Preot Paroh Liviu Alexandrescu
„Ziua Învierii, să ne luminăm popoare, Paștile Domnului, Paștile!”
Iubiți credincioși!
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, ne aflăm în preajma Sfintelor Sărbători ale Învierii Domnului Hristos și în acest an binecuvântat 2017.
Așteptăm cu sufletele pline de emoție și de bucurie să ajungem la marele eveniment al Învierii, care reprezintă pentru noi esența și temeiul cel mai important al credinței ortodoxe, cum spune Sfântul Apostol Pavel :
,,Dacă Hristos nu ar fi înviat, zadarnică ar fi fost credința voastră, zadarnică ar fi fost propovăduirea noastră.” (1 Corinteni XV, 14)
Prezența reală a Domnului Hristos este întărită de noi, nu numai prin așteptare, cât mai ales prin deschiderea sufletească a fiecărui credincios în parte, care trebuie să-L întâmpine pe Hristos înviat. Aceasta este Învierea! Nu suntem chemați doar ca martori, ci și ca participanți ai Învierii. Învierea Domnului Hristos este învierea noastră! Prin participarea la Sfintele Taine suntem chemați la viața de veci, cum spune Mântuitorul nostru: „Cel care mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viată veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” ( Ioan VI, 54)
Așadar, la Jertfa Domnului Hristos trebuie să răspundem cu jertfa noastră! Nu putem să-L lăsăm doar pe Hristos să sufere, să plângă, să fie batjocorit pentru păcatele noastre! Când El ne îmbrățișează chiar și în cele mai dureroase momente ale vieții Sale, fiind pe cruce, înlăcrimat, îndurerat, însângerat, se cuvine ca și noi să analizăm firea noastră căzută în păcat și să plângem împreună cu El pentru greșelile noastre și să încercăm să-I ușurăm greutatea Crucii, cea purtată pentru noi.
În această lucrare divină-umană constă bucuria Creatorului, Care ne aduce de la moarte la viață, cum spune cântarea: „căci din moarte la viață și de la pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne cheamă în noaptea Învierii să participăm la Masa cea Mare, de Jertfă și de bucurie, de biruință asupra morții, unde Jertfa și Jertfitorul se identifică cu aceeași Persoană: Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru!
Momentul Morții și al Învierii Domnului Hristos, marchează începutul iubirii desăvârșite a Lui Dumnezeu, arătând că Învierea Domnului desființează moartea prin Moartea Sa și înființează viața prin Învierea Sa.
Iubiți credincioși,
Pentru aceasta se cuvine să așteptăm cu pace și iubire, cu dragoste de Dumnezeu și de oameni, să ne bucurăm de acest Praznic și să mărturisim din Noaptea Învierii până la Înălțare, salutul creștinesc de „Hristos a Înviat!”.
Preotul Paroh Liviu Alexandrescu, împreună cu Consiliul Catedralei „Buna Vestire” din Montreal, vă dorește ca lumina Învierii Domnului să lumineze sufletele și casele dumneavoastră și vă așteaptă cu drag la Sfintele Sărbători!
„Hristos a Înviat!”