O nouă zi de tabără, noi prietenii și noi experiențe duhovnicești pentru copiii din tabăra de vară.
Dinineața a debutat, ca de obicei, cu rugăciune, sub conducerea părintelui Liviu. Acum, după doar câteva zile, copiii știu în mare parte, rugăciunile începătoare, Tatăl Nostru, Crezul și melodiile uzuale.
Imediat după aceea, exercițiile de înviorare conduse de Alex și Roxana le-au adus tuturor un mai bun tonus și o foame mai mare pentru micul dejun.
Lecția de religie a zilei s-a concentrat pe subiectul creației lumii. Copiii au înțeles etapele creației, rostul creației și raportul dintre știință și religie cu privire la originea universului.
După un program de voie, copiii au răpuns invitației părintelui și au vizitat Mănăstirea grecească de maici din apropiere, unde au înțeles detaliile vieții monastice, ocupațiile maicilor și au putut vedea cum se pictează icoanele pe lemn sau cum se fabrică lumânările de ceară.
Prânzul bine meritat cu bucate pregătite cu dragoste de preotese, iar mai apoi un film documentar despre Sfântul Munte Athos.
În partea a doua a zilei, vremea s-a îmbunat și ne-a răsplătit cu un mândru curcubeu.
Pe seară, copii au avut plăcuta surpriză a timpului senin, care le-a permis o baie în piscină, iar mai apoi, un consistent foc de tabără.
Seara s-a încheiat cu un barbecue și cu mulți oaspeți sosiți pentru a da o mână de ajutor și a se bucura împreună cu copiii lor. DJ Cătălin a animat petrecerea cu muzică românească de calitate.