Predică la Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului

Preot paroh Liviu Alexandrescu

„Nașterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru și dezlegând blestemul a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viața veșnică.”

Iubiți credincioși!

Una dintre Sărbătorile apropiate sufletului nostru din această perioadă, este Nașterea Maicii Domnului, numita în popor și Sfânta Marie Mică – sărbătorită pe 8 Septembrie.
Astăzi prăznuim Nașterea Împărătesei cerului și a pământului, ca rod al rugăciunii, al milosteniei și al facerii de bine, câștigată de la Dumnezeu, de Sfinții Părinți Ioachim și Ana. Nu prăznuim nașterea unui sfânt, ci Nașterea aceleia ce este mai sfântă decât toți sfinții.

nasterea-maiciiMaica Domnului începe noul an bisericesc și tot ea îl încheie, în luna August anul următor, tocmai pentru importanța pe care o are în învățătura și viața noastră ortodoxă, anume că Preamilostivul Dumnezeu a binevoit a începe și a termina planul mântuirii neamului omenesc din robia diavolului, prin Fecioara Maria.

Maica Domnului este al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Cu Fecioara Maria s-a înnoit neamul omenesc, devenind Împărăteasa îngerilor, a sfinților , a tuturor popoarelor pământului și a tot sufletul necăjit și întristat, care o cheamă în ajutor. Maica Domnului a fost o persoană aleasă de Preasfânta Treime, din toate popoarele pământului, ca cea mai curată și mai sfântă fecioară, din neamul lui Aaron după mamă și din neamul lui David după tată, aleasă din doua seminții de frunte după trup.

Despre Fecioara Maria, putem spune că vine din familia dumnezeieștilor părinți, Ioachim și Ana, originari din Nazaretul Galileei. Ei ajunseră la adânci bătrâneți fără să aibă copii, dar nu-și pierduseră speranța rugându-se permanent lui Dumnezeu să le dăruiască un urmaș. În încrederea lor, au mers până la retragerea în locuri singuratice, unde au postit, s-au rugat, au lăcrimat și și-au sfâșiat inima, până ce Dumnezeu le-a trimis răspuns prin îngeri că cererea lor va fi primită. Așa s-a născut Maria, viitoarea Sfânta Fecioară Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu să fie vasul ales, ce va purta în pântece și va naște pe Mântuitorul lumii, cum proorocise Isaia:

“ Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și va chema numele lui Emanuel”. (Isaia 7,14).

Așadar, Maica Domnului s-a născut prin rugăciune și toată viața ei a fost o rugăciune. Ea și acum se roagă neîncetat în bisericile noastre, împreună cu toți sfinții, pentru noi, pentru mamele și copiii noștri, pentru toți cei ce cred în Dumnezeu și iubesc poruncile Lui. Maica Domnului stă în genunchi înaintea Preasfintei Treimi și se roagă împreună cu îngerii și cu Apostolii, pentru pacea lumii, pentru iertarea păcatelor și mântuirea tuturor oamenilor.

Să serbăm cu bucurie sfânta zi a Maicii Domnului! Să o lăudăm cu cântări duhovnicești, să cădem în genunchi înaintea sfintei ei icoane și să binecuvântam pe aceea pe care îngerii o laudă în cer. Să o venerăm cu toata evlavia și cu toată dragostea, căci prin mijlocirea ei, ne facem fii iubiți ai lui Dumnezeu, ne umplem de darurile cerești și ne curățim inimile, mărturisind-o ca Maica lui Dumnezeu.

Lumina sfintei sărbători de azi, să vă lumineze tuturor viața iar bucuria Praznicului să rămână veșnic în inimile voastre, urându-vă: ,,La Mulți Ani cu împliniri duhovnicești’’, tuturor creștinilor și a celor care poartă numele Născătoarei de Dumnezeu.

Bucură-te, ceea ce ești plină de har, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi

Predica la Adormirea Maicii Domnului-15 august
Preot Paroh Liviu Alexandrescu

Iubiti credinciosi!

Intre cele mai importante sarbatori din calendarul nostru, se numara si Praznicul Adormirii Maicii Domnului, pentru care ne-am pregatit timp de doua saptamani, cu post si rugaciune.

In aceasta zi, ne amintim de momentul cand Fecioara Maria se desparte de lumea pamanteasca si de evenimentul mutarii ei la cer, dupa cuvantul ingerului Gavriil, care zice :,,Iata ce zice Fiul tau: Am simtit dorul tau si iti stiu durerea ca esti departe de Mine, de aceea am hotarat ca peste doua saptamani sa te iau, in locasurile cele ceresti’’.

De bucurie, Maica Domnului pleaca la Muntele Maslinilor si cu lacrimi de multumire se ruga Lui Dumnezeu, iar cand se pleca cu fata la pamant si pomii si florile, se inclinau la fel. Natura devine mai recunoscatoare decat fiinta rationala.

Dupa aceasta, s-a intors acasa, a aprins lumanari si tamaie, a chemat cunostintele si rudele, spre a-si lua ramas bun, apoi printr-o minune au venit Apostolii din toate colturile lumii :,,deodata s-a facut un vifor mare si un vant puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei unsprezece apostoli (care veneau de la marginile lumii, unde fusesera trimisi la propovaduire) sa ia parte la cinstirea și ingroparea Prea Sfintei Fecioare Maria( Proloage-15 august).

Fiind nerabdatoare sa se intalneasca cu Fiul sau, s-a asezat pe pat si rostea rugaciunea :,,Fiule si Dumnezeul meu, primeste sufletul meu’’. A facut semnul crucii si si-a dat duhul. In momentul acesta, toti orbii, schiopii si toti bolnavii care erau de fata, s-au facut sanatosi. Aceasta ca sa se arate ca nu a murit o femeie de rand, ci Maica lui Dumnezeu. Ca sa stim cine a fost Maica lui Dumnezeu pe pamant!

Traditia spune ca trupul Maicii Domnului, a fost asezat in gradina Ghetsimani, iar pentru ca Toma nu a fost la inmormantare, ci a venit peste trei zile, el a dorit sa sarute picioarele Maicii Domnului si cand a deschis mormantul, nu au gasit trupul ei, caci Fiul ei a ridicat-o la cer.

Iubiti credinciosi!

Biserica noastra ne cheama sa o cinstim pe Maica Domnului, mai mult decat orice sfant, chiar decat ingerii. In Fecioara Maria S-a revarsat Insusi izvorul sfinteniei, asa cum spune si ingerul Gavriil :,,Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine’’(Luca 1,28)

Noi cinstim si ne inchinam Maicii Domnului, pentru ca in ea se intalnesc cele ceresti cu cele pamantesti. Sa nu credeti ca daca Maica Domnului a plecat la cer, a parasit si lumea intreaga. Ea dupa moarte, s-a inaltat la cer si de acolo se roaga, pentru cei ce o cinstesc. Ea este mijlocitoare intre noi si Dumnezeu, caci mult poate rugaciunea maicii pentru fiii sai.

Aceasta trecere a Maicii Domnului este o lectie pe care o primim la praznicul Adormirii sale. An de an ne apropiem de momentul trecerii fiecaruia dintre noi si ne da posibilitatea de rugaciune si meditatie, de pregatire si curatenie, ca sfarsitul vietii sa fie asemenea Maicii Domnului, cu liniste, pace si implinire.

Maica Domnului a fost asezata de-a dreapta Fiului Sau si de acolo vegheaza la fiii sai, care o cinstesc cu vrednicie. Cand era in lume vorbea cu cei care veneau la ea; acum din cer ne cuprinde pe toti si trimite rugaciunile noastre ca razele de soare, pline de caldura si lumina sfintitoare.

Maica Domnului vorbeste prin rugaciunile noastre, prin sufletul nostru, prin credinta noastra. Ne alina greutatile, ne sprijina in nevoi, ne mangaie si ne ocroteste. Avem in cer o mama buna si milostiva. Este aproape de scaunul dumnezeirii si priveste spre nevoile saracilor, spre cei sarmani, bolnavi si in necazuri. De acolo ne trimite ajutorul sau si se roaga pentru toata Biserica, pentru fiecare fiu al Bisericii Lui Hristos.

Iubiti credinciosi!

Sa fim alaturi de Maica Domnului in ziua Adormirii sale, ca prin aceasta sa primim mangaierea de mama si binecuvantarea Fiului sau. Darul acesta al Sfintei Treimi, sa vina prin maica noastra a tuturor, Maica Domnului.

„Marire tie Preacurata ce cu sorii te-mpresori
Care stai pe Tron de-a dreapta Dumnezeului Trei Sori,
Fiecare-avand in tine, dintre noi, pe Cea-aleasa :
Tatal fiica, Fiul Maica, Sfantul Duh in veci mireasa!”

( Vasile Militaru)

Moș Nicolae, cel bun, blând și aducător de daruri

„Îndreptător credinței și chip blândețelor, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta, ai câștigat cu smerenia cele înalte și cu sărăcia cele bogate. Parinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”

Preot Paroh Liviu Alexandrescu

Iubiți credincioși !

Una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale creștinătății din perioada de iarnă este sărbătoarea Sfântului Nicolae, cunoscut în tradiția noastră drept „Moș Nicolae, cel bun, blând și aducător de daruri’’.

sf-nicolae-9Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului al III-lea, din părinții Teofan și Nona, o familie înstărită de buni creștini, ce a fost convertită la creștinism chiar de ucenicii Sfinților Apostoli. După o creștere aleasă în familie, în duhul credinței și al evlaviei creștine, tânărul Nicolae frecventează școlile timpului, reușind să-și însușească o cultură și o experiență de viață deosebită. Încă de la această vreme a reușit să sporească în credință și înțelepciune, în dragoste și milostenie și să urce tot mai sus pe treptele desăvârșirii.

Nu s-a putut însă bucura de căldura și ocrotirea părintească decât până în pragul tinereților sale, căci părinții lui aveau să moară din cauza unei epidemii de ciumă. Rămas orfan și moștenind de la părinții săi o frumoasă avere, tânărul Nicolae nu a risipit această moștenire în plăceri deșarte, ci, călăuzit de învățătura evanghelică, a socotit că este mai înțelept să foloseasca avuția sa materială, moștenită de la părinți, în fapte de milostenie față de semenii săi aflați în lipsuri și suferință.

Rugăciunea lui zilnică era ajutorarea celor în necazuri , meditația sa, era imnul dragostei. Fiind pătruns de dragostea lui Dumnezeu, tânarul Nicolae acceptă să intre în rândul slujitorilor ca preot, la varsta de 23 de ani, zicând: „Eu primesc preoția pentru mila celor neputincioși, pentru a putea ierta păcatele lumii și pentru a înfrânge puterea diavolului, care poartă sceptrul morții”.

Sfântul Nicolae era oglinda turmei sale prin toate faptele cele bune și model credincioșilor, era blând, fără de răutate și smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Hainele lui erau simple și hrana o gusta totdeauna numai o dată pe zi și aceea, seara. Toată ziua asculta nevoile celor ce veneau la dansul, iar ușile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun către toți și apropiat. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângaietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiți și tuturor mare făcător de bine.

Murind episcopul din Mira (în Asia Mică), poporul credincios îl roagă să primească episcopia, dar el refuză, recunoscând că este nevrednic de arhieria lui Hristos, dar Sfântul Metodie al Constantinopolului îl sfătuiește să se supună. După potolirea prigoanelor pagâne împotriva creștinilor, s-au abătut alte necazuri asupra Bisericii lui Hristos, adică erezii, abateri grave de la adevărata și dreapta învățătură și credință oficială a Bisericii crestine. Cea dintâi mare răzvrătire împotriva Bisericii creștine a fost erezia Iui Arie, care învăta ca Domnul nostru Iisus Hristos nu este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, neavând origine și existență dumnezeiască din veci, ca Dumnezeu Tatăl.

Pentru a stăvili răspandirea acestei erezii, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a adunat în sobor, în cetatea Niceea din Asia Mică, în anul 325, pe părintii Bisericii, în număr de 318. Aceștia, discutând rătăcirea lui Arie, au condamnat-o și au fixat împotriva ei adevărata învățătură a Bisericii, prin care se recunoștea și se statornicea originea, ființa si egalitatea dumnezeiască a lui lisus Hristos – Fiul cu Dumnezeu – Tatăl, așa cum o mărturisim și noi astăzi în Simbolul de Credință. La soborul Sfinților Părinți de la Niceea a luat parte și Sfântul Ierarh Nicolae, care a apărat cu strășnicie dumnezeirea Domnului lisus Hristos, a înfruntat cu toată puterea și asprimea pe răzvrătitul Arie și erezia sa.

Sfântul Nicolae mai este cunoscut în toată lumea ca ocrotitor al copiilor și tinerilor, aducător de daruri bogate și patron al familiilor neîntinate. Glasul lui se face auzit în orice casă creștină prin colinde și datini, fiind mesagerul lui Moș Ajun și înaintemergătorul lui Moș Crăciun.

Să ne primenim ieslea sufletului nostru prin post, spovedanie și fapte bune pentru ca Domnul Hristos să își găsească în sufletul nostru iesle curată, să coboare acolo ca să ne aducă mântuirea și pacea, pe care numai El le poate aduce.

Mai-marilor Voievozi ai oștilor cerești

Predică la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, 2016
Preot paroh Liviu Alexandrescu

„Mai-marilor Voievozi ai oștilor ceresti, rugămu-vă pe voi, noi, nevrednicii, ca prin rugăciunile voastre să ne acoperiți pe noi cu acoperământul aripilor măririi voastre celei netrupești, păzindu-ne pe noi, cei ce cădem cu deadinsul și strigăm: izbăviți-ne din nevoi, ca niște mai-mari peste puterile celor de sus.”

Iubiți credincioși !

În fiecare an, ziua de 8 Noiembrie este foarte bine cunoscută în credința noastră creștină ortodoxă, deoarece este consacrată cinstirii celor doi mari Arhangheli, Mihail si Gavriil. Cuvantul „înger” înseamnă „trimis”, iar cuvantul „arhanghel” inseamnă „mai mare peste ingeri”.

Serafimii cei cu câte șase aripi....

Serafimii cei cu câte șase aripi….

Așadar, Arhanghelii sunt așezați de Dumnezeu peste cetele îngerești, având misiunea cea mai înaltă, implinind voia Lui Dumnezeu pe pământ si ajută oamenilor să împlinească poruncile Lui. Ei au fost creați de Dumnezeu mai înainte de om și de lumea vazută, dar nu prin cuvânt, ci numai cât a gândit, Dumnezeu i-a și creat. Despre îngeri, Biserica ne invață că sunt „duhuri slujitoare”(Evrei, 1, 14), adică ființe fără de trupuri, slugi credincioase lui Dumnezeu și totodată prieteni și ocrotitori ai noștri, puși de Dumnezeu pe drumul anevoios de la leagăn  la patria cerească, la „Cerul si pamantul nou” ce vor să fie.

Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare având numele și misiunea sa. Cetele îngerești sunt împărțite în trei ierarhii sau grupe și anume:

  • ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi și Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjurați în văpaie de foc și fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos
  • ierarhia din mijloc este formata din Domnii, Puteri și Stăpânii, cum îi numește și Sfântul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos și stăpânesc puterile iadului și intreg Universul.
  • ierarhia cea mai de jos este formata din Începătorii, Arhanghelii și Îngeri. Acestia sunt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu și-i ajută să scape de cursele și atacurile îngerilor răi, adică de ispitele și amăgirile diavolilor.

Sfinții Arhangheli sunt în număr de șapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Gudiil si Varahiil. Dintre toți acestia, cei mai cunoscuți sunt Arhanghelii Mihail și Gavriil.

sf-arhanghel-mihail

Sf. Arhanghel Mihail

Arhanghelul Mihail este numit „puterea Lui Dumnezeu”‘ și are slujba de a păzi legea lui Dumnezeu și de a birui puterea vrăjmașilor. După ce Lucifer, cu ascultătorii săi, a „căzut ca un fulger din cer”, a devenit din arhanghel luminat, satană întunecată. Arhanghelul Mihail a strâns oștile cerești și le-a zis: „să stăm bine și să luăm aminte, noi cei ce suntem zidiți”. Aceasta este prima adunare a îngerilor.

Tot Arhanghelul Mihail este alături de Lot, din cetatea Sodomei și Gomorei, ferindu-l de pieirea cea prin foc și pucioasă și conduce poporul evreu la Țara Făgăduinței, în numele lui Dumnezeu. La sfarșitul lumii va suna din trâmbiță pentru Judecata de apoi și cu sabia de foc a dreptății va despărți într-o clipă pe drepți de păcătoși.

Sfântul Arhanghel Gavriil este împlinitorul unor porunci dumnezeiești de mare importanță pentru sufletele noastre. Lui i s-a încredințat vestea copleșitoare pentru îngeri și mai ales pentru oameni: întruparea Fiului lui Dumnezeu. El este interpretul către Dumnezeu al rugăciunilor Sfinților Părinți ai Maicii Domnului: Ioachim și Ana, precum se mai arată și preotului Zaharia și soției sale Elisabeta, întărindu-le nădejdea că vor avea ca urmaș pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Bunavestire

SF. Arhanghel Gavriil dând Sfintei Fecioare Maria vestea nașterii Mântuitorului

Arhanghelul Gavriil este numit „bărbat-Dumnezeu” și aduce bunele vestiri de bucurie. El se prezintă Sfintei Fecioare Maria, ca sol al Dumnezeirii, aducându-i vestea nașterii lui Mesia. El este mesagerul păcii în lume și al buneivoirii intre toți oamenii și, în icoane, poartă un crin în mână.

Să nu uităm că Sfinții Arhangheli sunt cei dintâi mijlocitori între Dumnezeu și oameni, sunt păzitorii noștri, ai familiilor creștine, ai mamelor, văduvelor și orfanilor. Să ne străduim să trăim o viață cinstită, pentru a fi a aproape de îngeri, iar la judecată, ca martorii faptelor noastre, să ne ajute la mântuirea noastră.

Biserica ne îndeamnă să cinstim îngerii buni precum cinstim și sfinții, să le ascultăm șoaptele, să-i chemăm în ajutor și să rugăm fiecare pe Dumnezeu, să ne dea „înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor și trupurilor noastre”, iar celor care poarta aceste nume de îngeri, le dorim multă sănătate, lungime de zile și împlinirea sfintelor porunci ale lui Hristos Domnul, în veci. Amin !

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip

Predică la Cuvioasa Parascheva – 14 Octombrie

Preot Paroh Liviu Alexandrescu

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip. Că luând crucea ai urmat lui Hristos. Și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, și cu îngerii, împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău. (Troparul Cuvioasei)

Iubiți credincioși !

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni o prăznuieşte pe Cuvioasa Maică Parascheva. Această floare aleasă a Bisericii este cinstită în chip deosebit în Moldova, întrucât mai bine de 350 de ani, moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de binecuvântare pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu.

sf-cuv-paraschevaCuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă în Moldova „Sfânta Vineri”.

S-a născut în Epivata (azi Boiados), pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci capitala Imperiului Bizantin. Părinţii ei, oameni de neam bun şi credincioşi, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea faptelor bune, dar mai ales a postului, rugăciunii şi milosteniei. Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales episcop în localitatea Madite.

La vârsta de zece ani, fiind fecioara într-o biserică, a auzit cuvântul evanghelic „Cine va vrea să vină după mine, să se lepede de sine şi să ia crucea sa şi aşa să vină după Mine” (Marcu 8, 34). Acest cuvânt a pătruns-o până în adâncul inimii, drept pentru care, ieşind din biserică, a împărţit săracilor hainele şi podoabele sale. Deşi era mustrată mereu de părinţi, ea de multe ori da săracilor hainele sale şi nu lua în seamă mustrarea făcută de aceştia. Aprinsă de dragostea Mirelui Ceresc, ea părăsi casa părintească şi se duse în pustie, unde se dărui postului, privegherii şi rugăciunii.

După ce a petrecut în pustie mulţi ani, într-o noapte, un înger a îndemnat-o să lase pustia şi să se întoarcă în locul său natal „că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu pe care l-ai iubit”. Astfel, Sfânta a lăsat pustia şi a plecat spre Epivatul Traciei. Ajungând la Constantinopol, a intrat în biserica Vlaherna, închinată Născătoarei de Dumnezeu, unde s-a închinat Fecioarei, după care a mers la Ierusalim, la Locurile Sfinte, apoi în pustia Iordanului, unde a intrat într-o mănăstire de călugăriţe, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani.

După aceasta, s-a întors în satul său, Epivatul Traciei, unde a mai trăit 2 ani, timp în care, prin trudă durere şi post continua să se înfrumuseţeze pentru Mirele Ceresc. În acest chip petrecând, „şi cu rugăciune stăruind, ea îşi dădu luminat sufletul în mâna lui Dumnezeu şi nimănui nu-i spuse de unde a fost şi cine este”.

Descoperirea trupului său neputrezit s-a făcut prin rânduiala divină, căci murind un corăbier şi săpându-se groapa pentru acesta, pe ţărmul mării, trupul Sfintei a fost aflat neputrezit şi plin de mireasmă. Trupul Sfintei a fost luat din acel loc şi dus în biserica Sfinţilor Apostoli din Epivat. Aici, moaştele au stat timp de aproape 200 de ani, până în jurul anului 1235, cand au fost strămutate de la Epivat la Târnovo, capitala Imperiului româno-bulgar. Aici moaştele au stat aproape 160 de ani, timp în care a fost alcătuită slujba Cuvioasei. De aici, moaştele Cuvioasei au fost duse la Belgrad, iar în 1521, după cucerirea Belgradului de către sultanul Suleiman, sfintele moaşte au fost strămutate la Constantinopol, unde au stat 120 de ani.

În anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii  Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Cuvioasei Parascheva. Racla cu cinstitele moaşte a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoţită de trei mitropoliţi greci (Ioanichie al Heracleei,  Partenie al Adrianopolului şi Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galaţi, apoi la Iaşi, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam şi de episcopii de Roman şi Huşi, de cler şi credincioşi.

In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaşte au fost aşezate în minunata biserică a Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaşte au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaş, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 decembrie 1888, după slujba Vecerniei, din neatenţie, a rămas aprinsă o lumânare din sfeşnicul de lângă racla din lemn în care erau aşezate cinstitele moaşte. Peste noapte sfeşnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era aşezată racla, arzând mocnit toată noaptea şi prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni.

A doua zi dimineaţa, autorităţile de stat şi bisericeşti, preoţii şi credincioşii au constatat că cinstitele moaşte au rămas neatinse; încă o minune săvârşită prin puterea lui Dumnezeu. Mitropolitul Iosif Naniescu, a cercetat paraclisul, preaslăvind minunea dumnezeiască. Prefectul judeţului Iaşi, Leon Negruzzi, şi procurorul general al oraşului au consemnat în procese verbale cele întâmplate. Ridicate din mormanul de jar, moaştele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi şi în curând strămutate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, care fusese sfinţită cu puţin timp mai înainte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc şi astăzi, fiind cinstite de obştea drept-credincioşilor moldoveni, care îi cer Sfintei Parascheva să mijlocească pentru ei înaintea tronului ceresc, venerând-o cu multă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Moldovei.

Pentru noi, Cuvioasa Parascheva, este modelul multor cuvioase și sfinte ale neamului românesc, care au ținut flacăra credinței aprinsă în cele mai grele perioade din istorie, care au luat drumul mănăstirilor, tocmai pentru o viață
curată și pentru a putea fi mijlocitoare nouă catre Dumnezeu.

Dumnezeu să binecuvinteze pe toate credincioasele Bisericii și pe toți cei care duc o viață curată, aproape de Dumnezeu, în veci. Amin !

Bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului

Predică la praznicul Adormirii Maicii Domnului, 2016
Preot paroh Liviu Alexandrescu

Iubiți credincioși !
Încă din timpurile apostolice și până în zilele noastre, toți cei care L-au iubit cu adevărat pe Hristos, au cinstit-o și pe cea care L-a născut, L-a crescut și L-a îngrijit în timpul copilăriei Sale, adică pe Maica Domnului. Între bucuriile mari pe care le avem noi din credința noastră, este și bucuria de a fi cinstitori ai Maicii Domnului.

Fecioara Maria vine din familia dumnezeieștilor părinți, Ioachim și Ana, originari din Nazaretul Galileei. Ei ajunseră la adânci bătrâneți fără să aibă copii, dar nu-și pierduseră speranța, rugându-se permanent lui Dumnezeu să le dăruiască un urmaș. În încrederea lor, au mers până la retragerea în locuri singuratice, unde au postit, s-au rugat, au lăcrimat și și-au sfâșiat inima, până ce Dumnezeu le-a trimis răspuns prin îngeri, că cererea lor va fi primită. Așa s-a născut Maria, viitoarea Sfânta Fecioară Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu să fie vasul ales, ce va purta în pântece și va naște pe Mântuitorul lumii, cum proorocise Isaia:

„Iată Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și va chema numele lui Emanuel”. (Isaia 7,14)

IMG_20160814_082728Așadar, Maica Domnului s-a născut prin rugăciune și toată viața ei a fost o rugăciune. Ea și acum se roagă neîncetat în bisericile noastre, împreună cu toți sfinții, pentru noi, pentru mamele și copiii noștri, pentru toți cei ce cred în Dumnezeu și iubesc poruncile Lui. Maica Domnului stă în genunchi înaintea Preasfintei Treimi și se roagă împreună cu îngerii și cu Apostolii pentru pacea lumii, pentru iertarea păcatelor și mântuirea tuturor oamenilor.
Maica Domnului este considerată al doilea cer sau a doua lume, cum zice Sfântul Ioan Damaschin. Prin ea s-a înnoit neamul omenesc, este Împărăteasa îngerilor, a sfinților și Maica noastră, a tuturor popoarelor pământului, a sufletului necăjit și întristat, care o cheamă în ajutor.

Maica Domnului a fost persoana aleasă de Preasfânta Treime, din toate popoarele pământului, ca cea mai curata și mai sfântă fecioară, din neamul lui Aaron după mamă și din neamul lui David după tată, aleasă din două seminții de frunte după trup. Nicolae Cabasila spune că dacă la crearea primului Adam, Tatăl se sfătuiește cu Fiul și cu Sfântul Duh, venirea la existență a Fiului lui Dumnezeu ca om, are loc după obținerea consimțământului cu totul liber al Sfintei Fecioare:,, Fie mie după cuvântul Tău!’’

Să o lăudam cu cântări duhovnicești, să cădem în genunchi înaintea sfintei ei icoane și să binecuvântăm pe aceea pe care îngerii o laudă în cer. Să o venerăm cu toată evlavia și cu toată dragostea, căci prin mijlocirile ei ne facem fii iubiți ai lui Dumnezeu, ne umplem de darurile cerești și ne curățim inimile mărturisind-o ca Maica lui Dumnezeu.

Să avem în ea desăvârșită încredere și s-o chemăm în ajutor în orice împrejurare, în timpul vieții noastre căci Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul ei cel Unul Născut, i-a dat cheia comorilor milostivirii Sale, ca Maicii lui Dumnezeu celei prea iubite și ea este atotputernică ca să ne ajute și să ne apere în nevoile și în necazurile noastre. Dar și noi să fim recunoscători și, mai ales, partea femeiască să-i urmeze vieții ei curate întru totul, cu sfințenie, modestie și mai ales, smerenie.

Să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru credința noastră, pentru Biserica noastră, pentru toate darurile Bisericii pe care le avem, să mergem înainte cu bucurie că suntem în Biserica în care Maica Domnului are locul ei, asemănător cu locul cel din rai.
Pentru aceasta, din adâncul ființei noastre să aducem preacinstire Maicii Domnului și să o rugăm, așa cum au rugat-o cu lacrimi, moșii și strămoșii noștri :

„Împărăteasa mea cea preabună, nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioși și ocrotitoarea celor necăjiți; vezi nevoia și necazul meu. Ajută-mă că sunt neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; știi apăsarea mea, ușurează-mă precum voiești, căci nu am alt ajutor afară de tine, nici altă grabnică folositoare, nici altă mângâiere, decât numai pe tine, o, Maică a lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor, Amin”.

Evanghelia – cea mai mare revoluție morală și religioasă din istoria lumii

Predică la Pogorârea Duhului Sfânt
Preot Paroh Liviu Alexandrescu

„Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul Adevărului” (Ioan XIV,16-17)

Originea sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimii)

Înainte de Înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte împlinirea făgăduinței Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt: „Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu [pogorârea Duhului Sfânt], însă voi să rămâneți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49).

Astfel, la 50 de zile de la Înviere şi la 10 zile de la Înălţarea Domnului la cer, a fost trimis pe pământ, în chip de limbi de foc, Duhul Sfânt Mângâietorul, a treia persoană a Preasfintei Treimi, Care din Tatăl purcede, cum mărturisim în Simbolul de Credință. El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvîrşi opera de răscumpărare şi mântuire a neamului omenesc, începută prin jertfa Sa de pe Cruce. De atunci, Sfântul Duh rămâne cu harul Lui in Biserică, păstrând Adevărul, cum spune Sfântul Apostol Pavel, că este „stâlp și temelie a Adevărului” (I Timotei 3, 15).

biserica_razeÎn ziua Cincizecimii se pune temelia primei Biserici văzute, a primei comunități creștine și începe, prin schimbarea Apostolilor din pescari simpli, noua lor misiune, de a-L mărturisi pe Dumnezeu, devenind cei mai devotați Apostoli și cei mai neînfricați misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată. Toate acestea prin virtutea Harului primit de la Dumnezeu!

De aici, se poate vorbi despre lucrarea Sfântului Duh în Biserică. Biserica, aflată virtual în trupul lui Hristos, ia astfel ființă actual prin iradierea Duhului Sfânt din trupul Său, în celelalte ființe umane, fapt care începe la Rusalii, când Duhul Sfânt coboară peste apostoli, făcându-i primele mădulare ale Bisericii, primii credincioși în care se extinde puterea trupului pnevmatizat (plin de Duhul Sfânt) al lui Hristos. Fără Biserică, opera de mântuire a lui Hristos nu s-ar putea realiza. Paul Evdokimov zice: „În timpul lucrării pământesti a lui Hristos, relația dintre oameni și Duhul Sfânt nu se efectua decât prin și în Hristos. Dimpotrivă, după Cincizecime, relația cu Hristos nu se efectuează decât prin și în Duhul Sfânt.”

Relația dintre Duhul Sfânt și Biserică

Sf. Chiril al Alexandriei nu înțelege o prezență a lui Hristos printr-un reprezentant, ci consideră pe Duhul Sfânt ca Cel prin Care Hristos lucrează în credincioși și în Biserică. Lucrarea lui Dumnezeu comună Celor trei Persoane își are capăt tot în Duhul, așa după cum mâna este ultimul organ prin care puterea întregului corp omenesc se finalizează și se concretizează într-o faptă. Sfânta Treime împlinește împreună orice lucrare, dar lucrarea se concretizează într-un rezultat prin Duhul Sfânt.

Nimic nu se petrece în viața Bisericii fără Duhul Sfânt: faptele Bisericii, ca și faptele Apostolilor, sunt faptele Duhului Sfânt. În tradiția liturgică și spirituală ortodoxă, orice rugăciune, taină, laudă sau slujbă, începe cu invocarea Sfântului Duh, care nu este o simplă lucrare de ritual, ci se referă la însăși natura și scopul cultului creștin. Pentru Părinții Bisericii Răsăritene, vocația și misiunea Bisericii se identifică cu însăși rugăciunea ei de continuă înnoire a trimiterii Duhului Sfânt: „Doamne, Cel ce în ceasul al treilea ai trimis pe Preasfântul Tău Duh Apostolilor Tăi, pe acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoiește nouă celor ce ne rugăm Ție.” (Rugăciunea Epiclezei)

Rugăciunea pentru trimiterea Duhului Sfânt este rugăciunea creștină prin excelență, deoarece creștinii trăiesc cu certitudinea că nu există timp și spațiu fără prezența vie și venirea permanentă a lui Hristos cel înviat în Duhul Sfânt.

foto (1)

Iar Duhul, în chip de porumbel…

Sfântul Duh, Mângâietorul, Duhul Adevărului, este a treia persoană a Sfintei Treimi. El este consubstanțial, adică de aceeași ființă cu Tatăl și cu Fiul și egal cu Ei. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție ne descoperă limpede această învățătură despre Duhul Sfânt. Astfel, Mântuitorul ne învață că Duhul Sfânt are ființa dumnezeiască de la Tatăl, prin purcedere: „Iar când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine.” (Ioan 15, 26).

Numele ce I se dau Duhului Sfânt

Duhul Sfânt se numeste „Mângâietorul” pentru că mângâie sufletele creştinilor când sunt pe pământ. El mângâie mamele care nasc şi cresc copii, mângâie pe copiii orfani, pe săraci, pe văduve, pe bătrîni şi pe toți bolnavii. Duhul Sfânt mângâie pe mucenicii care rabdă în chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii, în timpul ispitelor care vin asupra lor de la oamenii cei răi.

Duhul Sfânt se numeşte „Duhul Adevărului” pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pământ, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfânta Evanghelie în lume și păstrează nealterată mărturisirea că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Judecătorul lumii.

Duhul Sfânt ne renaște prin Taina Sfântului Botez; prin El devenim, din oameni trupești, oameni duhovnicești. Prin El ne iartă Dumnezeu păcatele, când ne mărturisim. Prin Sfântul Duh, pâinea și vinul din Sfântul Potir devin Trupul și Sângele Mântuitorului nostru, cu care ne împărtășim. Prin El, trupurile noastre împreună cu sufletele devin biserici ale Dumnezeului Celui viu. Prin Duhul Sfânt, Sfinții Apostoli au izbutit să sădească în inimile oamenilor cea mai curată și cea mai luminoasă învățătură – Evanghelia dragostei și a păcii, cunoscută ca cea mai mare revoluție morală și religioasă din istoria lumii.

Lucrările Duhului Sfânt

Punctul culminant al acestor lucrări este Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos şi a intrării ei în Împărăția lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie, Duhul Sfânt introduce realitatea eshatologică [de dincolo de timp] a Împărăției în istorie schimbând istoricitatea liniară în prezent. Trecutul şi viitorul sunt astfel unite într-o realitate unică şi indivizibilă realizându-se o sinteză a istoricului şi a eshatologicului.

Duhul Sfânt are în viața Bisericii un rol asemănător cu acela al sufletului în organizarea vieții noastre omenești. După cum sufletul dă viață și mișcare tuturor mădularelor, tot așa Duhul Sfânt dă viață și miscare, spre binele tuturor, mădularelor Sfintei Biserici, care suntem noi, creștinii.

El mângâie, luminează, inspiră, învață, însuflețește, întărește și sfințește pe toți credincioșii. El este Sfânt și sfințește viața noastră prin cele șapte Sfinte Taine. El este atotînțelept și bun și ne călăuzește viața prin cele șapte daruri ale Sale, care sunt: întelepciunea, înțelegerea, sfatul, puterea, cunoștința, evlavia și frica de Dumnezeu (Isaia 11, 1).

Sfintii Părinți au fixat învățătura despre Sfântul Duh, zicând ca Acesta purcede numai de la Tatăl. Sfântul Atanasie spune: „Sfântul Duh este din Tatăl, nu făcut, nici plăsmuit, nici născut, ci purces”. Dumnezeu și Tatăl, zice el, „este singur pricinuitor celor doi și nenăscut; iar Fiul din singur Tatăl, pricinuit și născut; iar Duhul din singur Tatăl, pricinuit și purces, iar prin Fiul în lume trimițându-se”. Iar Sfântul Ioan Damaschin spune: „Duhul cel Sfânt spunem că este din Tatăl și Îl numim Duh al Tatălui. Fiul și Sfântul Duh sunt din Tatăl, după cum raza și lumina sunt din soare”.

Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381) condamnă erezia pnevmatomahilor (cei care susțineau că Duhul Sfânt nu este o persoană a Sfintei Treimi) și au fixat învățătura ortodoxă despre persoana și dumnezeirea Duhului Sfânt. Sinodul a exclus din Biserică pe toți ereticii și ereziile împotriva Duhului Sfânt, anatematizându-i în canonul I. Principalii eretici condamnați la acest sinod ecumenic au fost: eunomienii, pnevmatomahii, sabelienii, marcelienii, fotinienii si apolinariștii.

Duhul Sfânt în Crez

În Simbolul Credinței noastre creștine (Crezul) noi mărturisim despre Sfântul Duh că este „Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, Care a grăit prin prooroci”. El este veșnic, fără început și fără sfârșit, deoființă cu Tatăl și cu Fiul. El are în Sine toate atributele dumnezeirii și este prezent și activ în toate lucrările Sfintei Treimi îndreptate spre lume.

HDR1Dacă vrem să ştim tainele credinţei, să citim cărţile sfinte şi să cerem sfatul preoţilor, iar dacă vrem să vorbim limba îngerilor, să ne rugăm din inimă cu smerenie şi să lăudăm pe Dumnezeu. Duhul Sfânt este Cel care face prezentă, cu anticipare, însăși împărăția lui Dumnezeu. El este cel care leagă Biserica prezentă nu numai de comunitatea istorică a Apostolilor din ziua Cincizecimii, ci și de adunarea din „zilele de pe urma” în jurul Mielului (Apocalipsa 5 si 6). De la Cincizecime, epoca ecleziologică (viața de acum în Biserică) se întrepătrunde cu epoca eshatologică (viața viitoare), deoarece acolo unde Duhul Sfânt este prezent și lucrează, acolo împărăția lui Dumnezeu intră și se instalează în istorie.

Petre Țuțea spunea:

„Omul autonom, oricât ar explora viața și universul, nu are acces la adevăr, fără revelație, fiindcă se încurcă de adevărul adevărurilor, care este Dumnezeu. Daca nu există credință și nu există Dumnezeu, nu există Adevăr. Fără Dumnezeu, omul devine un animal rațional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.”

O comunitate creștină nu este deci o simplă adunare voluntară de indivizi izolați, ci o comuniune în Duhul Sfânt, care nu amestecă persoanele, nici nu le separă, ci le distinge și le unește, modelând astfel o spiritualitate euharistică și liturgică.

Mântuitorul trimite pe sfinții Săi Apostoli să boteze în numele Sfintei Treimi, să propovăduiască învățătura lui Dumnezeu, să continue activitatea Sa slujitoare și să-i asigure pe oameni că El va fi cu ei până la sfârșitul veacurilor: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 19), „Iar Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac”. (Ioan 14,16).

Așadar, suntem binecuvântați cu Duhul Sfânt și vom rămâne cu El, atâta vreme cât mergem pe Calea lui Dumnezeu, împlinind poruncile Lui și rugându-ne mereu, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”.

Amin.

 

Toată bogăția lumii nu cântărește cât un suflet omenesc

Predică la Înălțarea Domnului, 2015
Preot Paroh Liviu Alexandrescu

„Şi i-a dus afară până spre Betania şi ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin”  (Sf. Ev.Luca 49-53)

Hristos S-a Înălțat!

Iubiți frați creștini!

La numai 40 de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, întreaga ortodoxie prăznuiește Înălţarea Sa la cer, ca o minune sau o biruință a lucrării pământești pe care a încheiat-o pentru noi și pentru a noastră mântuire, arătând în chip deplin dumnezeirea Sa, puterea şi mărirea pe care a avut-o dintru început la Tatăl. Sfântul Ioan Gură-de-Aur o numește „ziua cea mare, cea cinstită și cea luminoasă a Celui Răstignit”.

Învierea şi Înălţarea Domnului ne scot de sub apăsarea păcatului și ne așează sub revărsarea harului dumnezeiesc, care face să rodească în sufletele noastre roada duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (Gal.V,22-23). Trupul înălțat al Mântuitorului este cel în care am fost ridicați și noi, dar și trupul în care fiecare creștin își vede idealul propriei sale realizări. Înălțarea la cer este idealul fiecărui creștin, mai ales că modelul Hristos a petrecut în lumea aceasta asemenea nouă și ne-a învățat că: „înălțarea înseamnă smerenie”. De pe acelaşi munte, în care Domnul Hristos a suferit în grădina Ghetsimani și S-a smerit înaintea lui Dumnezeu, S-a și înălţat la cer. Pentru că există o legătură între smerenie şi înălţare. În măsura în care mergem pe calea înălţării noastre, unită cu Înălţarea Domnului Hristos, vom cunoaşte mai bine taina Înălţării.

inaltarea-domnuluiLocul pe care ni l-a pregătit Domnul Iisus este o împărăție cerească, sfințită, curată și, mai presus de toate, veșnică; de aceea, trebuie s-o cucerim. Această împărăție este o coroană pe care trebuie s-o merităm. În persoana divino-umană a Fiului lui Dumnezeu, devenit Fiul Omului, firea omenească s-a ridicat la demnitatea sa de coroană a creaţiunii, asa cum l-a rânduit de la facerea sa, ca un stăpân al universului.

Acesta este omul! Un stăpân al său dar și al micului univers în care trăiește. Mântuitorul spune: „de câte ori vei cădea, scoală-te și te vei mântui”. Adică, ridică-te la starea dăruită de Dumnezeu, la Chipul Său. Toată bogăția lumii nu cântărește cât un suflet omenesc. Mântuitorul ne face atenți de valoarea lui, zicându-ne: „Ce va folosi omului de va dobândi lumea toată și-și va pierde sufletul? Sau ce ar putea da omul în schimb pentru sufletul său?”.  Înălțarea Domnului la cer, în prezența ucenicilor, face parte din planul dumnezeiesc, care întărește învățătura Mântuitorului Hristos despre trimiterea Sfântului Duh: „iar voi să ședeți în cetatea Ierusalimului până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus.” (Luca 24,49).

Așadar, la numai 10 zile de la Înălțare, va veni Duhul Adevărului, Duhul Cel Sfânt, Care „va fi cu voi până la sfârșitul veacurilor” (Ioan 14, 16). De aceea, în perioada de la Înălțare până la Pogorârea Sfântului Duh, salutul creștinesc va fi: „Hristos S-a Înălțat”, iar răspunsul este: „Adevărat S-a Înălțat”.

Binecuvântarea Domnului este veșnică pentru toți cinstitorii și închinătorii la Dumnezeu: „și pe când Se înălța la cer, i-a binecuvântat, iar ucenicii s-au închinat Domnului…”. Închinarea omului aduce bucurie. Bucuria aduce laudă şi binecuvântare.

Apoi ucenicii s-au întors la Ierusalim „cu bucurie mare” şi „erau totdeauna în templu lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu”. Sf. Isaac Sirul defineşte rugăciunea ca o bucurie care revarsă mulţumire. Ucenicii Domnului au transmis această bucurie, bucuria de a fi creștin, de a înțelege Moartea, Învierea și Înălțarea Domnului, ca un drum ce trebuie urmat de fiecare creștin, ca apoi să ajungem la întâlnirea cu  Dumnezeu, în Casa Tatălui ceresc.

De atunci și până astăzi simțim această binecuvântare, pe care o  mărturisim la fiecare Liturghie: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui  Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!”, în veci, Amin!

Hramul Bunei Vestiri

Preot paroh Liviu Alexandrescu

„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.” (Luca 1,26-28)

Iubiți credincioși !

Hramul este prilejul de rugăciune, de bucurie și de multumire lui Dumnezeu, Maicii Sale și Sfinților, pentru binefacerile pe care le primim de la ei. Bucuria hramului ne adună pe toți laolaltă, de la cel mic pâna la cel mare, de la cei vii până la cei care nu mai sunt printre noi, în fiecare an, ajungând până la originea lui și anume, pentru biserica noastră – anul 1918.
Hramul împlinește același rol în viața noastră, ca și îngerul păzitor în viața particulară a credincioșilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijește de soarta ei, o apără de tot felul de necazuri și păzeste pe toți credincioșii care se închină și se roagă în numele lor.

BunavestirePentru noi, această binecuvântată zi – Buna Vestire (25 Martie), reprezintă momentul de prea cinstire a Maicii Domnului, ocrotitoarea bisericii, care veghează și împărtășește din darurile Sale prea sfinte tuturor credincioșilor care intră și se roagă în Casa Domnului, în Numele Născătoarei de Dumnezeu. Maica Domnului stă în așteptarea nostră, în ascultarea liturgică a rugăciunilor, a cântărilor, ca apoi să ne împartașească din darurile Sale, cu aceeași bucurie pe care a primit-o și ea de la Tatăl ceresc, prin glasul îngerului Gavriil, în ziua de Buna Vestire.

Sf. Teofan Zăvorâtul spune:

„Preacurata Stăpână de Dumnezeu Născătoare, cea dintâi primitoare a bucuriei, să ne bucure pe toţi cu această bucurie – pe unii cu simţământul mântuirii împlinite, pe alţii cu nădejdea nemincinoasă a primirii ei, încât fiecare să înalţe cu ea acum laudă: măreşte, suflete al meu, pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Amin!”

Sfânta Scriptură ne amintește că Maica Domnului, mai cinstită decât heruvimii și mai marită fără de asemănare decât serafimii, devine, prin viața ei curată și sfântă, aleasa cerului, pentru a-L naște pe Fiul Lui Dumnezeu, pe Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. Minunea Întrupării Fiului lui Dumnezeu este lucrarea comună a tuturor Persoanelor Preasfintei Treimi și a Fecioarei Maria, astfel că Tatăl o umbreşte cu puterea Sa, Duhul pogoară peste ea, iar Fiul vine în trup omenesc prin voinţa și credinţa Preacuratei Fecioare.

Îngerul Gavriil a numit-o pe Fecioara Maria „plină de har”, deoarece sufletul ei era ca o biserică, plin cu daruri dătătoare-de-viață ale Sfântului Duh, cu mireasmă și curăție cerească. Ea este modelul celor care vor să-L primească pe Hristos. Am putea învăța de la ea cum să trăim, ce am putea și noi face, ca să Se sălășluiască Domnul în noi, în inimile noastre.

Înțeleptul Solomon întreabă: „Cine este aceasta care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna și aleasă ca soarele ?”, iar împăratul David zice: „Dumnezeu Și-a așezat scaunul Său în soare” – vorbind despre Maica Domnului.

Maica Domnului a fost aleasă de Preasfânta Treime, din toate neamurile pământului, ca cea mai curată și mai Sfântă Fecioară, din neamul lui Aaron, dupa mamă și din neamul lui David, după tată, aleasă din două seminții de frunte după trup. Din lumea în care diavolul iși strigă chemările, Dumnezeu alege oameni cu viața sfântă, dreaptă și curată. Alegerea Maicii Domnului spre a fi vasul ales al Întrupării Domnului, deschide ușa Împărăției cerului, închisă de la părinții Adam și Eva.

Inima Evei s-a necurățit din pricina mândriei și a neascultării față de Dumnezeu. Smerenia și ascultarea Maicii Domnului nu se poate grăi în cuvinte. Numai Fiul ei, Mântuitorul Hristos, o va întrece prin smerenia și ascultarea Lui. De atunci se deschid ușile pocăinței, pe care intră oamenii smeriți, fără zgomot, neștiuți nici de ei înșiși, anume sfinții. Pe sfinți nu-i poate vedea decât cine are ochi să-i vadă.

Sfântul Nicolae Velimirovici spune:

 „Dumnezeu, Duhul Sfânt are multe sălașuri în această lume întinsă, dar inima neprihanită a omului este locașul în care este cel mai bineplăcut să Se sălășluiască. Acesta este adevăratul Lui sălaș; toate celelalte sunt numai locuri în care Își face lucrarea. Inima omului nu poate fi niciodată pustie. Întotdeauna este plină cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se află în inimă este prin sine legat de curăția ei”.

Din clipa în care Maria a spus: „Fie mie după cuvântul tău”, firea divină și firea umană s-au unit ipostatic în Persoana lui Iisus Hristos, iar Preacurata Fecioară Maria a fost curăţită de păcatul strămoșesc și personal și a devenit Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Pavel spune că a întemeiat pe pământ împărăția Sa – Sfânta Biserică cea una, prin care aducându-i la Sine pe oameni, îi umple cu prisosință de „binecuvântări de tot felul în cele cerești, întru Hristos.” (Efes. 1,3).

Iubite frate în Hristos Domnul !

Când te scoli, amintește-ți că există Biserica lui Dumnezeu pe pământ, închină-te launtric și bucură-te de mila lui Dumnezeu ce ni s-a arătat în ea. Când mergi spre somn, amintește-ți că există Biserica lui Dumnezeu, care face ca tu să te culci, să adormi și să te scoli neprimejduit.

Această mare bucurie – anume că există pe pământ Sfânta Biserică și că noi înșine facem parte din mădularele vii ale Bisericii celei Uneia, Sfinte, Sobornicești și Apostolești – trebuie să ne stăpânească în toată vremea vieţii noastre, îndepărtând pe toate celelalte, pentru care nu trebuie să avem, prin urmare, nici timp, nici inimă.

Asa precum Maica Domnului și-a dăruit toată ființa lui Dumnezeu prin ascultare, tot așa să ascultăm și noi de chemarea lui Dumnezeu, în slujirea oamenilor și a Lui Dumnezeu, spre regăsirea bucuriei și a împlinirii sufletești.

Întru această așteptare, să ne rugăm Născătoarei de Dumnezeu, care e Bucuria noastră, să ne păzească pe drumul vieții de toate întâmplările cele rele, să ne asculte rugăciunile noastre în nevoi, să ne sprijine în necaz și să călăuzească sufletele noastre pe calea mântuirii spre fericirea noastră, a Fiului ei și Dumnezeului nostru, în veci.

Amin.