Sfințirea caselor de Bobotează

boboteazaAșa cum, după o perioadă de post, în cinstea Nașterii Domnului (sau la alte Praznice) credinciosul se pregătește pentru curățirea sufletească și trupească prin Sfintele Taine (Taina Spovedaniei și Taina Sfintei Împărtășanii), tot asa există între slujbele bisericești și sfințirea caselor de Bobotează.

Această slujbă necesită prezența preotului în casele credincioșilor, ca să stropească cu aghiazmă „casele și pe cei ce locuiesc într-însele”, spre curățire de toată întinarea și pentru a porni, curați, pe drumul noului an.

Cine dorește să primească preotul pentru a sfinți casele, vă rugăm să contactați preotul paroh Liviu Alexandrescu, la numerele :
514-274-2181-Birou
514-892-4844-Cell
sau la adresa de email: liviualexandrescu@yahoo.com

Publicat în Anunțuri | Etichetat ,

Colind canadian

(Urarea Catedralei noastre pentru ostenitorii, binefăcătorii și închinătorii ei)

Azi, ca-n fiecare an,
Și aici, peste ocean,
Printre crengi de brad răsună
Tot colinda cea străbună.

O cântau părinți cu fiii
Și-o îngânau în somn copiii.
S-o cântați și voi sub geamuri
Și s-o duceți pe la neamuri.

Să aveți belșug în casă,
O pâine albă pe masă,
Lângă traista cu merinde
Și o tolbă de colinde.

Să purtați cu fală iia,
Nu uitați de România
Și la praznice de moși
Colindați-i pe strămoși.

Dați zăpada de prin tindă,
Agățați covrigi la grindă,
Și ca niște pui de daci
Puneți cruci pe cozonaci.

Între voi să aveți pace
Și în suflet să vă joace
Dumnezeu cu sfinții Lui
Hora infinitului.

Anul nou vă-nveselească,
Pruncu-n iesle vă zâmbească
Și din cer, în noaptea sfântă,
S-auziți cum îngeri cântă.

Diacon Nicolae Marinescu

Publicat în Lecturi | Etichetat , ,

Voi locui în ei și voi umbla și voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu

Scrisoare pastorală la Praznicul Nașterii Domnului, 2016

IPS_NathanielIubiții mei fii duhovnicești, Preacucernic Cler, Preacuvioși Monahi, Dreptmăritori Creștini ai de Dumnezeu păzitei noastre Episcopii,

Har și Pace de la Dumnezeu Tatăl și Domnul nostru Iisus Hristos, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

Hristos se Naște! Măriți-L!

După încă un an care a trecut, am ajuns la prăznuirea nașterii Soarelui Dreptății, Iisus Hristos, umina Lumii. În aceasta zi de mare prăznuire și bucurie, să lăsăm povara cea de zi cu zi și grijile vieții la o parte pentru a face loc bucuriei sărbătorii Nașterii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. In trăirea acestei sărbători, sufletele noastre se reînoiesc de fiecare dată cu tărie și curaj care vin din nădejdea cea veșnică.

Astăzi, ascultând lăuntrul inimii noastre, putem auzi cântarea îngerilor care au cântat deasupra staulului unde s-a născut Pruncul Hristos și care s-au coborât apoi degrabă să vestească păstorilor vestea cea mare că “Hristos s-a născut!” Ce bucurie mare a fost această veste! Ce bucurie oare a trăit atunci Sfânta Fecioară Maria, dreptul Iosif, păstorii, magii și desigur întreaga creație!

De la izgonirea din Rai a protopărințiilor Adam și Eva, toată creația, omul și natura, au căutat restabilirea adevăratei și dreptei comuniuni cu însăși Creatorul său. Dar omul în această căutare, mai ales din cauza mândriei sale, s-a îndepărtat și mai mult de Ceruri și s-a adâncit tot mai mult distanța între el și Creator. Dumnezeu a văzut chipul și asemănarea sa din om înnegrită de păcat și omul dezumanizându-se și cuprins de disperare.

“Ce putea face Dumnezeu în fața acestui proces de dezumanizare a omului, în fața tăinuirii adevărului despre Sine de către uneltirile duhurilor celor rele?” se întreba Sf. Atanasie cel Mare. “Ce altceva putea oare să facă, fiind Dumnezeu, decât să reînnoiască chipul Său în om, astfel încât omul să-L poată cunoaște din nou.”

Dumnezeu a trimis prooroci și chiar îngeri să readucă pe om la Sine, dar a fost necesar ca însuși El, Dumnezeu, să se aplece spre pământ pentru a înălța pe om la ceruri. “Ce minunată lucrare!” exclama Sf. Ioan Gură de Aur, “El a trimis întâi pe îngeri la om, iar apoi a înălțat pe om la cele cerești. Raiul s-a făcut pe pământ fiindcă raiul trebuia să ridice la sine lucrurile pământești.” Precum patriarhul Iacov din Vechiul Testament striga, “El va veni și lumea se va aduna în jurul Său.”

Întruparea Mântuitorului a sters negura păcatului de pe chipul dumnezeiesc din om și a respus pe om în adevăratul său drept, de moșternitor al Impărăției Tatălui Ceresc. Sf. Atanasie cel Mare spune “Cuvântul lui Dumnezeu se întrupează, pentru ca doar El, chipul Tatălui, putea reface pe om după chipul dumnezeiesc,” luând aminte la însuși cuvintele Mântuitorului: “Eu am venit să caut și să mântuiesc pe cel pierdut.” Era, deci, necesar ca Dumnezeu însăși să se întrupeze si să vină la noi, spune Sf. Leon cel Mare, “căci dacă El nu era Dumnezeu adevărat, El nu ne putea aduce nici un ajutor, iar dacă nu era om adevărat, El nu putea fi pentru noi un exemplu.”

Motivul pentru care Mântuitorul s-a întrupat de la Duhul Sfant și din Sfânta Fecioară Maria, ne spune Sf. Ioan Gură de Aur, este

“ca venind între noi, El ne va învăța, și învățându-ne, ne va și arăta lucruri pe care omul nu le poate vedea. Fiindcă omul crede că ochii sunt mai demni de crezare decât urechile, îndoindu-se de ceea ce nu vede, astfel, El s-a smerit și ni s-a arătat nouă în trup pentru a șterge orice urmă de îndoială.”

Mântuitorul Hristos, învățându-ne, ne-a deschis mintea către Scripturi și profeții, cum zice proorocul David: “El va veni așteptat așa cum așteaptă un câmp însetat ploaia.” Naștera sa este de importanță cosmică. Este de o infinită importanță nu numai pentru noi personal, pentru familiile noastre, pentru neamul nostru ci pentru întreaga creație al cărui Creator El este. Intr-adevăr întruparea Sa în lume este binevenită!

Dorind să-L cunoaștem, suntem chemați să I ne închinăm, “căci dacă Hristos este Dumnezeu, așa cum și este, dar n-ar fi asumat și firea omenească, noi am fi fost încă străini mântuirii. Să I ne închinăm deci ca unui Dumnezeu, știind că s-a făcut și om pentru noi,” ne îndeamnă Sf. Chiril al Ierusalimului. Mântuitorul Iisus Hristos, “a venit ca mana cerească să sature pe cei flămânzi” spune Sf. Chiril al Ierusalimului, pe cei care au fost însetați de adevăr și cautători de fi repuși în dreptul lor în creația lui Dumnezeu. Ca urmare, praznicul de astăzi, al întrupării Impăratului Păcii, reamintește lumii întregi, ca omul este moștenitorul Împăratului Ceresc chemat la moșternirea cea veșnică.

Ne bucurăm oare astăzi de nașterea Sa? Cu siguranță că da. Să ne bucurăm cu adevărăt! “Recunoaște creștine demnitatea aceea care ți se cuvine” îndeamnă Sf. Leon cel Mare. Demnitate? Da, “pentru că noi suntem temple ale Duhului Sfânt” (1 Cor. 6:19) în care locuiește Dumnezeu, în care Dumnezeu umblă și care ne cheamă pe fiecare după al său nume. Ca urmare, noi nu suntem niciodată singuri, nici în clipa cea mai întunecată a vieții, și nici atunci când uneltirile satanice vin să ne destrame, “Dumnezeu este cu noi! Ințelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu!”

Acolo unde sunt dreptmăritori creștini, acolo este și Biserica, acolo este locașul lui Dumnezeu. Închinătorii adevărați și râvnitori vin la leagănul Pruncului Hristos cântând de bucurie, precum Sf. Ioan Gură de Aur spunea:

“Mă minunez purtând în brațele mele leagănul lui Hristos. Căci acesta este toată nădejdea mea, acesta este viața mea, acesta este mântuirea mea, acesta este instrumentul cântării mele, harpă a sufletului meu!”

La nașterea lui Hristos îngerii au cântat: “Mărire lui Dumnezeu întru cele de sus și pe pământ pace și între oameni bunăvoire” (Luca 2:14) Această pace s-a împlinit prin Hristos însuși care ne-a împăcat pe noi cu Dumnezeu Tatăl, spune Sf. Chiril. In timp de persecuție sau liniște, în vremuri bune și în bucurie, pacea lui Dumnezeu nu are limite (Isaia 9,7). La fel și pentru noi astăzi, bucuria noastră nu cunoaște limite, să ne grăbim să întâmpinăm pe pruncul Hristos în lume, Cel care aduce împăcare și pace tuturor. Este binevenit! Să-L primim pentru că este Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Său.

Fiindcă azi “nouă prunc ni s-a născut, nouă astăzi un fiu ni s-a dat” (Isaia 9:5) ploaia a căzut peste pământul însetat, mireasma a acoperit pământul, norul cel blând și ocrotitor a venit în mijlocul nostru, stâlpul de foc ne-a condus din întuneric la lumina strălucitoare, iar pruncul nou născut își întinde mâna arătându-ne ce va să fie, împlinirea făgăduinței, “când Hristos, Care este viața voastră, Se va arăta, atunci și voi, împreună cu El, vă veți arăta întru slavă” (Col. 3:4).

Hristos se naște! Măriți-L!

Cu doriri de sănătate, pace și întru toate bună sporire,
† NATHANIEL
Din Mila lui Dumnezeu și Voia Poporului,
Arhiepiscop de Detroit și al Episcopiei Ortodoxe Române din America si Canada
Biserica Ortodoxă în America

Publicat în Pastorale | Etichetat , ,

Moș Crăciun la serbarea copiilor

This gallery contains 50 photos.

Galerie | Etichetat , ,

Dumnezeu a rânduit pentru noi ceva mai bun

Cuvânt la Duminica dinaintea Nașterii Domnului

Evanghelia pe care ați ascultat-o astăzi deschide Noul Testament. Ea cuprinde o enumerare a strămoșilor după trup ai Mântuitorului, începând cu Avraam. Aflăm astfel că de la patriarhul Avraam și până la Hristos au trecut patruzeci și două de generații.

Evanghelistul Matei a fost singurul care și-a scris evanghelia în limba aramaică, o derivată a limbii ebraice și limba vorbită de Mântuitorul și cei din vremea Lui. Ceilalți trei evangheliști și-au scris evangheliile în limba greacă. Matei se adresa iudeilor, cărora a vrut să le arate că Mântuitorul este născut din neamul lor, din aceeași strămoși și din aceeași patriarhi, că nu este un străin.

Aceeași genealogie se regăsește și la Sfântul Evanghelist Luca, însă ordonată în sens invers și mai completă: începe de la Iosif și merge înapoi pe firul istoriei, până la Adam.

nasterea_domnuluiHristos Domnul nu S-a născut pe pământ pentru Sine – pentru că nu avea nevoie să Se nască, deoarece este născut din veci din Tatăl, ci S-a născut pentru noi. A coborât din slava Tatălui la condiția omenească, pentru a ridica pe om la Tatăl.

Mântuitorul S-a întrupat ca să răscumpere, prin ascultarea Lui, neascultarea lui Adam și prin el, a întregului neam omenesc. Așa cum, prin Adam, toți am păcătuit, tot la fel, prin credința în Mântuitorul Iisus Hristos, toți avem viața veșnică.

Era nevoie ca El să se întrupeze ? Da. Spune Scriptura că plata păcatului este moartea. Astfel că, trebuia, pentru oamenii care au păcătuit, să moară un om, dar în același timp, acel om trebuia să fie și Dumnezeu, ca să nu rămână în moarte, ci să biruiască moartea prin Înviere.

Ne putem pune o întrebare: dacă Dumnezeu știa, înainte de a face lumea, că oamenii vor cădea în păcat, de ce i-a mai făcut ? Din iubire. Pentru același motiv, pentru care familiile dau naștere la prunci, chiar dacă știu că, mai devreme sau mai târziu, aceștia le vor aduce supărări. Dar, la fel ca și copiii în familie, oamenii sunt capabili nu numai de neascultare și păcat, ci și de fapte bune și iubire. Iar Dumnezeu preferă să vadă la noi lucurile bune pe care le putem face, iar nu pe cele rele.

Când s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu? Spune Scriptura că „la plinirea vremii”. Ce expresie frumoasă! Când lumea va fi fost pregătită pentru a-L primi. Când așteptarea va fi fost așa de lungă încât să îi facă pe oameni să tânjească după un Mântuitor.

Din cărțile noastre vechi știm că de la facerea lumii și până la Hristos sunt cinci mii cinci sute de ani. Vechiul calendar bizantin, ținut multă vreme în țările ortodoxe în paralel cu cel iulian, plasează data creației lumii la 1 septembrie 5509 î.Hr. De aceea anul bisericesc începe la 1 septembrie, nu la 1 ianuarie, ca anul civil. Potrivit acestui calendar, acum ne aflăm în anul 7525 zis „de la facerea lumii”.

Dar Dumnezeu nu i-a lăsat pe oamenii Vechiului Testament singuri în așteptarea lor. Le-a vorbit prin strămoși și le-a trimis prooroci, care să le țină vie credința și nădejdea după Dumnezeu. Și vedem nume mari printre cei pomeniți în Evanghelie: Avraam, Isaac, Iacov, împăratul David, Solomon.

Despre acești prooroci vorbește cu mare admirație Sfântul Apostol Pavel în pericopa apostolică de astăzi:

Şi ce voi mai zice? Căci timpul nu-mi va ajunge, ca să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel şi de prooroci, care, prin credinţă, au biruit împărăţii, au făcut dreptate […] Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au murit ucişi cu sabia […] ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri […] toți aceştia, mărturisiţi fiind prin credinţă, n-au primit făgăduinţa pentru că Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun.

În tot răstimpul de la Avraam la Hristos, profețiile despre Mesia nu au lipsit. Li s-au dat evreilor vechiului testament semne despre naștarea Domnului: se va naște în Betleem, va fi chemat nazarinean, se va naște din fecioară,va lua asupra Lui păcatele și neputințele noastre și multe altele.

Același lucru îl facem și noi astăzi: așteptăm cu dragoste nașterea Pruncului din Betleem, pentru a-i oferi găzdure în casa sufletului nostru.

Iubiți credincioși,

Întreg calendarul nostru pendulează între Naștere și Înviere. Sunt cele două puncte cardinale ale ortodoxiei.

Noi asociem Sărbătoarea Nașterii Domnului cu zăpada și colindele. Praznicul Nașterii are în el ceva din nostalgia sărbătorilor și tradițiilor de odinioară. Așa ne-o amintim și noi din copilărie, când ne trezeau bunicii dimineața devreme pentru că trecea părintele cu icoana. Preotul din satul copilăriei era mesagerul Crăciunului și cel mai important colindător. Și iată, și aici peste ocean, încercăm să ținem vie această tradiție a chemării preotului cu icoana pe la casele noastre.

Acum, la Crăciun, mai mult că oricând, să ne aducem aminte de cuvintele acestea:

„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16)

În aceste zile, vă îndemn să trăiți fiorul păstorilor din Betleem, să vă bucurați și să fiți buni. Ascultați și cântați colinde, pentru că ele sunt cele mai frumoase predici despre Nașterea Domnului.

Și aș încheia cu acest îndemn:

„Faceţi din Fiul Mariei un prieten al copiilor voştri; şi fiţi siguri că Pruncul Iisus vă va surâde din iesle, iar Copilul Iisus va merge spre Nazaret ţinându-vă de mână.”

Amin.

Diacon Nicolae Marinescu

Publicat în Omilii | Etichetat ,

Moș Nicolae, cel bun, blând și aducător de daruri

„Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta, ai câștigat cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate. Parinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”

Preot Paroh Liviu Alexandrescu

Iubiți credincioși !

Una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale creștinătății din perioada de iarnă este sărbătoarea Sfântului Nicolae, cunoscut în tradiția noastră drept „Moș Nicolae, cel bun, blând și aducător de daruri’’.

sf-nicolae-9Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al III-lea, din părinții Teofan și Nona, o familie înstărită de buni creștini, ce a fost convertită la creștinism chiar de ucenicii Sfinților Apostoli. După o creștere aleasă în familie, în duhul credinței și al evlaviei creștine, tânărul Nicolae frecventează școlile timpului, reușind să-și însușească o cultură și o experiență de viață deosebită. Încă de la această vreme a reușit să sporească în credință și înțelepciune, în dragoste și milostenie și să urce tot mai sus pe treptele desăvârșirii.

Nu s-a putut însă bucura de căldura și ocrotirea părintească decât până în pragul tinereților sale, căci părinții lui aveau să moară din cauza unei epidemii de ciumă. Rămas orfan și moștenind de la părinții săi o frumoasă avere, tânărul Nicolae nu a risipit această moștenire în plăceri deșarte, ci, călăuzit de învățătura evanghelică, a socotit că este mai înțelept să foloseasca avuția sa materială, moștenită de la părinți, în fapte de milostenie față de semenii săi aflați în lipsuri și suferință.

Rugăciunea lui zilnică era ajutorarea celor în necazuri , meditația sa, era imnul dragostei. Fiind pătruns de dragostea lui Dumnezeu, tânarul Nicolae acceptă să intre în rândul slujitorilor ca preot, la varsta de 23 de ani, zicând: „Eu primesc preoția pentru mila celor neputincioși, pentru a putea ierta păcatele lumii și pentru a înfrânge puterea diavolului, care poartă sceptrul morții”.

Sfântul Nicolae era oglinda turmei sale prin toate faptele cele bune și model credincioșilor, era blând, fără de răutate și smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Hainele lui erau simple și hrana o gusta totdeauna numai o dată pe zi și aceea, seara. Toată ziua asculta nevoile celor ce veneau la dansul, iar ușile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun către toți și apropiat. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângaietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiți și tuturor mare făcător de bine.

Murind episcopul din Mira (în Asia Mică), poporul credincios îl roagă să primească episcopia, dar el refuză, recunoscând că este nevrednic de arhieria lui Hristos, dar Sfântul Metodie al Constantinopolului îl sfătuiește să se supună. După potolirea prigoanelor pagâne împotriva creștinilor, s-au abătut alte necazuri asupra Bisericii lui Hristos, adică erezii, abateri grave de la adevărata și dreapta învățătură și credință oficială a Bisericii crestine. Cea dintâi mare răzvrătire împotriva Bisericii creștine a fost erezia Iui Arie, care învăta ca Domnul nostru Iisus Hristos nu este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, neavând origine și existență dumnezeiască din veci, ca Dumnezeu Tatăl.

Pentru a stăvili răspandirea acestei erezii, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a adunat în sobor, în cetatea Niceea din Asia Mică, în anul 325, pe părintii Bisericii, în număr de 318. Aceștia, discutând rătăcirea lui Arie, au condamnat-o și au fixat împotriva ei adevărata învățătură a Bisericii, prin care se recunoștea și se statornicea originea, ființa si egalitatea dumnezeiască a lui lisus Hristos – Fiul cu Dumnezeu – Tatăl, așa cum o mărturisim și noi astăzi în Simbolul de Credință. La soborul Sfinților Părinți de la Niceea a luat parte și Sfântul Ierarh Nicolae, care a apărat cu strășnicie dumnezeirea Domnului lisus Hristos, a înfruntat cu toată puterea și asprimea pe răzvrătitul Arie și erezia sa.

Sfântul Nicolae mai este cunoscut în toată lumea ca ocrotitor al copiilor și tinerilor, aducător de daruri bogate și patron al familiilor neîntinate. Glasul lui se face auzit în orice casă creștină prin colinde și datini, fiind mesagerul lui Moș Ajun și înaintemergătorul lui Moș Crăciun.

Să ne primenim ieslea sufletului nostru prin post, spovedanie și fapte bune pentru ca Domnul Hristos să își găsească în sufletul nostru iesle curată, să coboare acolo ca să ne aducă mântuirea și pacea, pe care numai El le poate aduce.

Publicat în Panegirice | Etichetat

Mai-marilor Voievozi ai oștilor cerești

Predică la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, 2016
Preot paroh Liviu Alexandrescu

„Mai-marilor Voievozi ai oștilor ceresti, rugămu-vă pe voi, noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți pe noi cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul și strigăm: izbăviți-ne din nevoi, ca niște mai-mari peste puterile celor de sus.”

Iubiți credincioși !

În fiecare an, ziua de 8 Noiembrie este foarte bine cunoscută în credința noastră creștină ortodoxă, deoarece este consacrată cinstirii celor doi mari Arhangheli, Mihail si Gavriil. Cuvantul „înger” înseamnă „trimis”, iar cuvantul „arhanghel” inseamnă „mai mare peste ingeri”.

Serafimii cei cu câte șase aripi....

Serafimii cei cu câte șase aripi….

Așadar, Arhanghelii sunt așezați de Dumnezeu peste cetele îngerești, având misiunea cea mai înaltă, implinind voia Lui Dumnezeu pe pământ si ajută oamenilor să împlinească poruncile Lui. Ei au fost creați de Dumnezeu mai înainte de om și de lumea vazută, dar nu prin cuvânt, ci numai cât a gândit, Dumnezeu i-a și creat. Despre îngeri, Biserica ne invață că sunt „duhuri slujitoare”(Evrei, 1, 14), adică ființe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu și totodată prieteni și ocrotitori ai noștri, puși de Dumnezeu pe drumul anevoios de la leagăn  la patria cerească, la „Cerul si pamantul nou” ce vor să fie.

Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare având numele și misiunea sa. Cetele îngerești sunt împărțite în trei ierarhii sau grupe și anume:

  • ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi și Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjurați în văpaie de foc și fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos
  • ierarhia din mijloc este formata din Domnii, Puteri și Stăpânii, cum îi numește și Sfântul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos și stăpânesc puterile iadului și intreg Universul.
  • ierarhia cea mai de jos este formata din Începătorii, Arhanghelii și Îngeri. Acestia sunt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu și-i ajută să scape de cursele și atacurile îngerilor răi, adică de ispitele și amăgirile diavolilor.

Sfinții Arhangheli sunt în număr de șapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil si Varahiil. Dintre toți acestia, cei mai cunoscuți sunt Arhanghelii Mihail și Gavriil.

sf-arhanghel-mihail

Sf. Arhanghel Mihail

Arhanghelul Mihail este numit „puterea Lui Dumnezeu”‘ și are slujba de a păzi legea lui Dumnezeu și de a birui puterea vrăjmașilor. După ce Lucifer, cu ascultătorii săi, a „căzut ca un fulger din cer”, a devenit din arhanghel luminat, satană întunecată. Arhanghelul Mihail a strâns oștile cerești și le-a zis: „să stăm bine și să luăm aminte, noi cei ce suntem zidiți”. Aceasta este prima adunare a îngerilor.

Tot Arhanghelul Mihail este alături de Lot, din cetatea Sodomei și Gomorei, ferindu-l de pieirea cea prin foc și pucioasă și conduce poporul evreu la Țara Făgăduinței, în numele lui Dumnezeu. La sfarșitul lumii va suna din trâmbiță pentru Judecata de apoi și cu sabia de foc a dreptății va despărți într-o clipă pe drepți de păcătoși.

Sfântul Arhanghel Gavriil este împlinitorul unor porunci dumnezeiești de mare importanță pentru sufletele noastre. Lui i s-a încredințat vestea copleșitoare pentru îngeri și mai ales pentru oameni: întruparea Fiului lui Dumnezeu. El este interpretul către Dumnezeu al rugăciunilor Sfinților Părinți ai Maicii Domnului: Ioachim și Ana, precum se mai arată și preotului Zaharia și soției sale Elisabeta, întărindu-le nădejdea că vor avea ca urmaș pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Bunavestire

SF. Arhanghel Gavriil dând Sfintei Fecioare Maria vestea nașterii Mântuitorului

Arhanghelul Gavriil este numit „bărbat-Dumnezeu” și aduce bunele vestiri de bucurie. El se prezintă Sfintei Fecioare Maria, ca sol al Dumnezeirii, aducându-i vestea nașterii lui Mesia. El este mesagerul păcii în lume și al buneivoirii intre toți oamenii și, în icoane, poartă un crin în mână.

Să nu uităm că Sfinții Arhangheli sunt cei dintâi mijlocitori între Dumnezeu și oameni, sunt păzitorii noștri, ai familiilor creștine, ai mamelor, văduvelor și orfanilor. Să ne străduim să trăim o viață cinstită, pentru a fi a aproape de îngeri, iar la judecată, ca martorii faptelor noastre, să ne ajute la mântuirea noastră.

Biserica ne îndeamnă să cinstim îngerii buni precum cinstim și sfinții, să le ascultăm șoaptele, să-i chemăm în ajutor și să rugăm fiecare pe Dumnezeu, să ne dea „înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor și trupurilor noastre”, iar celor care poarta aceste nume de îngeri, le dorim multă sănătate, lungime de zile și împlinirea sfintelor porunci ale lui Hristos Domnul, în veci. Amin !

Publicat în Panegirice | Etichetat ,

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip

Predică la Cuvioasa Parascheva – 14 Octombrie

Preot Paroh Liviu Alexandrescu

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip. Că luând crucea ai urmat lui Hristos. Și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, și cu îngerii, împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău. (Troparul Cuvioasei)

Iubiți credincioși !

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni o prăznuieşte pe Cuvioasa Maică Parascheva. Această floare aleasă a Bisericii este cinstită în chip deosebit în Moldova, întrucât mai bine de 350 de ani, moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de binecuvântare pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu.

sf-cuv-paraschevaCuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă în Moldova „Sfânta Vineri”.

S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului Bizantin. Părinţii ei, oameni de neam bun şi credincioşi, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii şi milosteniei. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite.

La vârsta de zece ani, fiind fecioara într-o biserică, a auzit cuvântul evanghelic „Cine va vrea să vină după mine, să se lepede de sine şi să ia crucea sa şi aşa să vină după Mine” (Marcu 8, 34). Acest cuvânt a pătruns-o până în adâncul inimii, drept pentru care, ieşind din biserică, a împărţit săracilor hainele şi podoabele sale. Deşi era mustrată mereu de părinţi, ea de multe ori da săracilor hainele sale şi nu lua în seamă mustrarea făcută de aceştia. Aprinsă de dragostea Mirelui Ceresc, ea părăsi casa părintească şi se duse în pustie, unde se dărui postului, privegherii şi rugăciunii.

După ce a petrecut în pustie mulţi ani, într-o noapte, un înger a îndemnat-o să lase pustia şi să se întoarcă în locul său natal „că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu pe care l-ai iubit”. Astfel, Sfânta a lăsat pustia şi a plecat spre Epivatul Traciei. Ajungând la Constantinopol, a intrat în biserica Vlaherna, închinată Născătoarei de Dumnezeu, unde s-a închinat Fecioarei, după care a mers la Ierusalim, la Locurile Sfinte, apoi în pustia Iordanului, unde a intrat într-o mănăstire de călugăriţe, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani.

După aceasta, s-a întors în satul său, Epivatul Traciei, unde a mai trăit 2 ani, timp în care, prin trudă durere şi post continua să se înfrumuseţeze pentru Mirele Ceresc. În acest chip petrecând, „şi cu rugăciune stăruind, ea îşi dădu luminat sufletul în mâna lui Dumnezeu şi nimănui nu-i spuse de unde a fost şi cine este”.

Descoperirea trupului său neputrezit s-a făcut prin rânduiala divină, căci murind un corăbier şi săpându-se groapa pentru acesta, pe ţărmul mării, trupul Sfintei a fost aflat neputrezit şi plin de mireasmă. Trupul Sfintei a fost luat din acel loc şi dus în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat. Aici, moaştele au stat timp de aproape 200 de ani, până în jurul anului 1235, cand au fost strămutate de la Epivat la Târnovo, capitala Imperiului româno-bulgar. Aici moaştele au stat aproape 160 de ani, timp în care a fost alcătuită slujba Cuvioasei. De aici, moaştele Cuvioasei au fost duse la Belgrad, iar în 1521, după cucerirea Belgradului de către sultanul Suleiman, sfintele moaşte au fost strămutate la Constantinopol, unde au stat 120 de ani.

În anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii  Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva. Racla cu cinstitele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci (Ioanichie al Heracleei,  Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi.

In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaşte au fost aşezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaşte au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaş, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenţie, a rămas aprinsă o lumânare din sfeşnicul de lângă racla din lemn în care erau aşezate cinstitele moaşte. Peste noapte sfeşnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând mocnit toată noaptea şi prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni.

A doua zi dimineaţa, autorităţile de stat şi bisericeşti, preoţii şi credincioşii au constatat că cinstitele moaşte au rămas neatinse; încă o minune săvârşită prin puterea lui Dumnezeu. Mitropolitul Iosif Naniescu, a cercetat paraclisul, preaslăvind minunea dumnezeiască. Prefectul judeţului Iaşi, Leon Negruzzi, şi procurorul general al oraşului au consemnat în procese verbale cele întâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaştele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi în curând strămutate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, care fusese sfinţită cu puţin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc şi astăzi, fiind cinstite de obştea drept-credincioşilor moldoveni, care îi cer Sfintei Parascheva să mijlocească pentru ei înaintea tronului ceresc, venerând-o cu multă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Moldovei.

Pentru noi, Cuvioasa Parascheva, este modelul multor cuvioase și sfinte ale neamului românesc, care au ținut flacăra credinței aprinsă în cele mai grele perioade din istorie, care au luat drumul mănăstirilor, tocmai pentru o viață
curată și pentru a putea fi mijlocitoare nouă catre Dumnezeu.

Dumnezeu să binecuvinteze pe toate credincioasele Bisericii și pe toți cei care duc o viață curată, aproape de Dumnezeu, în veci. Amin !

Publicat în Panegirice | Etichetat

Din toată inima

Duminica a XI-a după Rusalii – Pilda datornicului nemilostiv (Matei XVIII, 23-35)

Mulţumim Ţie pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deşi stau înaintea Ta mii de arhangheli şi zeci de mii de îngeri…

Acest fragment de rugăciune face parte dintr-un text mai amplu al Sfintei Liturghii, rostit în taină de preot, înainte de sfințirea darurilor. El ne arată măreția iubirii și îndurării lui Dumnezeu, care atât de frumos reies din evanghelia de astăzi, prin pilda datornicului nemilostiv.

Această parabolă a Mântuitorului a fost spusă ca răspuns la întrebarea Sfântului Apostol Petru: de câte ori să iertăm pe aproapele nostru care ne-a greșit ? Până la șapte ori ? Credincioșii Legii Vechi căutau clarificări matematice cu privire la îndatoririle lor față de aproapele: până la a câta casă distanță să consider pe cineva aproapele meu, de câte ori să iert, etc. Răspunsul Mântuitorului, însă, îl scoate din sfera cifrelor, căci îi spune să ierte „nu până la șapte ori, ci până la de șaptezeci de ori câte șapte”.

pilda-datornicului-nemilostivConținutul pildei este acesta: un slujitor îi era dator regelui său cu zece mii de talanți. A venit ziua socotelilor, și, neavând cu ce plăti, omul l-a rugat pe rege să îl amâne o vreme. Regele, însă, milostiv, i-a iertat toată datoria. Întorcându-se la casa sa, slujitorul a găsit pe unul din proprii lui datornici, care îi datora o sumă mult mai mică, de o sută de dinari. Respectivul l-a rugat să îl mai păsuiască, dar slujitorul nici nu a vrut să audă și l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Fapta aceasta a ajuns la urechile regelui, care l-a pedepsit pe slujitor pentru fapta lui, aruncându-l în închisoare. Și adaugă Mântuitorul la sfârșit:

„Tot așa și Tatăl meu Cel ceresc vă va face vouă dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima.”

Ca să vă faceți o idee despre sumele vehiculate în parabolă, talantul era o monedă de aur de mare valoare, iar zece mii de talanți însemna o sumă fabuloasă, de neînchipuit pentru un singur om. Dinarul, în schimb, era plata unui lucrător pentru o zi. Cei zece mii de talanți echivalau cu șaizeci de milioane de dinari, astfel că, dacă ar fi trebuit să muncească pentru datoria lui, slujitorul din parabolă ar fi avut nevoie de mai mult de o sută șaizeci de mii de ani.

După toate regulile financiare, omul nostru era insolvabil. Se afla în stare de faliment, iar amânarea pe care a cerut-o regelui nu l-ar fi ajutat cu nimic.

Suma aceasta ne mai arată un lucru: că suntem datori lui Dumnezeu și că ne este imposibil să plătim vreodată. Singura noastră șansă este ca Dumnezeu să ne ierte această datorie, cum s-a întâmplat cu slujitorul din parabola de azi.

În rugăciunea Tatăl nostru îi cerem lui Dumnezeu: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și și noi iertăm greșiților noștri”. Când iertăm, facem ca Dumnezeu, care șterge cu buretele greșelile noastre. El ne cere să iertăm pe toți cei care ne-au greșit, așa cum ne-a iertat și El pe noi și cum ne iartă la fiecare Sfântă Spovedanie. Fără părtinire, fără condiții, total, deplin.

Spun unii: îl iert, dar nu îl uit. Nu se poate să ierți pe cineva și să ții minte răul. Aceasta e doar o iertare de suprafață, care nu mântuiește sufletul. O coincidență frumoasă avem în limba engleză, unde cuvintele forgive (a ierta) și forget (a uita) sună atât de asemănător, încât par a fi înrudite. Chiar dacă nu gramatical, ele trebuie înrudite în faptele noastre. Nu degeaba părinții din Pateric pun mare valoare pe „ne-ținerea minte a răului”, ca o mare virtute. Cei care ne-au greșit au făcut-o fie din neștiință, din întunecarea de moment a sufletului, din repezeală, iar nu din răutate.

Și mai ales: să nu ne răzbunăm. Răzbunarea e arma prostului, spune un proverb. Răzbunarea e ușor de făptuit, chiar de către cei nevolnici. Iertarea însă e pentru firile puternice și sufletele nobile. Iertarea e o formă de milostenie, iar milostenia este o manifestare a iubirii. Iertând, împlinim prima și cea mai mare dintre porunci: iubirea aproapelui.

Cât de tristă e viața când porți ură în sufletul tău, când gândurile și sentimentele tale sunt roase de dorința de răzbunare ! Nu mai vezi bunătatea oamenilor din jur, faptele lor bune ci numai pe cele rele. Vezi jumătatea goală a paharului.

Iubiți credincioși,

Regele din parabola de astăzi i-a iertat slujitorului o sumă imensă. Să ne ducem cu gândul la un frumos verset din psalmi: „Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă ?” (Psalmul 115, 3). Omul din parabolă a cerut doar o amânare a datoriei, dar a primit cu mult mai mult: anularea ei. Așa face Dumnezeu și cu noi. Trebuie doar să Îi cerem.

DSC_0510Astăzi, Dumnezeu ne grăiește prin glasul Sfintei Liturghii: Eu v-am dat pe Însuși Fiul Meu ca să moară pentru iertarea păcatelor voastre, iar voi nu sunteți în stare să vă iertați unii altora micile greșeli.

Pentru un om cu adevărat nobil în caracter, să ierte pe aproapele său din toată inima e un lucru atât de ușor și folositor de suflet ! Spune Fericitul Augustin: „Suferiți de pe urma unui om rău ? Iertați-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi!”

Cel mai simplu gest pe care îl putem face pe calea iertării și a împăcării este un simplu salut. Pe cel cu care ești certat, un simplu salut îl va sili, măcar din politețe, să salute la rândul lui. Și astfel se sparge gheața comunicării. Fă tu primul pas și Dumnezeu le va face pe celelalte. Salut, în limba latină și în limbile romanice, înseamnă mântuire. În franceză spunem „Pour le salut de nos âmes” (pentru mântuirea sufletelor noastre). Prin urmare, salutând pe cineva, îi dorim mântuire.

Iubiți credincioși,

Să purtăm permanent cu noi aceste două scurte rugăciuni:
Dimineața:

Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, între care cel dintâi sunt eu.

Iar seara, să mergem spre somn cu cuvintele psalmistului, ilustrate de evanghelia de azi:

„Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă ?”

Diacon Nicolae Marinescu

Publicat în Omilii | Etichetat ,

Bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului

Predică la praznicul Adormirii Maicii Domnului, 2016
Preot paroh Liviu Alexandrescu

Iubiți credincioși !
Încă din timpurile apostolice și până în zilele noastre, toți cei care L-au iubit cu adevărat pe Hristos, au cinstit-o și pe cea care L-a născut, L-a crescut și L-a îngrijit în timpul copilăriei Sale, adică pe Maica Domnului. Între bucuriile mari pe care le avem noi din credința noastră, este și bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului.

Fecioara Maria vine din familia dumnezeieștilor părinți, Ioachim și Ana, originari din Nazaretul Galileei. Ei ajunseră la adânci bătrâneți fără să aibă copii, dar nu-și pierduseră speranța, rugându-se permanent lui Dumnezeu să le dăruiască un urmaș. În încrederea lor, au mers până la retragerea în locuri singuratice, unde au postit, s-au rugat, au lăcrimat și și-au sfâșiat inima, până ce Dumnezeu le-a trimis răspuns prin îngeri, că cererea lor va fi primită. Așa s-a născut Maria, viitoarea Sfânta Fecioară Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu să fie vasul ales, ce va purta în pântece și va naște pe Mântuitorul lumii, cum proorocise Isaia:

„Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și va chema numele lui Emanuel”. (Isaia 7,14)

IMG_20160814_082728Așadar, Maica Domnului s-a născut prin rugăciune și toată viața ei a fost o rugăciune. Ea și acum se roagă neîncetat în bisericile noastre, împreună cu toți sfinții, pentru noi, pentru mamele și copiii noștri, pentru toți cei ce cred în Dumnezeu și iubesc poruncile Lui. Maica Domnului stă în genunchi înaintea Preasfintei Treimi și se roagă împreună cu îngerii și cu Apostolii pentru pacea lumii, pentru iertarea păcatelor și mântuirea tuturor oamenilor.
Maica Domnului este considerată al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Prin ea s-a înnoit neamul omenesc, este Împărăteasa îngerilor, a sfinților și Maica noastră, a tuturor popoarelor pământului, a sufletului necăjit și întristat, care o cheamă în ajutor.

Maica Domnului a fost persoana aleasă de Preasfânta Treime, din toate popoarele pământului, ca cea mai curata și mai sfântă fecioară, din neamul lui Aaron după mamă și din neamul lui David după tată, aleasă din două seminții de frunte după trup. Nicolae Cabasila spune că dacă la crearea primului Adam, Tatăl se sfătuiește cu Fiul și cu Sfântul Duh, venirea la existență a Fiului lui Dumnezeu ca om, are loc după obținerea consimțământului cu totul liber al Sfintei Fecioare:,, Fie mie după cuvântul Tău!’’

Să o lăudam cu cântări duhovnicești, să cădem în genunchi înaintea sfintei ei icoane și să binecuvântăm pe aceea pe care îngerii o laudă în cer. Să o venerăm cu toată evlavia și cu toată dragostea, căci prin mijlocirile ei ne facem fii iubiți ai lui Dumnezeu, ne umplem de darurile cerești și ne curățim inimile mărturisind-o ca Maica lui Dumnezeu.

Să avem în ea desăvârșită încredere și s-o chemăm în ajutor în orice împrejurare, în timpul vieții noastre căci Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul ei cel Unul Născut, i-a dat cheia comorilor milostivirii Sale, ca Maicii lui Dumnezeu celei prea iubite și ea este atotputernică ca să ne ajute și să ne apere în nevoile și în necazurile noastre. Dar și noi să fim recunoscători și, mai ales, partea femeiască să-i urmeze vieții ei curate întru totul, cu sfințenie, modestie și mai ales, smerenie.

Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru credința noastră, pentru Biserica noastră, pentru toate darurile Bisericii pe care le avem, să mergem înainte cu bucurie că suntem în Biserica în care Maica Domnului are locul ei, asemănător cu locul cel din rai.
Pentru aceasta, din adâncul ființei noastre să aducem preacinstire Maicii Domnului și să o rugăm, așa cum au rugat-o cu lacrimi, moșii și strămoșii noștri :

„Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioși și ocrotitoarea celor necăjiți; vezi nevoia și necazul meu. Ajută-mă că sunt neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; știi apăsarea mea, ușurează-mă precum voiești, căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă grabnică folositoare, nici altă mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor, Amin”.

Publicat în Panegirice | Etichetat