Duminica Crucii

„Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”.

Predică la Duminica Crucii (a III-a din Postul Mare)
Preot paroh Liviu Alexandrescu

Iubiți credincioși,

Cu fiecare duminică din Postul Mare ne apropiem duhovnicește de marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Duminica Crucii, așezată în inima acestui post, ne arată că Domnul Hristos se îndreaptă spre „patima Sa cea de buna voie”, și că a purtat cu toata dragostea „pentru noi si pentru a noastra mantuire”, Sfânta Cruce.

Din lemnul de ocară și de tortură al sclavilor, crucea a devenit, pentru creștini, steagul de luptă și biruință, semnul răscumpărării și al mântuirii.

Domnul Hristos nu-i trimite pe oameni să poarte Crucea Lui, ci să-și ia fiecare crucea lui și să-i urmeze Lui. El a purtat-o Cel dintâi, El o cunoaște mai bine (Sf.Nicolae Velimirovici). Dintre toți fii oamenilor, nimeni nu a suferit mai mult decât El. Sunt oameni care în fața durerii se revoltă, sunt deznădăjduiți, înjură sau se împotrivesc lui Dumnezeu.

Uită-te la Domnul care atârnă pe Cruce; vezi că după ce S-a suit pe Cruce, nu S-a mai dat jos de pe ea, până când nu Și-a dat duhul lui Dumnezeu”,

spune Sf. Teofan Zăvorâtul. El ne-a învățat, prin patimile Sale, să fim răbdători în durere și fericiți în suferință (Matei 5.10). Profetul Isaia Îl numeste: „omul suferinței și răbdătorul durerilor” (Isaia 53.3). Hristos ne învață că cel care suferă nu este singur, ci împreună cu El, împreună cu martirii și sfinții care au pătimit pentru El: „iată Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”.

Sfântul Pavel ne spune că singura bucurie a lui este doar Crucea lui Iisus: „iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât în Crucea Domnului Hristos”. Omul se întâlnește cu Dumnezeu în Cruce. Sfinții Părinți prezintă cele trei feluri de Cruce: crucea exterioară – necazurile, nevoile și încercările; crucea interioară – patimile, poftele; crucea duhovnicească – dorința de înălțare prin virtuți. Dacă trecem de prima cruce și lucrăm pentru a doua, ne putem lăuda în Crucea Domnului Iisus, ca și Sf. Pavel. La toate aceste cruci, Hristos vine spre a ne fi ajutor! Prin urmare, crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii, pe cât este și Crucea lui Hristos (Sfântul Teofan).

Trăirea ortodoxă înseamnă trăirea în Hristos și în Evanghelia Sa. Nu putem separa pe Domnul Hristos de cuvântul Său, precum nu-L putem separa nici de Crucea jertfei Sale. Mântuitorul spune că putem căștiga sufletul doar dacă intrăm în slujba Lui și a Evangheliei Sale, dându-i tot și așteptând de la El totul.

„Cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde, iar cine îl va pierde pentru Mine, acela îl va câștiga”.

Cine va pierde sufletul lui Adam cel pământesc, va câștiga sufletul lui Hristos cel veșnic.

Pe lemnul crucii se întâlnesc tâlharii cu Hristos. Unul cu trăirea de până acum, cu privirea pământească și altul cu privirea la cer, cu fața pocăintei spre Hristos. Cu dragostea nemărginită față de oameni, Domnul trece de pe pământ, pe Cruce, „în cele mai de jos ale pământului”, apoi ca un biruitor al morții, prin Înviere – de pe pământ la cer. Tâlharul a fost iertat la dorința lui: „Pomenește-mă Doamne când vei veni întru împărăția Ta” (Luca 23.42). Chiar și acum, pironit pe cruce, însângerat, îndurerat, Domnul Hristos nu-și întoarce fața Sa și-i răspunde: „Astazi vei fi cu Mine in rai”.

De aceea, Crucea devine semnul Împărăției, iar Hristos, Împăratul cerului și al pământului. E de datoria împaratului să moară pentru supușii săi. „Păstorul cel bun își pune viața pentru oile sale” (Ioan 10.11). Vedeți câtă putere are mărturisirea tâlharului, chiar în ultima clipă a vieții sale? Lui Hristos nu i-a fost rușine să-l ducă pe tâlhar în rai, căci pentru aceasta a venit. Locul mântuirii acestuia a fost pe cruce – altarul jertfei și al suferinței (Sf.Ioan Gură de Aur).

A doua venire a Domnului Hristos va fi anunțată cu multe semne, în cer și pe pământ, când Îngerii și Arhanghelii vor purta înaintea Domnului semnul biruinței și al Împărăției cerești – Sfânta Cruce.

Iubiți credincioși,

vă invităm în această sfântă perioadă de post să fim alături de Crucea Mantuitorului Hristos, de suferința Lui, așa cum și El este permanent cu noi, în suferințele noastre. Să ne învrednicim să ușurăm Crucea Domnului, prin viața și faptele noastre, ca să arătăm că suntem „fii ai Domnului nostru din ceruri”.

Cine vrea să vină după Mine

Cuvânt la Duminica a III-a a Postului Mare (a Sfintei Cruci) (Marcu VIII, 34-48)

„Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie.”

Evanghelia de azi are trei mesaje:

Cu eleganța-I caracteristică, de gentleman (cum spune Steinhardt) care nu intră nepoftit, ci „stă la ușă și bate”, Hristos spune „cine vrea”. Nici chiar Domnul nu azvârle pe nimeni cu de-a sila în Rai.

Și ne spune direct: cine vrea… să se lepede de sine. Să ne lepădăm de noi înșine. Puțin dur, la prima vedere. Categoric. Să uităm adică, de tot ceea ce suntem, de personalitatea noastră, de realizările noastre, să uităm de tot ce-am fost până acum. Asta ne cere Hristos ? Nu se poate, în neputința noastră umană și urbană, să nu simțim o strângere de inimă când ne cere așa ceva. Chiar să mă „lepăd” de mine însumi?

Mai mult decât atât: să mă lepăd de sine, iar apoi să îmi iau crucea. Ei, aici e aici.

Nu e vorba de o cruce de lemn, deși de multe ori parcă am vrea să fie. Am vrea să participăm fizic la patimile Lui, ca să înțelegem câte a făcut El pentru noi. Să îi luăm o parte din durere, așa cum, în postul acesta, luăm o parte din foamea Lui:”A postit 40 de zile și la urmă a flămânzit”.

Nu ne spune: „Cine vrea să vină după Mine, … să-Mi ia crucea și să-Mi Urmeze.” Ci „să-și ia”. Fiecare pe a lui. Așadar, fiecare avem o cruce. Dar nu la o cruce fizică se referă în acest verset. Ci la crucea angajamentului. A acceptării unei responsabilități. A unui „commitment”. Care înseamnă și un fel de contract. Adică ceva pe termen lung.

Primul mesaj al Evangheliei de azi: angajamentul

Ne cere să ne luăm în serios rolul de creștini. Să fim, în loc de simpli vizitatori de weekend ai bisericilor, participanți activi. Să ne implicăm în viața comunității. Să avem curajul să pulsăm în ritmul ei. Să suferim cu cei ce suferă din comunitatea noastră, să ne bucurăm cu cei ce se bucură.

Poate uneori timpul petrecut la biserică se suprapune cu ora de sport a copiilor, sau cu lecțiile de dans, ori cu sosirea invitaților la picnic. Dar Hristos e flexibil. Se mulțumește și cu mai puțin. La urma urmei, la El timpul e relativ. Sfânta Liturghie durează aproximativ o oră și jumătate și e mai hrănitoare decât multe ore petrecute în bibliotecă, în sala de sport sau în grădina din spatele casei. Și nu le exclude pe acestea. Dimpotrivă: le întregește. Le plinește, zicem noi.

Sigur că ați auzit vorba „am credință în suflet, nu am nevoie să merg la biserică”. E adevărat. Credința începe în interior. Fără freamătul lăuntric, religia rămâne simplă repetare fadă a unor ritualuri. Forme fără fond. Dar dacă se rezumă doar la aspectul interior, fără să îl cultive prin practici ca postul, rugăciunea ori Liturghia (ca să enumăr doar câteva), e goală. Ca un trup fără haine. Ca un pom fără fructe.

De ce e important să venim regulat la biserică ? Vă răspund printr-o întrebare: De ce e important să meargă copiii la școală? Pentru că școala, ca și biserica, este mai mult decât acumulare de informație. E un loc de întâlnire. E mijlocitorul unei stări propice sufletului.

Iubiți credincioși,

Liturghia e cu mult mai mult decât o serie de cântece interpretate alternativ de preot și dascăl. Nu e un film al unor lucruri ce s-au întâmplat cândva. Prin Liturghie, Hristos trăiește iară și iară Patimile Lui, dar și Învierea Lui. Și să ne iertați pe noi nevrednicii dacă nu reușim să ne ridicăm la înălțimea mesajului pe care îl transmitem.

Mai departe, Evanghelia spune „Cine va voi să își scape viața, o va pierde. Iar cine își va pierde viața, pentru Mine, o va dobândi”. Ne îndeamnă să punem supraviețuirea sufletului înaintea vieții biologice. Să ne stabilim prioritățile în viață.

Al doilea mesaj al Evangheliei de azi: stabilirea priorităților în viață.

Nimeni nu își dorește să fie pus în fața acestei alegeri: viața sau sufletul. Dar, dacă vreodată s-ar întâmpla, îi avem ca exemplu pe martirii creștini. Pe Brâncoveni. Pe sfinții închisorilor. Oameni care nu și-au trădat, pentru un blid de mâncare, neamul, credința ori familia.

Dar, nici să nu abordăm un eroism de paradă. Să nu forțăm martirajul. Să nu provocăm pe nimeni cu atitudinea noastră de creștini. Să încercăm să convingem mai mult prin faptele noastre decât prin vorbele noastre. Mai ales că trăim într-o țară a libertăților religioase, pe care am jurat să le respectăm. Dar să nu ne fie teamă de marile încercări, dacă acestea apar fără voia noastră.

Al treilea mesaj : curajul mărturisirii prin fapte

Cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele…

Dincolo de religie, țară sau limbă, vor exista mereu oameni căzuți între tâlhari și vor exista mereu buni samariteni. Voi sunteți samaritenii. Cei care ajută pe cel în nevoie, indiferent de originea sau limba lui. Amintiți-vă de Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Nu a întrebat Hristos de neam, cultură, stare socială ori alte criterii din astea omenești. A zis doar așa: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.”

Dacă întâlniți un om în nevoie, nu vă întrebați de ce statul nu i-a dat ajutor social, de ce fast-food-ul din colț nu i-a dat un sandviș ori de ce e atâta nedreptate în lume: pur și simplu, dați-i o pâine. Nu puteți rezolva problemele întregii omeniri. Puteți, în schimb, să îi dați omului aceluia o pâine. De ceilalți se va îngriji Dumnezeu.

Iubiți credincioși,

Vă îndemn să vă petreceți restul zilei într-un mod plăcut… lui Dumnezeu.

Credeți că vă cere Domnul să fiți monahi chiar de azi? Nu. Vă cere să scoateți ce e mai bun din viața care v-a fost dată. Ascultați niște muzică bună. Petreceți timp cu cei ai casei. Aprindeți candela de sub icoană și mulțumiți-i Maicii Domnului pentru ziua de azi. Nu cereți nimic: doar mulțumiți.

Și vă zic că, vestea Evangliei de azi, în ciuda aparențelor, e una bună: Veniți la Domnul și El se va îngriji de voi.

Peste numai câteva zile, avem Buna-Vestire. Cea mai mare veste dată vreodată unui muritor: că Dumnezeu se face om, ca să îl facă pe om, Dumnezeu.

Diacon Nicolae Marinescu