Să ne păstrăm Credința!

„Credința-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi
Că multe-s tari cum credem noi
Și mâine nu-s !”
( G. Coșbuc )

Iubiți credincioși !

Viața omului este un dar desăvârșit, oferit de Dumnezeu, împodobit cu rațiune, voința și sentiment, adică chipul lui Dumnezeu în el. Comunicarea cu Dumnezeu se face în funcție de credință, de trăire și de felul cum știm să-L păstrăm pe Dumnezeu în noi.

Credința înseamnă legătura dintre Dumnezeu și om, o lucrare divino-umană,
în virtutea harului dumnezeiesc pe care l-am primit de la botez. Ea vine din casa
noastră parintească și cerească . Credința ne face drumul luminos, ne învață cine
suntem, ce trebuie să facem, ne dă speranțe mântuitoare și viață.

_DSC8143Ea vine de la Mântuitorul Hristos, de la Apostoli și Ucenici, până la moșii și strămoșii noștri, care au păstrat-o și apărat-o, chiar cu prețul vieții lor. Ea ne însoțește oriune am merge, chiar și aici, departe de țară, ne ajută și ne dă puterea de a trece peste toate încercările vieții.

Credința lor este credința noastră, iar mărturisirea lor este mărturisirea noastră. Sfântul Atanasie Cel Mare spune: „Dumnezeu S-a făcut om, ca omul să devină Dumnezeu”, sau, cum spune Sfantul Chiril al Alexandriei: „omul pământesc a devenit omul ceresc”. Prin această intervenție dumnezeiească, omul își recapătă locul lui în planul divin și primește energia necesară pentru a-și lucra mântuirea.

Cu ochii credinței vedem prezența lui Dumnezeu în creația Sa, cum spune psalmistul: „Cerurile spun mărirea lui Dumnezeu, iar facerea mâinilor Lui o vestește tăria” (Ps.XVIII,1-2), iar prin celelalte virtuți teologice, ajungem la unirea cu Dumnezeu: „În ziua aceea, veți cunoaște că Eu sunt întru Tatăl și voi în Mine și Eu în voi” (Ioan XIV, 20).

Credinţa deplină şi tare este cea care se lucrează prin dragoste (Ioan XIII, 34) și este urmată de fapte bune, cum ne arată Sfîntul Apostol Pavel:

„De aş avea darul proorociei şi orice ştiinţă şi de aş avea toată credinţa încât să pot muta şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.” (I Corinteni 13,2).

Credința și dragostea de frați au ținut bisericile și comunitățile creștine în duhul Evangheliei și al lui Hristos, le-au apărat și ni le-au lasat ca moștenire. Avem o biserică curată, luminată și primitoare, mereu deschisă pentru a ne ruga și a învăța cum să trăim după voia lui Dumnezeu.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Preot Liviu Alexandrescu

Acest articol a fost publicat în Predici și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.