Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Doamne si Stapânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stapânie si al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale. Asa, Doamne, împarate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greselile mele si sa nu osândesc pe fratele meu, ca binecuvântat esti în vecii vecilor. Amin.

Vremea Postului Mare este cunoscută sub denumirea de „urcuş spre Înviere” şi este asemănată cu o scara spre Marele Praznic al creştinităţii, al Învierii Domnului Iisus Hristos.
Sfântul Vasile cel Mare spune că postul este una dintre cele mai vechi porunci, căci Dumnezeu a poruncit lui Adam:

„Din toţi pomii din Rai poţi sa mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului , să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca, vei muri negresit!”(Facere 2,16-17)

Postul este de doua feluri: post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea şi postul sufletesc, adica înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele, a mâinilor, sa nu lucreze vreun păcat şi mai ales înfranarea minţii si a inimii de la pofte şi de la tot felul de răutăţi.

Prin toate acestea ne regăsim în comuniunea cu Dumnezeu, întelegem că suntem făcuţi să participăm la viaţa vesnică, infinită a lui Dumnezeu. Fericitul Augustin spune: „Ne-ai facut pe noi Doamne, spre a Te căuta şi neliniştit este sufletul meu până ce nu se va odihni intru Tine.” Mântuitorul Iisus Hristos după ce a postit 40 de zile, a arătat întelesul adânc şi folosul spiritual al postului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”(Matei 4,4).

Omul nu este numai o fiinta biologică, ci şi una teologică. Trupul se hraneşte cu hrana sensibila perceputa de simiţuri, iar sufletul se hrăneşte cu prezenta iubitoare a lui Dumnezeu în el şi creaţia Sa, de fapt, nu poate trăi cu adevarat postul, fară rugăciune. Prin post si rugăciune, se cauta dobândirea Duhului Sfânt, luminarea minţii noastre, ca sa „gândim ca şi Hristos, să vedem ca Hristos şi să simţim ca Hristos.” (I Corinteni 2,16)

Postul devine complet , numai dacă este însoţit de rugăciune, milostenie şi fapte bune. Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

„Dacă vrei să dai două aripiputernice rugăciunii tale, atunci însoteste rugăciunea ta cu post şi cu milostenie, pentru că nu cei săraci au nevoie de cei bogaţi, ci dimpotrivă, bogaţii au nevoie de săraci, căci săracul dobândeşte de la bogat doar o pâine şi o haina, pe când bogatul dobândeşte prin sărac, cerul si fericirea vesnică.”

Aşadar, postul să ne întareasca trupul, rugăciunea să ne înalţe la Dumnezeu, iar faptele bune să ne curăţească sufletul pentru a fi vrednici de jertfa şi Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi.

Preot paroh Liviu Alexandrescu

Despre Postul Mare

preot paroh Liviu Alexandrescu

„Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei VI, 16-18).

Ce trebuie să știm despre Postul Mare ?

Iubiți credincioși!

Biserica Ortodoxă de Răsărit a rânduit pentru dreptcredincioșii creștini anumite posturi. Căci postul – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – „potolește trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curățește si înaripează sufletul și îl înalță”. Vremea Postului Mare este cunoscută sub denumirea de „urcuș spre Inviere” și este asemănată cu o scară spre Marele Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos din morți și ține 40 de zile, până în Noaptea Învierii sau Noaptea de Paște.

Sfântul Vasile cel Mare spune că postul este porunca cea mai veche, căci Dumnezeu a poruncit lui Adam: „din toți pomii poți să mănânci, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreșit!”( Facere II, 16-17). Prin post și rugăciune, se caută dobândirea Duhului Sfânt, luminarea minții noastre, ca să „gândim ca și Hristos, să vedem ca Hristos și să simțim ca Hristos”(I Corinteni II, 16).

De câte feluri este postul ?

Postul este de două feluri: post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu și de a ne stăpâni firea și postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele, a mâinilor, să nu lucreze vreun păcat și mai ales infrânarea minții și a inimii de la pofte și de la tot felul de răutăți. Postul devine complet numai dacă este insoțit de rugăciune, milostenie și fapte bune. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă vrei să dai două aripi puternice rugăciunii tale, atunci însoțește rugăciunea ta cu post și milostenie, pentru că nu cei săraci au nevoie de cei bogați, ci dimpotrivă, bogații au nevoie de cei săraci, căci săracul dobândeste doar o pâine și o haină, iar bogatul dobândește, prin sărac, cerul și fericirea veșnică”.

Domnul Iisus Hristos a murit pe Cruce. El suferă pentru fiecare dintre noi, ori de câte ori Îl crucificăm, prin păcatele pe care le săvârșim. Sfântul Pavel spune: „răstignim a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu și-L facem de batjocură”. Suferința lui Hristos poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de ce facem fiecare dintre noi. Așadar, a venit timpul binecuvântat de Dumnezeu, să putem petrece Postul Mare, cu toata ființa noastră, cu multă rugăciune, alături de Domnul Hristos, de Maica Sa și de toți sfinții.

Prin toate acestea ne regăsim în comuniune cu Dumnezeu, înțelegem că suntem făcuți să participăm la viața veșnică, infinită a lui Dumnezeu. „Să ne curățim simțirile si să vedem pe Hristos, Soarele dreptății” spune cântarea bisericească, să vedem lumina dumnezeiască și pe Hristos, Dătătorul de lumină. Lumina Lui Hristos din noaptea Învierii acoperă întunericul ființei noastre, luminează rațiunea, ca apoi, să-L putem vedea și urma pe Hristos. Atunci vom putea spune, ca și apostolul Pavel: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”.

Pentru aceasta acum e timpul pregătirii noastre prin post, rugăciune, milostenie și fapte bune:

„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând ei faptele voastre cele bune, să preamarească pe Tatăl vostru cel din ceruri.” (Matei 5, 16).

E timpul, iubiți frați, să: „curățăm întâi partea dinlăuntru a paharului, pentru ca și partea din afară să fie curată”(Matei 23,26). Putem spune prin glasul sfintelor rugăciuni: „Preabunule Doamne, alungă de la noi duhul mândriei, duhul lăcomiei, duhul desfrâului, duhul răutăţii şi duhul deznădejdii, şi dăruieşte-ne darurile Duhului Sfânt: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei credinţe’’ (Canonul de Pocăință).

Iubiți credincioși!

Postul este calea prin care putem descoperi comorile noastre sufletești. Ele vor fi purtate în inima noastră oriunde vom merge, chiar și înaintea Judecătorului nostru Hristos, pe când grija lumească este trecătoare și chiar calea care te departează de Dumnezeu. Așadar, postul să ne întărească trupul, rugăciunea să ne înalțe la Dumnezeu, iar faptele bune să ne curațească sufletul, pentru a fi vrednici de jertfa și Învierea Domnului Iisus Hristos din morți.

Un om avea doi fii…

Predică la Duminica Fiului Rispitor

În cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă. (Luca, XV, 7)

Duminica de astăzi este dedicată unui păcătos. În fiecare an, fiul risipitor are cinstea de a fi pomenit în întreaga Biserică. A fost un erou ? Nu. Un inventator ? Un cărturar ? Un conducător ? Nu. Nu a fost nici măcar real. A fost un personaj dintr-o parabolă a Mântuitorului. Și atunci, de ce îl sărbătorim în fiecare an ?

Să vedem…

Fiul risipitor și-a cerut partea lui de avere și a plecat să o cheltuie într-o țară depărtată. A vrut independență, a vrut să asculte de voința lui, nu de a tatălui lui.

Neascultarea a fost primul păcat al omenirii. Adam nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu și a pierdut paradisul. De aceea, pentru călugări, tăierea voii și ascultarea necondiționată sunt importante.

Nici nu a așteptat să moară tatăl lui, cum era firesc, ca să le împartă averea. Și-a luat ceea ce credea că i se cuvine și s-a dus în altă țară. Nu doar în alt oraș. Departe de casa și familia lui.

Se plictisea probabil cu viața simplă, liniștită. Voia altceva. Ceva ieșit din comun. Voia să experimenteze trăiri noi. Să mănânce mâncăruri noi. Să cânte și să joace pe muzică nouă. Să aibă distracții și prieteni noi.

Dar de câte ori lucrurile simple nu ne-au dat cele mai mari satisfacții ?

Nu avem nevoie să trăim pe propria piele păcatul ca să știm că el trebuie evitat. Avem mărturile atâtor sfinți și oameni simpli, în Viețile Sfinților, în Pateric, chiar în jurul nostru.

Nu trebuie să fii pește ca să înțelegi ce e acela un acvariu. Nu trebuie să ajungi în închisoare ca să îți dai seama că trebuie evitată. Nu ai nevoie să păcătuiești tu, ca să îți dai seama că păcatul trebuie ocolit cu orice preț.

După ce a risipit toată averea, „s-a făcut foamete mare în țara aceea…”

Foamea pe care o simțea fiul risipitor simbolizează foamea de Dumnezeu în afara credinței. Plecat din casa Tatălui nostru, care este Biserica, sufletul moare de foame.
Ajunsese la faliment material, moral și spiritual. Atât de jos, încât ar fi mâncat, de foame, și mâncarea porcilor pe care îi creștea.

Și apoi s-a întâmplat ceva minunat:

„Dar, venindu-și în fire … S-a ridicat”

Momentul cel mai frumos, al deciziei, al lucidității spirituale. Tânărul a spus: până aici ! Ajunge cu păcatul!

Acesta, iubiții noștri, este motivul pentru care îl sărbătorim astăzi pe fiul risipitor : Momentul când „și-a venit în fire”. A avut CURAJ. Ce virtute frumoasă: curajul !

Credeți că nu a avut îndoieli dacă tatăl său îl va ierta sau nu ? Nu s-a codit ? Ar fi putut cădea în deznădejde, dar nu a făcut-o. Pentru că nu există păcat așa de mare pe care Tatăl să nu îl poată ierta.

Încă departe fiind, tatăl a alergat înaintea lui. Dumnezeu vine în întâmpinarea noastră. Scurtează distanța dintre noi. Totul depinde de momentul deciziei.

hqdefaultCe face tatăl său, când îl vede:

  • „Îl cuprinde după gât și îl sărută”. Nu îl interesa ce făcuse. Important era că se întorsese acasă.
  • „Aduceți haina cea dintâi” … nu se referă la haina lui cea mai bună, ci haina de odinioară, pe care o purta când se afla încă acasă.
  • „Puneți inel în degetul lui”. Fiii aveau inel. Slugile nu. Arată prin asta că îl primește din nou ca fiu al lui.
  • „Puneți încălțăminte în picioare”. Oamenii liberi purtau sandale, pe când robii umblau desculți.
  • „Aduceți vițelul cel îngrășat”, cel ținut de oamenii înstăriți pentru ocazii speciale.

Ce frumos îi spune tatăl: pierdut era și s-a aflat, mort era și a înviat. Nu doar că s-a întors de departe. Ci că s-a întors din moarte la viață.

Tatăl nu îl pedepsește, deși ar fi meritat-o. Ar fi putut să îl primească în casa lui, dar să îl trateze ca pe un rob. Să îl învețe minte. Ar fi fost îndreptățit, ca părinte.

Dar nu de o dreptate rece avea nevoie fiul, ci de o bunătate caldă. Părintească. Tatăl ar fi putut fi drept, corect față de celălalt fiu, care îi fusese credincios. Dar a ales să fie bun. Pentru că, în ciuda faptelor lui reproșabile, fiul cel mic a avut pocăință. Și nu de pedeapsă are nevoie un păcătos, ci de îndreptare.

Nu întâmplător, duminica aceasta vine după cea a vameșului și a fariseului. Fariseul era, după regulile legii iudaice, un om drept. Chiar postea, dădea zeciuială și venea la templu. Era drept. Dar îi lipsea iertarea, bunătatea. Se uita cu dispreț la păcătosul de vameș, în loc să îi întindă o mână de ajutor. Vameșul era păcătos. Dar pocăința sa a fost adâncă. Și asta l-a mântuit.

Iubiți credincioși,
Spune Nicolae Steinhardt: „Când Dumnezeu pierde un suflet, e așa de trist, că nici îngerii nu Îi sunt de consolare.”

Toți oamenii greșim. Câștigă însă cel care are curajul să se ridice. Orice întoarcere de pe drumul păcatului este posibilă.

În cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă.

Altfel spus: Dumnezeu se bucură enorm pentru orice om care trăiește după voia Sa. Dar pentru un singur păcătos care se întoarce, Dumnezeu se bucură de o sută de ori mai mult.
Auziți aici: de o sută de ori mai mult !

Vă îndemn să aveți acel moment de iluminare pe care l-a avut fiul din parabola de astăzi. Să aveți înțelepciunea de a vedea ce e bine. Să aveți curajul de a spune: mă voi întoarce la tatăl meu. La Tatăl Nostru. Și El mă va ierta.
Amin.

Diacon Nicolae Marinescu