Predică la Pogorârea Duhului Sfânt
Preot Paroh Liviu Alexandrescu

„Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul Adevărului” (Ioan XIV,16-17)

Originea sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimii)

Înainte de Înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte împlinirea făgăduinței Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt: „Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu [pogorârea Duhului Sfânt], însă voi să rămâneți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49).

Astfel, la 50 de zile de la Înviere şi la 10 zile de la Înălţarea Domnului la cer, a fost trimis pe pământ, în chip de limbi de foc, Duhul Sfânt Mângâietorul, a treia persoană a Preasfintei Treimi, Care din Tatăl purcede, cum mărturisim în Simbolul de Credință. El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvîrşi opera de răscumpărare şi mântuire a neamului omenesc, începută prin jertfa Sa de pe Cruce. De atunci, Sfântul Duh rămâne cu harul Lui in Biserică, păstrând Adevărul, cum spune Sfântul Apostol Pavel, că este „stâlp și temelie a Adevărului” (I Timotei 3, 15).

În ziua Cincizecimii se pune temelia primei Biserici văzute, a primei comunități creștine și începe, prin schimbarea Apostolilor din pescari simpli, noua lor misiune, de a-L mărturisi pe Dumnezeu, devenind cei mai devotați Apostoli și cei mai neînfricați misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată. Toate acestea prin virtutea Harului primit de la Dumnezeu!

De aici, se poate vorbi despre lucrarea Sfântului Duh în Biserică. Biserica, aflată virtual în trupul lui Hristos, ia astfel ființă actual prin iradierea Duhului Sfânt din trupul Său, în celelalte ființe umane, fapt care începe la Rusalii, când Duhul Sfânt coboară peste apostoli, făcându-i primele mădulare ale Bisericii, primii credincioși în care se extinde puterea trupului pnevmatizat (plin de Duhul Sfânt) al lui Hristos. Fără Biserică, opera de mântuire a lui Hristos nu s-ar putea realiza. Paul Evdokimov zice: „În timpul lucrării pământesti a lui Hristos, relația dintre oameni și Duhul Sfânt nu se efectua decât prin și în Hristos. Dimpotrivă, după Cincizecime, relația cu Hristos nu se efectuează decât prin și în Duhul Sfânt.”

Relația dintre Duhul Sfânt și Biserică

Sf. Chiril al Alexandriei nu înțelege o prezență a lui Hristos printr-un reprezentant, ci consideră pe Duhul Sfânt ca Cel prin Care Hristos lucrează în credincioși și în Biserică. Lucrarea lui Dumnezeu comună Celor trei Persoane își are capăt tot în Duhul, așa după cum mâna este ultimul organ prin care puterea întregului corp omenesc se finalizează și se concretizează într-o faptă. Sfânta Treime împlinește împreună orice lucrare, dar lucrarea se concretizează într-un rezultat prin Duhul Sfânt.

Nimic nu se petrece în viața Bisericii fără Duhul Sfânt: faptele Bisericii, ca și faptele Apostolilor, sunt faptele Duhului Sfânt. În tradiția liturgică și spirituală ortodoxă, orice rugăciune, taină, laudă sau slujbă, începe cu invocarea Sfântului Duh, care nu este o simplă lucrare de ritual, ci se referă la însăși natura și scopul cultului creștin. Pentru Părinții Bisericii Răsăritene, vocația și misiunea Bisericii se identifică cu însăși rugăciunea ei de continuă înnoire a trimiterii Duhului Sfânt: „Doamne, Cel ce în ceasul al treilea ai trimis pe Preasfântul Tău Duh Apostolilor Tăi, pe acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoiește nouă celor ce ne rugăm Ție.” (Rugăciunea Epiclezei)

Rugăciunea pentru trimiterea Duhului Sfânt este rugăciunea creștină prin excelență, deoarece creștinii trăiesc cu certitudinea că nu există timp și spațiu fără prezența vie și venirea permanentă a lui Hristos cel înviat în Duhul Sfânt.

Sfântul Duh, Mângâietorul, Duhul Adevărului, este a treia persoană a Sfintei Treimi. El este consubstanțial, adică de aceeași ființă cu Tatăl și cu Fiul și egal cu Ei. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție ne descoperă limpede această învățătură despre Duhul Sfânt. Astfel, Mântuitorul ne învață că Duhul Sfânt are ființa dumnezeiască de la Tatăl, prin purcedere: „Iar când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine.” (Ioan 15, 26).

Numele ce I se dau Duhului Sfânt

Duhul Sfânt se numeste „Mângâietorul” pentru că mângâie sufletele creştinilor când sunt pe pământ. El mângâie mamele care nasc şi cresc copii, mângâie pe copiii orfani, pe săraci, pe văduve, pe bătrîni şi pe toți bolnavii. Duhul Sfânt mângâie pe mucenicii care rabdă în chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii, în timpul ispitelor care vin asupra lor de la oamenii cei răi.

Duhul Sfânt se numeşte „Duhul Adevărului” pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pământ, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfânta Evanghelie în lume și păstrează nealterată mărturisirea că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Judecătorul lumii.

Duhul Sfânt ne renaște prin Taina Sfântului Botez; prin El devenim, din oameni trupești, oameni duhovnicești. Prin El ne iartă Dumnezeu păcatele, când ne mărturisim. Prin Sfântul Duh, pâinea și vinul din Sfântul Potir devin Trupul și Sângele Mântuitorului nostru, cu care ne împărtășim. Prin El, trupurile noastre împreună cu sufletele devin biserici ale Dumnezeului Celui viu. Prin Duhul Sfânt, Sfinții Apostoli au izbutit să sădească în inimile oamenilor cea mai curată și cea mai luminoasă învățătură – Evanghelia dragostei și a păcii, cunoscută ca cea mai mare revoluție morală și religioasă din istoria lumii.

Lucrările Duhului Sfânt

Punctul culminant al acestor lucrări este Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos şi a intrării ei în Împărăția lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie, Duhul Sfânt introduce realitatea eshatologică [de dincolo de timp] a Împărăției în istorie schimbând istoricitatea liniară în prezent. Trecutul şi viitorul sunt astfel unite într-o realitate unică şi indivizibilă realizându-se o sinteză a istoricului şi a eshatologicului.

Duhul Sfânt are în viața Bisericii un rol asemănător cu acela al sufletului în organizarea vieții noastre omenești. După cum sufletul dă viață și mișcare tuturor mădularelor, tot așa Duhul Sfânt dă viață și miscare, spre binele tuturor, mădularelor Sfintei Biserici, care suntem noi, creștinii.

El mângâie, luminează, inspiră, învață, însuflețește, întărește și sfințește pe toți credincioșii. El este Sfânt și sfințește viața noastră prin cele șapte Sfinte Taine. El este atotînțelept și bun și ne călăuzește viața prin cele șapte daruri ale Sale, care sunt: întelepciunea, înțelegerea, sfatul, puterea, cunoștința, evlavia și frica de Dumnezeu (Isaia 11, 1).

Sfintii Părinți au fixat învățătura despre Sfântul Duh, zicând ca Acesta purcede numai de la Tatăl. Sfântul Atanasie spune: „Sfântul Duh este din Tatăl, nu făcut, nici plăsmuit, nici născut, ci purces”. Dumnezeu și Tatăl, zice el, „este singur pricinuitor celor doi și nenăscut; iar Fiul din singur Tatăl, pricinuit și născut; iar Duhul din singur Tatăl, pricinuit și purces, iar prin Fiul în lume trimițându-se”. Iar Sfântul Ioan Damaschin spune: „Duhul cel Sfânt spunem că este din Tatăl și Îl numim Duh al Tatălui. Fiul și Sfântul Duh sunt din Tatăl, după cum raza și lumina sunt din soare”.

Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381) condamnă erezia pnevmatomahilor (cei care susțineau că Duhul Sfânt nu este o persoană a Sfintei Treimi) și au fixat învățătura ortodoxă despre persoana și dumnezeirea Duhului Sfânt. Sinodul a exclus din Biserică pe toți ereticii și ereziile împotriva Duhului Sfânt, anatematizându-i în canonul I. Principalii eretici condamnați la acest sinod ecumenic au fost: eunomienii, pnevmatomahii, sabelienii, marcelienii, fotinienii si apolinariștii.

Duhul Sfânt în Crez

În Simbolul Credinței noastre creștine (Crezul) noi mărturisim despre Sfântul Duh că este „Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, Care a grăit prin prooroci”. El este veșnic, fără început și fără sfârșit, deoființă cu Tatăl și cu Fiul. El are în Sine toate atributele dumnezeirii și este prezent și activ în toate lucrările Sfintei Treimi îndreptate spre lume.

Dacă vrem să ştim tainele credinţei, să citim cărţile sfinte şi să cerem sfatul preoţilor, iar dacă vrem să vorbim limba îngerilor, să ne rugăm din inimă cu smerenie şi să lăudăm pe Dumnezeu. Duhul Sfânt este Cel care face prezentă, cu anticipare, însăși împărăția lui Dumnezeu. El este cel care leagă Biserica prezentă nu numai de comunitatea istorică a Apostolilor din ziua Cincizecimii, ci și de adunarea din „zilele de pe urma” în jurul Mielului (Apocalipsa 5 si 6). De la Cincizecime, epoca ecleziologică (viața de acum în Biserică) se întrepătrunde cu epoca eshatologică (viața viitoare), deoarece acolo unde Duhul Sfânt este prezent și lucrează, acolo împărăția lui Dumnezeu intră și se instalează în istorie.

Petre Țuțea spunea:

„Omul autonom, oricât ar explora viața și universul, nu are acces la adevăr, fără revelație, fiindcă se încurcă de adevărul adevărurilor, care este Dumnezeu. Daca nu există credință și nu există Dumnezeu, nu există Adevăr. Fără Dumnezeu, omul devine un animal rațional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.”

O comunitate creștină nu este deci o simplă adunare voluntară de indivizi izolați, ci o comuniune în Duhul Sfânt, care nu amestecă persoanele, nici nu le separă, ci le distinge și le unește, modelând astfel o spiritualitate euharistică și liturgică.

Mântuitorul trimite pe sfinții Săi Apostoli să boteze în numele Sfintei Treimi, să propovăduiască învățătura lui Dumnezeu, să continue activitatea Sa slujitoare și să-i asigure pe oameni că El va fi cu ei până la sfârșitul veacurilor: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 19), „Iar Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac”. (Ioan 14,16).

Așadar, suntem binecuvântați cu Duhul Sfânt și vom rămâne cu El, atâta vreme cât mergem pe Calea lui Dumnezeu, împlinind poruncile Lui și rugându-ne mereu, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”.

Amin.