Preot paroh Liviu Alexandrescu

„Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El (Dumnezeu) este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de toată nedreptatea.” (I Ioan 1, 8-9).

Iubiți credincioși !

„Nu așteptați până mâine, căci nu știți ce se va întâmpla până atunci!” (Prov. 27,1)

Sfintele Taine sunt mijloace de împartășire reală a harului dumnezeiesc, absolut necesare pentru mântuire și cu care Hristos a înzestrat Biserica Sa. Sfintele Taine sunt în număr de șapte, precizat pentru prima oară, în anul 1274, de către împăratul bizantin Mihail Paleologul, la Sinodul unionist de la Lyon.

Taina Spovedaniei (Pocăinței) este Taina prin care creștinul, căindu-se de păcatele săvârșite și mărturisindu-le înaintea preotului duhovnic, primește de la Dumnezeu iertarea păcatelor, fiind reașezat în starea de har din care a căzut.

Această Sfântă Taină a fost anunțată de Mântuitorul Hristos, înainte de Înviere, prin cuvintele: „Amin, grăiesc vouă (Apostolilor): oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer.” (Matei 18,18); apoi, a fost instituită după Înviere, prin cuvintele: „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, li se vor ierta lor și cărora le veți tine, ținute vor fi.” (Ioan 20, 22).

Privitor la săvârșitorii acestei Taine, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie în tratatul Despre preotie:

„Preoții locuiesc pe pământ, dar dispun de cer, căci au primit o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor … căci orice hotărăsc ei jos, confirmă Dumnezeu sus…”

Cuviosul Teognost afirmă că:

„ … nu vom fi pedepsiți și osândiți în veacul ce va să vie pentru că am păcătuit, ci fiindcă păcătuind, nu ne-am pocăit, nici nu ne-am întors de la calea cea rea spre Domnul”.

Cerând ajutorul lui Dumnezeu prin taina spovedaniei, ne curățim sufletele și ne apropiem de Împărăția lui Dumnezeu. În rugăciunea Acatistului Mântuitorului Hristos, rostim cuvintele: „S-a răcit inima noastră de atâtea ispite; dăruiește-ne pocăință neștirbită, ca să pornim cu tot sufletul în căutarea Ta”. Părintele Teofil Părăian spune că dacă tâlharul răstignit pe cruce, odată cu Mântuitorul, a primit iertarea păcatelor și intrarea în Împărăția lui Dumnezeu, cu atât mai mult, cel care nu este tâlhar și are câteva pete, prin pocăință sinceră, va intra în Împărăția Domnului.

Cuviosul Isaia Pustnicul zice:

„ … când va părăsi omul păcatele și se va întoarce la Dumnezeu, pocăința sa îl va naște a doua oară și-l va face om nou”.

Sfinții Părinți ne învață să ne rugăm, ca să ni se dea vederea păcatelor noastre, să ne fie trimis de Sus gândul cel bun și mântuitor al mărturisirii acestora. Sfântul Vasile cel Mare mărturisește:

„Așa cum, atunci când vrei să tai o plantă dar îi lași rădăcinile, ea va răsări din nou, tot așa și cel ce voiește a se curate de păcate, trebuie mai intâi să lepede pricinile păcatului, aceasta fiindcă păcatele se nasc unele din altele și nu sunt despărțite”.

Mântuitorul Hristos spune:

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri”. (Matei X, 32-33)

Mărturisirea îl readuce pe om în fața lui Hristos, Care l-a răscumpărat cu Însuși Sângele Său. Pocăința este lucrarea omenească de a-L recunoaște pe Mântuitorul ca Salvatorul sufletului, ori de câte ori are nevoie să fie salvat din ghearele celui viclean și rău.

De aceea, Sfântul Isaac zice că „nici o virtute nu este mai înaltă decât pocăința, pentru că pocăaința nu se sfârșește nicicând” (Cuvantul 55).

Taina spovedaniei trebuie să împlinească următoarele condiții:

Să fie făcută sincer, de bună voie, cu umilință, zdrobire de inimă și cu hotărârea de a nu mai repeta păcatele mărturisite. Iar dacă te vei apropia de taina pocăinței cu nepăsare, cu viclenie, vei săvârși lucru satanic, Îl vei batjocori pe Atotvăzătorul Dumnezeu, Care te-a zidit și ți-a daruit harul pocăinței spre îndreptare, nu spre pieire.

Singurul loc unde omul revine la starea initială este locul adevărului, în scaunul spovedaniei, unde credinciosul trebuie să spună adevărul și să-L roage pe Dumnezeu să-I trimită Duhul Adevărului. Aici nu se poate întâlni minciuna cu adevărul ! De aceea, înșelătorul diavol îndepărtează pe mulți creștini de la această Sfântă Taină.

Părintele Sofian Boghiu spune cum ar trebui să gândească un creștin adevărat și să spună:

„Cum am putut sa face eu acestea, să mă îndepărtez de Binefăcătorul meu și să mă împreunez cu satana și lucrurile lui ! Voi spune ca fiul rătăcit: tată, am greșit la cer și înaintea Ta, fă-mă ca pe unul din argații Tăi”.

Așadar, omul devine prieten de călătorie cu Domnul Hristos, iar măsura harului pe care îl primește este după măsura adevărului și a rușinii pe care le poartă la spovedanie. Cu cât se dezgolește mai mult de păcate, cu atât mai mult se îmbracă cu veșmântul Duhului Sfânt.

Iubiți credincioși!

Mântuitorul Iisus Hristos este Capul Sfintei Biserici, iar Sfânta Biserică este trupul Lui, după cum bine știm din Sfânta Scriptură: „Hristos este Capul Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor și este”. (Efes. I, 22—23). Este deci ușor de înțeles că nimeni nu se poate împărtăși de mântuire, dacă nu este mădular al trupului lui Hristos, adică al Bisericii. De aici izvorăște necesitatea spovedaniei membrilor Bisericii, a credincioșilor, care trebuie să-L cunoască pe Hristos și Hristos pe ei.

Glasul Mântuitorului Hristos strigă către noi:

„Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteti mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără de Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădița și se usucă.” (Ioan XV, 4—6).

Așadar, rugați-vă lui Dumnezeu și spuneți: „Luminează ochii minții mele și-mi dă umilință spre pocăință și zdrobire de inimă spre îndreptare în veci.”

Amin!