Vi s-a născut azi Mântuitor

Predică la a doua zi de Crăciun, Soborul Maicii Domnului

„Iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor.” (Luca II, 10-11)

Iubiți credincioși,

altarBinecuvântați sunteți, cei care vă aflați astăzi în Sfânta Biserică. Pentru că voi l-ați primit în casele voastre pe Iisus Hristos, pruncul sfânt pentru care cei din Betleem, acum două mii de ani, nu au mai avut loc de găzduire. Iar voi v-ați deschis sufletele și, în loc de iesle și paie, i-ați oferit sălaș duhovnicesc Fiului lui Dumnezeu.

Păstorii din Betleem fost primii adeveritori ai nașterii Domnului și martorii luminii care a străbătut cerul în noaptea magică a intrării Fiului lui Dumnezeu în istorie.

Astăzi, voi sunteți păstorii. Pentru că Biserica este astăzi Betleemul. Sfântul Altar este peștera, iar Sfânta Masă nu este altceva decât ieslea unde se naște pruncul Iisus.

Doamne, dacă am fi fost și noi acolo: Cerurile s-au deschis, păstorii au văzut coruri îngerești care cântau : „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.”. Acestea sunt cuvinte compuse nu de oameni, ci de îngeri. Și sunt primele colinde cântate vreodată.

Peste toate, o lumină și o pace străluceau în noapte. Vă îndemn să trăiți magia și povestea din spatele fiecărui cuvânt:

„La Betleem colo-n jos / Cerul arde luminos”,
”Îngeri din cer imne cântând / Păstori pe dealuri fluierând”,

spun colindele. Și ce predici mai frumoase decât colindele noastre românești! Ele vorbesc, în puține cuvinte, despre taina zămislirii Fiului lui Dumnezeu, în chip smerit, din Fecioara Maria. El, cel care a făcut lumea, a ales să Se nască într-un colț umil de lume. El, Cel care este creatorul universului, a ales să își înceapă viața pământească încălzit de suflarea animalelor dintr-un staul.

Evanghelistul Matei vorbește despre „magii de la răsărit”, acele personaje exotice, vrăjitori, cum îi numește Biblia românească de la 1688, „wise men”, sau înțelepți, cum apar în versiunea engleză. Magii sunt, ca și păstorii, martori ai nașterii Domnului. Ei erau reprezentanți ai unui popor oriental, perși, după cum spun cântările din slujbe, oameni de știință, astronomi or astrologi, cărora o veche profeție și apariția unei stele neobișnuit de strălucitoare le-a arătat timpul și locul nașterii unui rege. Ei au venit, călăuziți de stea, până la Betleem, unde au ajuns la câteva zile după nașterea Domnului și I-au dăruit trei daruri demne de un împărat: aur, smirnă și tămâie.

Iubiți credincioși,

Ziua de astăzi, a doua a Crăciunului, este dedicată păstorilor și magilor. Dar este dedicată mai cu seamă Maicii Domnului. Cea care, prin puritatea și smerenia ei, a fost aleasă dintre toate neamurile să poarte în pântecele ei pe Cel ce avea să ridice păcatele lumii, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Și într-atât de mult a înțeles Maica Domnului cât de important va fi rolul ei în mântuirea noastră, încât nu cu mult timp în urmă îi spusese rudei sale, Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul:

„Măreşte sufletul meu pe Domnul! Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile (Luca I, 46-48)

Curăția și ascultarea ei desăvârșită sunt un model pentru mamele și femeile din ziua de astăzi și din toate timpurile. Iată de ce îi cântăm, în aceste zile: „Nu mai plânge maica mea / Scutecele noi ți-om da”. Noi, ca și odinioară păstorii, mergem la Betleemul sufletului și Îl vom înfășa pe pruncul Iisus cu dragostea și colindele noastre.

Iubiți credincioși,

Astăzi, „la toată casa-i lumină”. Astăzi, vă dorim ca la tot omul să fie masa plină. Astăzi, vă dorim să nu uitați, atunci când sunteți voioși, românilor, să fiți buni.

Diacon Nicolae Marinescu

Sfântul Gherman din Alaska

Viața

Pe 13 decembrie, creștinii ortodocși de pe continentul american îl sărbătoresc pe Sfântul Gherman din Alaska, încreștinătorul nativilor inuiți și aleuți din Alaska. Este socotit de mulți drept sfântul protector al Americii de Nord și este primul sfânt canonizat de biserica ortodoxă pe pământ american.

hermanGherman (1750 – 1836) a fost un călugăr ortodox rus, misionar în Alaska, pe atunci provincie rusească. S-a format ca monah în mănăstirea sfântului Serafim de Sarov, iar mai apoi a fost tuns în monahism în mănăstirea Valaam, în 1782. Înainte de a intra în viața monahală, a slujit în armată, cu numele laic de Igor Ivanovici Popov.

S-a nevoit în tradiția isihastă a marelui Paisie Velicicovschi. Deși era iubit de frații lui din obște, Herman a fost atras de viața pustnicească. L-a refuzat în două rânduri pe mitropolitul lui, când acesta i-a propus să îl hirotonească preot și să îl trimită într-o misiune ortodoxă în China.

În 1741, rușii au descoperit Alaska și au început astfel o colonizare rusească a teritoriului. La început, rușii organizau expediții pentru vânătoarea de nutrii, ale căror blănuri le vindeau chinezilor, pe malul lacului Baikal. A luat naștere o adevărată goană după blănuri. Exploratorii-vânători au călătorit prin Alaska și insulele Aleutine, uneori luptându-se, alteori încheind căsătorii cu popoarele autohtone. Mulți dintre ei s-au stabilit astfel aici.

Prima așezare stabilă a fost în insula Kodiak, unde au fondat o companie ruso-americană de schimb de blănuri și o școală pentru autohtoni, pe care i-au convertit la ortodoxie.

Reprezentanții companiei au cerut sinodului Bisericii Rusiei să îi trimită preoți pentru o misiune ortodoxă în Kodiak. Așa au ajuns, zece părinți de la mănăstirea Valaam, între care și monahul Gherman, să înceapă activitatea misionară ortodoxă aici.

Condițiile erau grele. Autohtonii erau de multe ori puși la munci grele, pe condiții de vreme rea, femeile erau de multe ori abuzate, iar coloniștii abuzau de alcool. Nici monahilor nu li s-au dat proviziile promise de companie. Dar s-au descurcat cum au putut, reușind să boteze mai mult de șapte mii de localnici, să construiască o biserică și o mănăstire. Gherman era iconomul (administratorul) și bucătarul comunității monahale.

Încet-încet, monahii devin apărătorii drepturilor autohtonilor din Kodiak. Ajuns conducător al obștii în 1807, Gherman era iubit de localnici, menținând totuși o balanță echilibrată și în relațiile cu compania de blănuri. Era învățător la școala misiunii, unde îi învăța pe localnici scrisul și cititul, precum și catehismul ortodox.

Insula pinului (Spruce Island)

spruceTânjind după viața pustnicească, Gherman se retrage, câțiva ani mai târziu în insula Pinului (Spruce Island), aflată aproape de Kodiak. Aici întemeiază o sihăstrie numită Noul Valaam, în amintirea mănăstirii lui de metanie. În ciuda sălbăticiei locurilor și a iernilor grele, cuviosul și-a găsit pe această insulă un loc propice rugăciunii. Purta haine simple și dormea pe o bancă acoperită cu blană de ren. Era vizitat uneori de localnicii aleuți, care veneau la el să le dea sfat părintesc. Unii s-au mutat pe insulă ca să fie mai aproape de părintele lor și i-au devenit acestuia ucenici. Gherman avea grijă de ei, le împăca disputele și le lua apărarea în fața tratamentelor uneori inumane la care îi supunea compania ruso-americană de blănuri.

Și-a încheiat viața pământească în aceeași Spruce Island, la 15 noiembrie 1836. Dintr-o eroare, s-a crezut inițial că data morții ar fi fost 13 decembrie, astfel că, în calendarul ortodox american, ambele zile sunt închinate Sfântului Gherman din Alaska. Sfântul mai este sărbătorit și în Duminica Sfinților Români și Americani, a doua după Rusalii.

Canonizarea

Sfântul Gherman a fost canonizat la 9 august 1970, concomitent în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei și în Biserica Ortodoxă Americană (OCA). Episcopia noastră de la Vatra este parte a acesteia din urmă, astfel că Sfântul Gherman este și un sfânt al românilor de pe continentul american.

Moaștele sfântului Gherman se află în Catedrala Învierii din Kodiak. Spruce Island este și el un loc de pelerinaj pentru credincioși. Aici se află schitul Sfântul Mihail, care are nu mai puțin de … 3 călugări.

Monahii trăiesc din pescuit, ciuperci sau diverse alimente de la pelerini, au o barcă din aluminiu (aici automobilul este prea puţin utilizabil, din moment ce nu sunt străzi), folosesc curent electric doar uneori (când panourile solare au … soare) şi, cel mai important, se roagă într-un autentic duh ortodox. Mica biserică de lemn este încălzită de o sobă.

În ciuda condițiilor naturale vitrege, sau poate tocmai datorită lor, părinţii duc o muncă de pionierat, la fel ca însuși Sfântul Gherman, încreştinătorul acestor locuri.

monahi

Diacon Nicolae Marinescu

O, ce dar s-a dăruit pământenilor!

Aceasta este o exclamație a unui imn din cuprinsul Utreniei de Înălțarea Sfintei Cruci.
Un text care concentrează în el importanța cultului crucii pe care a fost răstignit Hristos. Un cult început în anul 335, odată cu găsirea crucii de către împărăteasa Elena, la Ierusalim.

Nu putem separa crucea de patimile lui Hristos.
Dar nici invers.

  • biserica2Crucea înseamnă înnoire. De aceea spune „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze.”(Marcu 8,34). Să fie, adică, gata să renunțe la omul cel vechi și să îl asimileze pe cel nou, cu toate greutățile oricărui început de drum.
  • Crucea înseamnă angajament. Hristos știa ce Îl așteaptă. Știa, din veșnicie, că mântuirea lumii presupunea ca El să moară în chinuri groaznice. Dar nu a dat înapoi. A mers spre ele.
  • Crucea înseamnă certitudine că nici un sacrificiu pe care îl facem nu e în zadar.

Într-un sens simbolic, crucea e o îmbrățișare. Brațele crucii sunt brațele lui Hristos care îmbrățișează lumea. Ne îndeamnă și pe noi să facem la fel:

„Și unii pe alții să ne îmbrățișăm”

spune o frumoasă cântare din noaptea Învierii.

Crucea e semnătura lui Dumnezeu și garanția prezenței Lui. E semnul meu, ca și creștin.

Diacon Nicolae Marinescu

Datorită sfinților, Dumnezeu ține lumea

(Predică la Duminica a II-a după Rusalii – a sfinților americani și români)

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13,7)

Perioada de după Praznicul Înălțării Domnului este o perioadă de aducere aminte de înaintași.

Astfel, la Înălțarea Domnului sărbătorim și ziua eroilor. În duminica de după Înălțare facem pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. Două săptămâni mai târziu, prima duminică după Rusalii este numită Duminica Tuturor Sfinților. În sfârșit, duminica de azi este închinată sfinților români și a americani.

stefan

Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei (1457-1504)

Dacă de eroi ne aducem aminte pentru a le urma exemplul, către sfinți facem mai mult decât atât: ne și rugăm lor. Pentru că ei sunt vii, nu doar în memoria noastră, ci și în ceruri. Respectul, reverența noastră față de sfinți nu e doar o privire întoarsă spre trecut ci o atitudine vie, activă și rugătoare.

Sfinții au trăit în istorie, dar trăiesc și în prezent. În prezentul veșnic, de dincolo de timp, al lui Dumnezeu. Nu ne-ar ajunge timpul să vorbim despre viețile, suspinele, rugăciunile, cărțile și, de multe ori, moartea lor mucenicească.

Una din dovezile calităţii de sfânt este neputrezirea corpului după înmormântare. Această calitate nu este comună tuturor sfinţilor şi de aceea nici nu este o condiţie absolut necesară pentru declararea cuiva ca Sfânt al Bisericii.

Sfinți cu moaște în România:

  • Sfânta Cuvioasă PARASCHEVA de la Iasi, ocrotitoarea Moldovei
  • Sfântul DIMITRIE Basarabov sau cel Nou, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală din București
  • Sfânta Muceniță FILOFTEIA de la Argeș, fecioară de 12 ani, ucisă de tatăl ei pentru că făcea milostenie
  • Cuviosul GRIGORIE Decapolitul, de la Craiova
  • Sfântul IOSIF cel Nou de la Partoș, în catedrala din Timișoara
  • Cuviosul NICODIM cel Sfințit de la Tismana
  • Sfântul IOAN cel Nou de la Suceava
  • Sfinții martiri de la Niculițel (Zotikos, Attalos, Kamasis și Philipos) – cu moaște descoperite sub altarul unei vechi bazilici)
sihastrul

Chilia, săpată în piatră, a Sf. Daniil Sihastrul

Foarte mulți sfinți au fost canonizați de-a lungul istoriei de evlavia populară. În anii 1955 și 1992, Biserica română a  procedat la canonizarea oficială a mai multor sfinți, dintre care amintim:

  • Dreptcredinciosul voievod ȘTEFAN cel MARE și SFÂNT, cel care a purtat 47 de războaie pentru neatârnarea țării și a construit 44 de mănăstiri și biserici, numit de Papa Sixt al IV-lea, „Atletul lui Hristos”.
  • Sfântul Cuvios DANIIL SIHASTRUL, sfetnic și duhovnic al lui Ștefan cel Mare, pe care în 14l-a sfătuit să adune oaste nouă, să-i învingă pe turci și să construiască o mănăstire cu hramul Sfântul Gheorghe. Aceasta a fost Voronețul, numit „Capela Sixtină a Orientului”.
  • Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, autorul Psaltirii în versuri , socotit primul poet național al românilor
  • Sfânta Cuvioasa TEODORA de la Sihla
  • Sfinții mărturisitori din Transilvania: Ilie Iorest, Sava Brancovici, Visarion, Sofronie și Oprea, care au protestat împotriva uniației
  • Sfinții Martiri CONSTANTIN VODĂ BRÂNCOVEANU, cu cei patru fii: CONSTANTIN, ȘERBAN, RADU și MATEI, și sfetnicul IANACHE.
brancoveanu

Constantin Brâncoveanu, domnitor al Țării Românești (1688-1714)

Martirajul lor e unul din cele mai cutremurătoare episoade din istoria noastră. După ce turcii l-au mazilit (l-au luat cu forța din scaunul domnesc), l-au chinuit o vară întreagă pentru a afla unde își ținea averile. Apoi i-au oferit viața, în schimbul trecerii la religia musulmană. El a refuzat, iar în fața călăului, pe când își vedea copiii decapitați unul câte unul, îi îmbărbăta cu aceste cuvinte:

„Fiilor, aveți curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamântească. Nu ne-au rămas decât sufletele; să nu le pierdem și pe ele, ci să le aducem curate în fața Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

  • Sfântul Ierarh Martir ANTIM IVIREANUL, ctitorul maiestuoasei mănăstiri Antim din București, georgian de neam, episcop la Râmnic, ctitor de carte românească
  • Sfântul Cuvios IOAN IACOB Hozevitul, monah trăitor în Țara Sfântă
  • Sfântul Ierarh CALINIC de la Cernica, stareț al Mănăstirii Cernica de lângă București și, mai apoi, episcop de Râmnic. Om de o deosebită smerenie, cărturar și făcător de minuni. Protejat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și elogiat atât de frumos de Nicolae Iorga, pentru viața lui sfântă.
calinic

Sf. Calinic de la Cernica

Ca ierarh, le cerea stareților și protoiereilor din episcopie ca în toate bisericile să se facă rugăciuni „pentru unirea românilor într-o singură voință și cuget”. A participat la înfăptuirea Unirii Principatelor Române din 1859 și la alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Își îndemna preoții să își cinstească patria și să se roage pentru cârmuitorii ei, pentru că „cine este bun creștin este și bun patriot”.

Spunea domnitorul despre el:

Acela, episcopul Râmnicului, Calinic, este adevăratul și sfântul călugăr al lui Dumnezeu și ca el altul nu mai este în toată lumea.”

Scrie ucenicul Sfântului Calinic:

„Era atât de milostiv, încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, își da hainele de pe Prea Sfinția Sa și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi ști, ca să aibă ce să dea fraților lui în Hristos, pentru că așa numea pe săraci și neputincioși”. (Patericul Românesc)

Vrednici de pomenire sunt și sfinții daco-romani din primele patru secole: Emilian de la Durostorum, Sava de la  Buzău, monahul Ioan Cassian, Niceta (Nichita) de Remesiana, autorul imnului „Pe Tine Dumnezeule Te lăudăm”, sau Dionisie cel Mic sau Exiguul, începătorul calendarului creștin modern.

St-HermanSfinți americani:

  • HERMAN din Alaska („The Wonderworker” – făcătorul de minuni) – monah rus, primul sfânt ortodox de pe continentul american și încreștinătorul autohtonilor din Alaska. A convertit și apărat pe localnici împotriva exploatării și abuzurilor. Alaska a fost cumpărată de Statele Unite în 1867. Sfântul este deci un ocrotitor atât în calendarul rus, american, dar și al românilor de pe aceste meleaguri.
  • PETRU Aleutul (Cungagnaq), primul mucenic american, de neam aleut
  • IOAN Maximovici, episcop rus de Shanghai, apoi al Europei Occidentale, iar mai apoi la San Francisco.

Iubiți credincioși,

Spunea André Malraux, scriitor și ministru francez al culturii: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Altfel spus, singura șansă a lumii moderne este credința.

În acest context, avem nevoie mai mult ca oricând de exemplul și rugăciunile sfinților, ale celor care au fost și ale celor care vor mai veni.

Să ne rugăm dar lui Dumnezeu să dăruiască și în viitor sfinți neamului nostru, iar pe noi să ne ajute să fim vrednici de ei.

Căci datorită sfinților, Dumnezeu ține lumea.

antim

Biserica Mănăstirii Antim din București

Diacon Nicolae Marinescu

Duminica părinților

Predică la Duminica a VII-a după Paști,
a părinților de la Sinodul I Ecumenic

„Cea dintâi datorie și cea mai mare grijă a credinciosului în viață este grija de mântuirea sufletului său.”

Iubiți credincioși,

Cu această propoziție începe cartea numită Învățătura de credință creștină ortodoxă, sau, pe scurt, Catehismul. Această carte, este, pentru creștinul ortodox, a doua după Sfânta Scriptură. Ea este ghidul de zi cu zi al credinciosului și poate fi numită, pe drept cuvânt, manualul de utilizare al credinței ortodoxe.

catehismRădăcinile acestei cărți merg adânc în istorie. O istorie marcată de rugăciunile sfinților, de cugetările teologilor și de sângele martirilor.

Ne aflăm în secolul al IV-lea, în Imperiul Roman de Răsărit, numit și Bizantin. S-a încheiat o lungă perioadă de persecuții împotriva creștinilor, profesate de împărații romani, începând de la Nero (54-58) și culminând cu Dioclețian (284-305). Actualul împărat este nimeni altul decât Constantin cel Mare, omul providențial care a oprit aceste persecuții prin Edictul de la Milan, un decret care garanta tuturor religiilor, deci inclusiv celei creștine, libertate de exprimare și de cult. Biserica creștină își vindeca rănile, își reclădea bisericile, își îngropa morții și își sanctifica martirii. Este totodată o perioadă în care teologia își stabilea punctele cardinale.

În această atmosferă a apărut o învățătură numită arianism. Preotul Arie din Alexandria Egiptului și cei dimpreună cu el, susțineau că:

  • Dumnezeu-Tatăl este singurul  necreat si nenăscut
  • Fiul e  creat din vointa Tatălui, dar nu din ființa Lui
  • Fiul este superior îngerilor și omului, dar inferior lui Dumnezeu-Tatăl

Era o doctrină destul de subtilă, pentru că nu nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, ci doar deoființimea  Lui cu Tatăl, numindu-l asemănător ca ființă cu Tatăl.

În vremea aceea, adevărurile de credință nu încă nu erau definitivate, cum sunt astăzi. Teologia era încă la început. Se făceau tatonări, căutări. A fost nevoie să se inventeze cuvinte noi, care să exprime mai bine relația dintre persoanele Sfintei Treimi, cum ar fi acela de homoousion: deoființă, sau consubstanțial.

Problema lui Arie a fost nu greșeala teologică. Au mai greșit și alții. Problema lui Arie și a susținătorilor lui a fost încăpățânarea, refuzul de a părăsi erezia.

În anul 325, controversa între ortodocși și arianiști ajunsese suficient de gălăgioasă, încât împăratul Constantin cel Mare a convocat o adunare a episcopilor în orașul Niceea, din Asia Mică (Turcia de azi). Această adunare s-a numit Primul Sinod Ecumenic.

Ședința inaugurală s-a ținut cam pe această vreme, pe 20 mai, anul 325. Sinodul a durat trei luni, iar la lucrări au participat nu mai puțin de 318 părinți din tot Imperiul: episcopi, preoți și chiar monahi. Însuși împăratul a ținut discursul de deschidere, pentru că își dorea unitate în Biserică, așa cum dobândise unitatea în imperiu.

Participanții la sinod au respins învățătura lui Arie și au hotărât ca învățătura cea dreaptă să fie schematizată într-un Simbol de Credință. Acesta este prima parte a Crezului pe care îl rostim cu toții astăzi, și anume până la cuvintele „Și întru Duhul Sfânt”. A doua parte avea să fie alcătuită la al doilea Sinod ecumenic, cincizeci și șase de ani mai târziu.

Crezul este deci rostit fără întrerupere, dar și fără schimbare, de șaisprezece secole.

Iubiți credincioși,

sf-nicolae-9

Sfântul Nicolae

Nume mari din calendarul nostru au contribuit la alcătuirea acestui Crez: Sfântul Alexandru al Alexandriei, sfântul Atanasie, diaconul său și viitorul episcop, sfântul Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni, Sfântul Nicolae, Eusebiu al Cezareei, Pafnutie Egipteanul, Osius de Cordoba (Spania) precum și doi episcopi de pe teritoriul de azi al României: Marcu de Tomis și Teofil al goților (zona Buzăului).

Discuțiile teologice și stabilirea dreptei credințe au fost uneori încordate. Sfântul Nicolae, în ciuda blândeții care îl caracteriza, și-ar fi ieșit din fire l-ar fi pălmuit pe ereticul Arie în fața tuturor. Gestul, însă, l-a costat pe bunul ierarh, căci ceilalți au fost nevoiți să-l sancționeze, luându-i cinstea arhieriei.

Maica Domnului s-a arătat, însă, unuia dintre părinții îmbunătățiți și le-a poruncit să îi dea Sfântului omoforul arhieresc înapoi, pentru că bine-primită a fost înaintea Domnului râvna alesului Său. De aceea, pe unele icoane ale sfântului Nicolae e zugravită Maica Domnului, dându-i omoforul arhieriei înapoi.

De  numele sfântului Spiridon este legată o altă minune: văzând că Arie refuză să accepte că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt pot fi, toți trei, unul și același Dumnezeu, a luat o cărămidă și a strâns-o în mână, până când aceasta s-a descompus în părțile ei componente: pe la un capăr a ieșit foc, pe la altul a curs apă, iar în mână a rămas pământul. Aceasta este o emblemă a sfântului Spiridon și este zugrăvită în icoanele sale.

sf-spiridon

Sfântul Spiridon

Datorită părinților de la Sinodul I Ecumenic și, după ei, de la celelalte sinoade ecumenice, creștinismul este astăzi ceea ce este. Iată de ce Crezul este rostit astăzi de orice candidat la botez, sau, dacă e mic de vârstă, este rostit de naș, în numele lui. Acceptarea învățăturilor din Simbolul de Credință e o condiție a primirii botezului.

Iar Catehismul nu este altceva decât dezvoltarea, sub formă de întrebări și răspunsuri, a Crezului.

Și ce lucru mai frumos pentru cinstirea Sfinților Părinți, decât acesta: orice slujbă ortodoxă se termină cu formula: „Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin

Diacon Nicolae Marinescu

Cine vrea să vină după Mine

Cuvânt la Duminica a III-a a Postului Mare (a Sfintei Cruci) (Marcu VIII, 34-48)

„Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie.”

Evanghelia de azi are trei mesaje:

Cu eleganța-I caracteristică, de gentleman (cum spune Steinhardt) care nu intră nepoftit, ci „stă la ușă și bate”, Hristos spune „cine vrea”. Nici chiar Domnul nu azvârle pe nimeni cu de-a sila în Rai.

Și ne spune direct: cine vrea… să se lepede de sine. Să ne lepădăm de noi înșine. Puțin dur, la prima vedere. Categoric. Să uităm adică, de tot ceea ce suntem, de personalitatea noastră, de realizările noastre, să uităm de tot ce-am fost până acum. Asta ne cere Hristos ? Nu se poate, în neputința noastră umană și urbană, să nu simțim o strângere de inimă când ne cere așa ceva. Chiar să mă „lepăd” de mine însumi?

Mai mult decât atât: să mă lepăd de sine, iar apoi să îmi iau crucea. Ei, aici e aici.

Nu e vorba de o cruce de lemn, deși de multe ori parcă am vrea să fie. Am vrea să participăm fizic la patimile Lui, ca să înțelegem câte a făcut El pentru noi. Să îi luăm o parte din durere, așa cum, în postul acesta, luăm o parte din foamea Lui:”A postit 40 de zile și la urmă a flămânzit”.

Nu ne spune: „Cine vrea să vină după Mine, … să-Mi ia crucea și să-Mi Urmeze.” Ci „să-și ia”. Fiecare pe a lui. Așadar, fiecare avem o cruce. Dar nu la o cruce fizică se referă în acest verset. Ci la crucea angajamentului. A acceptării unei responsabilități. A unui „commitment”. Care înseamnă și un fel de contract. Adică ceva pe termen lung.

Primul mesaj al Evangheliei de azi: angajamentul

Ne cere să ne luăm în serios rolul de creștini. Să fim, în loc de simpli vizitatori de weekend ai bisericilor, participanți activi. Să ne implicăm în viața comunității. Să avem curajul să pulsăm în ritmul ei. Să suferim cu cei ce suferă din comunitatea noastră, să ne bucurăm cu cei ce se bucură.

Poate uneori timpul petrecut la biserică se suprapune cu ora de sport a copiilor, sau cu lecțiile de dans, ori cu sosirea invitaților la picnic. Dar Hristos e flexibil. Se mulțumește și cu mai puțin. La urma urmei, la El timpul e relativ. Sfânta Liturghie durează aproximativ o oră și jumătate și e mai hrănitoare decât multe ore petrecute în bibliotecă, în sala de sport sau în grădina din spatele casei. Și nu le exclude pe acestea. Dimpotrivă: le întregește. Le plinește, zicem noi.

Sigur că ați auzit vorba „am credință în suflet, nu am nevoie să merg la biserică”. E adevărat. Credința începe în interior. Fără freamătul lăuntric, religia rămâne simplă repetare fadă a unor ritualuri. Forme fără fond. Dar dacă se rezumă doar la aspectul interior, fără să îl cultive prin practici ca postul, rugăciunea ori Liturghia (ca să enumăr doar câteva), e goală. Ca un trup fără haine. Ca un pom fără fructe.

De ce e important să venim regulat la biserică ? Vă răspund printr-o întrebare: De ce e important să meargă copiii la școală? Pentru că școala, ca și biserica, este mai mult decât acumulare de informație. E un loc de întâlnire. E mijlocitorul unei stări propice sufletului.

Iubiți credincioși,

Liturghia e cu mult mai mult decât o serie de cântece interpretate alternativ de preot și dascăl. Nu e un film al unor lucruri ce s-au întâmplat cândva. Prin Liturghie, Hristos trăiește iară și iară Patimile Lui, dar și Învierea Lui. Și să ne iertați pe noi nevrednicii dacă nu reușim să ne ridicăm la înălțimea mesajului pe care îl transmitem.

Mai departe, Evanghelia spune „Cine va voi să își scape viața, o va pierde. Iar cine își va pierde viața, pentru Mine, o va dobândi”. Ne îndeamnă să punem supraviețuirea sufletului înaintea vieții biologice. Să ne stabilim prioritățile în viață.

Al doilea mesaj al Evangheliei de azi: stabilirea priorităților în viață.

Nimeni nu își dorește să fie pus în fața acestei alegeri: viața sau sufletul. Dar, dacă vreodată s-ar întâmpla, îi avem ca exemplu pe martirii creștini. Pe Brâncoveni. Pe sfinții închisorilor. Oameni care nu și-au trădat, pentru un blid de mâncare, neamul, credința ori familia.

Dar, nici să nu abordăm un eroism de paradă. Să nu forțăm martirajul. Să nu provocăm pe nimeni cu atitudinea noastră de creștini. Să încercăm să convingem mai mult prin faptele noastre decât prin vorbele noastre. Mai ales că trăim într-o țară a libertăților religioase, pe care am jurat să le respectăm. Dar să nu ne fie teamă de marile încercări, dacă acestea apar fără voia noastră.

Al treilea mesaj : curajul mărturisirii prin fapte

Cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele…

Dincolo de religie, țară sau limbă, vor exista mereu oameni căzuți între tâlhari și vor exista mereu buni samariteni. Voi sunteți samaritenii. Cei care ajută pe cel în nevoie, indiferent de originea sau limba lui. Amintiți-vă de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Nu a întrebat Hristos de neam, cultură, stare socială ori alte criterii din astea omenești. A zis doar așa: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.”

Dacă întâlniți un om în nevoie, nu vă întrebați de ce statul nu i-a dat ajutor social, de ce fast-food-ul din colț nu i-a dat un sandviș ori de ce e atâta nedreptate în lume: pur și simplu, dați-i o pâine. Nu puteți rezolva problemele întregii omeniri. Puteți, în schimb, să îi dați omului aceluia o pâine. De ceilalți se va îngriji Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Vă îndemn să vă petreceți restul zilei într-un mod plăcut… lui Dumnezeu.

Credeți că vă cere Domnul să fiți monahi chiar de azi? Nu. Vă cere să scoateți ce e mai bun din viața care v-a fost dată. Ascultați niște muzică bună. Petreceți timp cu cei ai casei. Aprindeți candela de sub icoană și mulțumiți-i Maicii Domnului pentru ziua de azi. Nu cereți nimic: doar mulțumiți.

Și vă zic că, vestea Evangliei de azi, în ciuda aparențelor, e una bună: Veniți la Domnul și El se va îngriji de voi.

Peste numai câteva zile, avem Buna-Vestire. Cea mai mare veste dată vreodată unui muritor: că Dumnezeu se face om, ca să îl facă pe om, Dumnezeu.

Diacon Nicolae Marinescu

Adunați-vă comori în cer

Adunaţi-vă comori în cer, … căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Textul face parte din Predica de pe Munte (Matei VI, 14-21), imediat dupa Tatăl Nostru și Cele 9 Fericiri. E o evanghelie scurtă. La obiect. Are trei părți. Toate ne pregătesc pentru Postul Mare care stă să înceapă.

Prima este despre iertare:

14. Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc;
15. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.

IMGP4353E simplu. Direct. Dacă vrei să fii iertat, trebuie să ierți la rândul tău. Mila și iertarea sunt manifestari ale dragostei, care este cea mai mare virtute. Nu e ușor să ierți, mai ales pe oamenii care ți-au făcut mult rău. Zic unii oameni: „Îl iert, dar nu îl uit.”

Dacă ierți cu adevărat pe cineva, faci ca Dumnezeu, Care șterge cu buretele. Altfel e doar o iertare de suprafață. Acesta este singurul „defect” al Dumnului: că UITĂ păcatele noastre atunci când ni le iartă. Și ne cere să facem la fel. E ușor să iertăm pe cineva care ne-a rănit sau ne-a jignit ? Nu. Dar tocmai aici e paradoxul creștinismului: ne putem depăși pe noi înșine, prin iertare.

Oamenii slabi se răzbună. Oamenii puternici iartă.

A doua este despre felul în care să postim

16. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.
17. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
18. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Nu există o lecție standard despre post. Orice preot sau carte duhovnicească vă va spune să tineți post „după putere”. În calendar sunt marcate zilele de post și detaliile lor: dezlegare la pește, la untdelemmn și vin, etc. Dar mai important decât regimul alimentar este atitudinea. Să postesti numai de carne, dar măcar să te comporți ca un postitor. Să fii la fel de jovial și bine dispus ca de obicei, ca și cum postul nu e o corvoadă, ci o binecuvântare.
Să fim atent la gesturile mici: un zâmbet, o strângere calduroasă de mână, un sfat bun.

Nicolae Steinhardt:

Orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și strică totul.

Să nu ne mințim pe noi înșine: postul are dificultățile lui. Șase săptămâni de abțineri nu sunt ușoare. Dar va fi ușor, dacă îl vedem nu ca pe un regim alimentar, ci ca pe o schimbare de atitudine, de optică, de priorități. Postul are nevoie de componenta lui alimentară, dar nu se reduce la aceasta.

Dacă nu putem respecta cerințele alimentare ale postului, măcar să citim mai mult cărți duhovnicesti, să petrecem mai mult timp cu familia, să ascultam muzică bună. Vă recomand să citiți și poezie. Biblioteca și revista catedralei noastre vă stau la dispoziție în acest sens.

Spune un poet contemporan; „Prin Poezie, încercăm să ne recâștigăm aripile.”
Asta este, daca vreți, definiția postului: o încercare de a ne recâștiga aripile.

şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Ce frumos ! Nu vă luați ca reper părerile oamenilor. Luați-L ca model pe Mântuitorul Iisus Hristos.

A treia parte:

19. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură.
20. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură.
21. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Acest text compară credința cu o investiție. Unde și cât iți daruiesti energia și timpul tău, de acolo vei scoate roadele. Și ne îndeamnă să investim energia și timpul nostrum în lucruri nemateriale. Asta nu înlătură necesitatea ocupațiilor și meseriilor prin care ne câștigăm existența, ci pune o ordine, o ierarhie de valori. Totul se rezumă la cuvântul prioritate. Ce este prioritar in viața ta ?

Iubiți credincioși,

Evanghelia de azi, ca și postul care stă să înceapă, ne cheamă la simplitate. La întoarcerea la lucrurile cu adevărat importante în viața noastră.

Diacon Nicolae Marinescu

Predică la Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)

zaheuÎmi stăruie de câțiva ani în minte o imagine: aceea a lui Zaheu și a Mântuitorului. (Luca XIX, 1-10)

Văd pe Hristos în orașul Ierihon, înconjurat de mulțime, cum Își ridică ochii Săi mari și limpezi spre pomul în care se afla Zaheu.

Zaheu era marele vameșilor. Un vameș-șef. Și știm din unele parabole că meseria aceasta era asociată cu corupția, iar vameșii nu se bucurau de o imagine prea bună.

Și totuși, acest Zaheu, din orașul Ierihon, dorea să îl vadă pe Iisus. Nu ni se spune dacă credea deja în El, sau era doar curios. Era mic de statură și ni-l putem închipui în mulțimea aceea de oameni, cum fugea de colo-colo, supărat că nu poate să îl vadă pe vestitul învățător. El nu se lasă și găsește soluția: se suie într-un sicomor. Sicomorul e un arbore masiv, de talia unui dud sau a unui castan, cu fructe asemănătoare smochinelor. Din acel copac L-a putut vedea pe Iisus.

Povestea s-ar fi putut termina aici. L-a văzut și gata. Și-a potolit curiozitatea și apoi s-a dus la ale sale.

Dar și Iisus l-a văzut pe el. Din toată mulțimea de oameni, a privit în sus la el și i-a zis: „Zahee, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!”
A accentuat: grăbește-te și dă-te jos, astăzi trebuie să rămân…

Ce bucurie va fi fost pe vameșul nostru, când privirea și vorbele acelea aceea se adresau LUI, îi spuneau LUI o veste bună! Chiar dacă mulți din cei prezenți au murmurat că Iisus a venit să ia masa cu unul ca el. Lui Zaheu nu îi păsa de părerea celorlalți. L-a primit pe Iisus în casa și la masa lui și s-a hrănit cu vorbele Lui.

Și mă gândesc: fiecare dintre noi am avut parte, mai devreme sau mai târziu în viață, de un moment ca al lui Zaheu. Momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos ne-a privit în ochi și ne-a spus că va veni în casa sufletului nostru. Și din ziua aceea nu am mai putut trăi fără El.

Trei sunt lucrurile pe care le învățăm de la Zaheu:

1. Insistența

Zaheu nu s-a dat bătut. Asta a fost salvarea lui. Nu a putut vedea din stradă așa că a căutat alternative: s-a suit într-un pom. Spune o vorbă românească: Când diavolul îți închide o ușă, Dumnezeu îți deschide o fereastră.

2. Sinceritatea

La masă, Zaheu i-a zis Mântuitorului: „Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor și, de am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.”

Este prima spovedanie de tip creștin. Momentul de sinceritate spirituală. Momentul în care ne înfățișăm în fața lui Dumnezeu și îi spunem: Uite, Doamne, ăsta sunt. Cu păcatele și virtuțile mele. Primește-mă și iubește-mă, așa cum și eu Te iubesc.

Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu.

3. Deschiderea

Spune evanghelia că s-a dat jos degrabă și L-a primit, bucurându-se. Nu a așteptat să fie chemat de două ori. Nu a inventat scuze.

Iar răspunsul lui Iisus nu a întârziat să vină: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam.

Diacon Nicolae Marinescu