Hramul Bunei Vestiri

Preot paroh Liviu Alexandrescu

„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.” (Luca 1,26-28)

Iubiți credincioși !

Hramul este prilejul de rugăciune, de bucurie și de multumire lui Dumnezeu, Maicii Sale și Sfinților, pentru binefacerile pe care le primim de la ei. Bucuria hramului ne adună pe toți laolaltă, de la cel mic pâna la cel mare, de la cei vii până la cei care nu mai sunt printre noi, în fiecare an, ajungând până la originea lui și anume, pentru biserica noastră – anul 1918.
Hramul împlinește același rol în viața noastră, ca și îngerul păzitor în viața particulară a credincioșilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijește de soarta ei, o apără de tot felul de necazuri și păzeste pe toți credincioșii care se închină și se roagă în numele lor.

BunavestirePentru noi, această binecuvântată zi – Buna Vestire (25 Martie), reprezintă momentul de prea cinstire a Maicii Domnului, ocrotitoarea bisericii, care veghează și împărtășește din darurile Sale prea sfinte tuturor credincioșilor care intră și se roagă în Casa Domnului, în Numele Născătoarei de Dumnezeu. Maica Domnului stă în așteptarea nostră, în ascultarea liturgică a rugăciunilor, a cântărilor, ca apoi să ne împartașească din darurile Sale, cu aceeași bucurie pe care a primit-o și ea de la Tatăl ceresc, prin glasul îngerului Gavriil, în ziua de Buna Vestire.

Sf. Teofan Zăvorâtul spune:

„Preacurata Stăpână de Dumnezeu Născătoare, cea dintâi primitoare a bucuriei, să ne bucure pe toţi cu această bucurie – pe unii cu simţământul mântuirii împlinite, pe alţii cu nădejdea nemincinoasă a primirii ei, încât fiecare să înalţe cu ea acum laudă: măreşte, suflete al meu, pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Amin!”

Sfânta Scriptură ne amintește că Maica Domnului, mai cinstită decât heruvimii și mai marită fără de asemănare decât serafimii, devine, prin viața ei curată și sfântă, aleasa cerului, pentru a-L naște pe Fiul Lui Dumnezeu, pe Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. Minunea Întrupării Fiului lui Dumnezeu este lucrarea comună a tuturor Persoanelor Preasfintei Treimi și a Fecioarei Maria, astfel că Tatăl o umbreşte cu puterea Sa, Duhul pogoară peste ea, iar Fiul vine în trup omenesc prin voinţa și credinţa Preacuratei Fecioare.

Îngerul Gavriil a numit-o pe Fecioara Maria „plină de har”, deoarece sufletul ei era ca o biserică, plin cu daruri dătătoare-de-viață ale Sfântului Duh, cu mireasmă și curăție cerească. Ea este modelul celor care vor să-L primească pe Hristos. Am putea învăța de la ea cum să trăim, ce am putea și noi face, ca să Se sălășluiască Domnul în noi, în inimile noastre.

Înțeleptul Solomon întreabă: „Cine este aceasta care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna și aleasă ca soarele ?”, iar împăratul David zice: „Dumnezeu Și-a așezat scaunul Său în soare” – vorbind despre Maica Domnului.

Maica Domnului a fost aleasă de Preasfânta Treime, din toate neamurile pământului, ca cea mai curată și mai Sfântă Fecioară, din neamul lui Aaron, dupa mamă și din neamul lui David, după tată, aleasă din două seminții de frunte după trup. Din lumea în care diavolul iși strigă chemările, Dumnezeu alege oameni cu viața sfântă, dreaptă și curată. Alegerea Maicii Domnului spre a fi vasul ales al Întrupării Domnului, deschide ușa Împărăției cerului, închisă de la părinții Adam și Eva.

Inima Evei s-a necurățit din pricina mândriei și a neascultării față de Dumnezeu. Smerenia și ascultarea Maicii Domnului nu se poate grăi în cuvinte. Numai Fiul ei, Mântuitorul Hristos, o va întrece prin smerenia și ascultarea Lui. De atunci se deschid ușile pocăinței, pe care intră oamenii smeriți, fără zgomot, neștiuți nici de ei înșiși, anume sfinții. Pe sfinți nu-i poate vedea decât cine are ochi să-i vadă.

Sfântul Nicolae Velimirovici spune:

 „Dumnezeu, Duhul Sfânt are multe sălașuri în această lume întinsă, dar inima neprihanită a omului este locașul în care este cel mai bineplăcut să Se sălășluiască. Acesta este adevăratul Lui sălaș; toate celelalte sunt numai locuri în care Își face lucrarea. Inima omului nu poate fi niciodată pustie. Întotdeauna este plină cu ceva: fie cu iad, cu lumea sau cu Dumnezeu. Ceea ce se află în inimă este prin sine legat de curăția ei”.

Din clipa în care Maria a spus: „Fie mie după cuvântul tău”, firea divină și firea umană s-au unit ipostatic în Persoana lui Iisus Hristos, iar Preacurata Fecioară Maria a fost curăţită de păcatul strămoșesc și personal și a devenit Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Pavel spune că a întemeiat pe pământ împărăția Sa – Sfânta Biserică cea una, prin care aducându-i la Sine pe oameni, îi umple cu prisosință de „binecuvântări de tot felul în cele cerești, întru Hristos.” (Efes. 1,3).

Iubite frate în Hristos Domnul !

Când te scoli, amintește-ți că există Biserica lui Dumnezeu pe pământ, închină-te launtric și bucură-te de mila lui Dumnezeu ce ni s-a arătat în ea. Când mergi spre somn, amintește-ți că există Biserica lui Dumnezeu, care face ca tu să te culci, să adormi și să te scoli neprimejduit.

Această mare bucurie – anume că există pe pământ Sfânta Biserică și că noi înșine facem parte din mădularele vii ale Bisericii celei Uneia, Sfinte, Sobornicești și Apostolești – trebuie să ne stăpânească în toată vremea vieţii noastre, îndepărtând pe toate celelalte, pentru care nu trebuie să avem, prin urmare, nici timp, nici inimă.

Asa precum Maica Domnului și-a dăruit toată ființa lui Dumnezeu prin ascultare, tot așa să ascultăm și noi de chemarea lui Dumnezeu, în slujirea oamenilor și a Lui Dumnezeu, spre regăsirea bucuriei și a împlinirii sufletești.

Întru această așteptare, să ne rugăm Născătoarei de Dumnezeu, care e Bucuria noastră, să ne păzească pe drumul vieții de toate întâmplările cele rele, să ne asculte rugăciunile noastre în nevoi, să ne sprijine în necaz și să călăuzească sufletele noastre pe calea mântuirii spre fericirea noastră, a Fiului ei și Dumnezeului nostru, în veci.

Amin.

Acest articol a fost publicat în Panegirice și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.