce la o singură concluzie:

„Iubiți-vă unul pe altul, așa cum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan XIII, 34).

Așa că vă îndemn să vă petreceți restul zilei amintindu-vă de prietenii voștri. Și nu mă refer la cei de care aveți nevoie. Ci la cei care au nevoie de voi. Spuneți-le că îi iubiți și că pot conta pe voi la nevoie, ca și cei patru prieteni din Evanghelia de azi. Amin.

Diacon Nicolae Marinescu

Publicat în Omilii | Etichetat , ,

Tabăra de vară „Sfânta Maria” – Mont Tremblant 2017

Această galerie conține 71 de fotografii.

Galerie

Un subiect delicat

(Predică la Duminica a 5-a după Rusalii)

Evanghelia duminicii de astăzi o continuă pe cea din duminica trecută. Mântuitorul se afla în Capernaum, orașul său adoptiv. Spunem adoptiv, pentru că, deși se născuse în Betleem și copilărise în Nazaret, Hristos a fost mereu bine primit și ascultat aici.

Capernaumul se află pe țărmul de nord-vest al Lacului Ghenizaretului. Această întindere de apă are aproximativ douăzeci de kilometri lungime și treisprezece lățime.Mai este numit și Lacul Tiberiadei, Marea Galileii, sau Marea Tiberiadei.

După ce a vindecat pe sluga centurionului roman, Mântuitorul, parcă la o chemare lăuntrică, Își îndeamnă ucenicii să treacă „de cealaltă parte a mării”. Traversarea a avut loc noaptea și a durat câteva ceasuri, pentru că, să nu uităm, corăbiile ucenicilor-pescari nu erau decât niște bărci cu vâsle. Marea s-a dovedit capricioasă pe timpul traversării și în timpul ei s-a petrecut acea potolire miraculoasă a furtunii care a lăsat o adâncă impresie apostolilor și celor care se mai aflau cu ei în bărci, încât se întrebau „cine este Acesta de și valurile Îl ascultă?”

În zorii zilei, au debarcat pe malul de sud-est al mării, într-un ținut numit Gadara. Aici, au fost întâmpinați de doi demonizați care s-au repezit la Hristos strigând, sau mai degrabă, răcnind cu vocile lor ne-umane: „Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Prea Înalt ? Ai venit mai înainte de vreme să ne prigonești?”

Acești oameni posedați de duhuri necurate se comportau foarte ciudat: locuiau în morminte, de unde uneori ieșeau și înspăimântau oamenii și nimeni nu era în stare să îi controleze. Mântuitorul le poruncește duhurilor necurate să iasă din acei oameni. Duhurile, recunoscând puterea divină și văzând că nu au de ales, Îi cer lui Iisus să îi lase să intre într-o turmă de porci ce păștea în apropiere. Ne dăm seama că locuitorii acelor ținuturi nu țineau Legea lui Moise, conform căreia porcii erau socotite animale necurate.

Mântuitorul le îngăduie această ultimă faptă înainte de a fi azvârliți din nou în infern. Porcii astfel posedați, se reped și se aruncă în mare. Păzitorii porcilor, văzând nu atât minunea, cât paguba suferită, se duc în cetate să spună semenilor lor. În evanghelia paralelă de la Marcu, aceștia Îi cer, chiar, lui Hristos, să plece din ținuturile lor.

Iubiți credincioși,

Întâmplarea aceasta nu e o parabolă, ci o întâmplare adevărată și arată o realitate: aceea a existenței duhurilor rele, numite diavoli sau demoni.

Discuția despre diavol este incomodă pentru predicatori, ca și pentru ascultători. De ce există diavol ? De ce a permis Dumnezeu ca ei să existe și să prolifereze răutatea pe pământ ?

Dumnezeu este iubire spune insistent apostolul Ioan, în Evanghelia și epistolele sale. Dumnezeu  a creat lumea pentru ca aceasta să se poată împărtăși din iubirea Lui. De aceea, a creat toate ființele cu un mare dar, poate cel mai mare dintre toate: libertatea. Dar tocmai această libertate a făcut ca unii dintre îngeri să se răzvrătească împotriva Lui și să fie astfel alungați din ceruri pentru veșnicie.

Cunoaștem cele nouă cete îngerești: Heruvimii, Serafimii, Scaunele, Domniile, Începătoriile, Puterile, Stăpâniile, Arhanghelii, Îngerii. Dintre ei, îngerii și arhanghelii sunt cei mai aproape de oameni. A zecea ceată și, se pare, cea mai aproape de Dumnezeu au fost cei conduși de Lucifer. Ironia face ca numele lui să însemne „purtător de lumină”, pentru că așa a fost creat la început.

Dumnezeu a făcut îngerii și oamenii cu libertate, însă libertatea fără morală degenerează în libertinism, în anarhie. Poruncile și legile morale ori civile nu îngrădesc libertatea ci o păzesc.

Lucifer și ai lui au crezut că pot fi ca Dumnezeu. Tot așa a ispitit și el pe Adam, cu promisiunea că, dacă va face ce îi spune el, va fi ca Dumnezeu. Aici, în Eden, vedem prima armă a diavolului: el minte, distorsionează adevărul. Nu, nu veți muri, ci veți fi ca Dumnezeu, spune el primilor oameni.

Cea  mai mare viclenie a diavolului este să ne convingă că el nu există. E viclean, e bun filosof, bun psiholog și chiar teolog. A îndrăznit să Îl ispitească pe Mîntuitorul în pustie și chiar cu cuvintele Scripturii, pe care, se vede treaba, o cunoaște.

El nu spune lucrurilor pe nume. Nu vorbește direct. Vine cu subtilități. Ca în dialogul acela imaginat de Nicolae Steinhardt între Iuda și diavol. Iuda își explică astfel vânzarea Învățătorului: „dacă Îl dau pe mâna soldaților, El va fi adus la arhierei și va trebui să vorbească, Ei își vor da seama că e Fiul lui dumnezeu cel vestit de prooroci, așa că toți vor crede în El. Astfel că, prin vânzare, eu contribui la mântuirea lumii”. Ce ar fi trebuit să gândească însă Iuda era aceasta: Facă-se mântuirea lumii cum o ști Dumnezeu, dar eu, orice-ar fi, nu îmi trădez prietenul și Învățătorul. Adică să nu se piardă în cugetări întortocheate și mândre. Diabolice.

Cugetarea diabolică este întortocheată. Ceea ce nu este normal nu este a-normal ci doar altceva, o alternativă la normal. Dacă nu ne poate păcăli cu vorba, ia asupra lui toată vina, ca să nu credem că noi suntem cei care am greșit. Avem povestea din Pateric cu monahul care cocea pe ascuns, în chilia lui, un ou la lumânare, în Postul Mare. Prins de părintele său asupra faptului, a dat vina pe diavol, că el l-ar fi pus. La care un diavol a sărit de după cuptor, exclamând mirat: O nu, asta nici eu nu am știut-o!

Diavolul sugerează, invită, dar puterea lui e limitată. Are atâta putere cât îi dăm noi, cât ne învoim noi. De aceea, să nu negociem cu invitațiile la păcat, gândindu-ne că, făcând un păcat mai mic, scăpăm mai ieftin. Avem exemplul cu omul care a fost pus să aleagă între beție, ucidere și sinucidere. El l-a ales pe cel, în aparență, mai puțin grav. S-a îmbătat, dar odată ajuns acasă, s-a luat la ceartă cu soția și într-un moment de furie oarbă, a lovit-o și aceasta a murit. Cuprins de remușcări, omul și-a luat apoi viața.

Libertatea înseamnă să facem o alegere. Alegerea cea bună. În fiecare minut din fiecare zi a vieții noastre, facem o alegere: cine suntem, pe cine iertăm, pe cine ajutăm, pe cine iubim și pe cine urâm.

Să nu ne temem de puterea răului ci să luăm Semnul Sfintei Cruci: Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă. Să ne păstrăm umilința în gânduri și fapte, să practicăm rugăciunea și iertarea. În fața acestora, răul nu are nici o putere.

Dumnezeu îngăduie ispitele din partea diavolului, pentru că prin ele ne verificăm tăria credinței noastre. Ispitele ne țin în gardă. Încercările fac din noi oameni căliți și rezistenți. O mare calmă nu a dat niciodată un marinar priceput, spune un proverb. Inuiții, locuitorii nordului, spun că cerbului nu îi place de lup, dar lupul este cel care îl menține pe cerb în formă.

Dumnezeu îngăduie influența diavolului până la judecata de apoi pentru a ne pune la încercare libertatea. Iar când nu reușește să ne ducă la păcat, încearcă să ne distragă atenția de la rugăciune și de la biserică.

Un diavol nu putea să îl îndepărteze pe un om de biserică. I-a cerut sfatul șefului său și acesta i-a spus: Fă-l să se preocupe de lucruri mărunte : că cutare e un prefăcut, că dascălul nu are voce frumoasă, că preotul ține predica prea lungă, etc. În felul acesta nu se va mai concentra la rugăciune.

Iubiți credincioși,

Cea mai frumoasă parte a evangheliei de azi este îndemnul: Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu.

Noi suntem obișnuiți să cerem și Dumnezeu să ne dea. Dar dacă privim cu credință, avem multe motive să mulțumim. Să mărturisim, nouă înșine și altora câte am primit fără să fi cerut.

Să mergem așadar și noi la casele noastre și să spunem cât bine ne-a făcut și ne face nouă Dumnezeu.

Diacon Nicolae Marinescu

Publicat în Omilii | Etichetat , ,