Duminica a XI-a după Rusalii – Pilda datornicului nemilostiv (Matei XVIII, 23-35)

Mulţumim Ţie pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deşi stau înaintea Ta mii de arhangheli şi zeci de mii de îngeri…

Acest fragment de rugăciune face parte dintr-un text mai amplu al Sfintei Liturghii, rostit în taină de preot, înainte de sfințirea darurilor. El ne arată măreția iubirii și îndurării lui Dumnezeu, care atât de frumos reies din evanghelia de astăzi, prin pilda datornicului nemilostiv.

Această parabolă a Mântuitorului a fost spusă ca răspuns la întrebarea Sfântului Apostol Petru: de câte ori să iertăm pe aproapele nostru care ne-a greșit ? Până la șapte ori ? Credincioșii Legii Vechi căutau clarificări matematice cu privire la îndatoririle lor față de aproapele: până la a câta casă distanță să consider pe cineva aproapele meu, de câte ori să iert, etc. Răspunsul Mântuitorului, însă, îl scoate din sfera cifrelor, căci îi spune să ierte „nu până la șapte ori, ci până la de șaptezeci de ori câte șapte”.

Conținutul pildei este acesta: un slujitor îi era dator regelui său cu zece mii de talanți. A venit ziua socotelilor, și, neavând cu ce plăti, omul l-a rugat pe rege să îl amâne o vreme. Regele, însă, milostiv, i-a iertat toată datoria. Întorcându-se la casa sa, slujitorul a găsit pe unul din proprii lui datornici, care îi datora o sumă mult mai mică, de o sută de dinari. Respectivul l-a rugat să îl mai păsuiască, dar slujitorul nici nu a vrut să audă și l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Fapta aceasta a ajuns la urechile regelui, care l-a pedepsit pe slujitor pentru fapta lui, aruncându-l în închisoare. Și adaugă Mântuitorul la sfârșit:

„Tot așa și Tatăl meu Cel ceresc vă va face vouă dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său, din toată inima.”

Ca să vă faceți o idee despre sumele vehiculate în parabolă, talantul era o monedă de aur de mare valoare, iar zece mii de talanți însemna o sumă fabuloasă, de neînchipuit pentru un singur om. Dinarul, în schimb, era plata unui lucrător pentru o zi. Cei zece mii de talanți echivalau cu șaizeci de milioane de dinari, astfel că, dacă ar fi trebuit să muncească pentru datoria lui, slujitorul din parabolă ar fi avut nevoie de mai mult de o sută șaizeci de mii de ani.

După toate regulile financiare, omul nostru era insolvabil. Se afla în stare de faliment, iar amânarea pe care a cerut-o regelui nu l-ar fi ajutat cu nimic.

Suma aceasta ne mai arată un lucru: că suntem datori lui Dumnezeu și că ne este imposibil să plătim vreodată. Singura noastră șansă este ca Dumnezeu să ne ierte această datorie, cum s-a întâmplat cu slujitorul din parabola de azi.

În rugăciunea Tatăl nostru îi cerem lui Dumnezeu: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și și noi iertăm greșiților noștri”. Când iertăm, facem ca Dumnezeu, care șterge cu buretele greșelile noastre. El ne cere să iertăm pe toți cei care ne-au greșit, așa cum ne-a iertat și El pe noi și cum ne iartă la fiecare Sfântă Spovedanie. Fără părtinire, fără condiții, total, deplin.

Spun unii: îl iert, dar nu îl uit. Nu se poate să ierți pe cineva și să ții minte răul. Aceasta e doar o iertare de suprafață, care nu mântuiește sufletul. O coincidență frumoasă avem în limba engleză, unde cuvintele forgive (a ierta) și forget (a uita) sună atât de asemănător, încât par a fi înrudite. Chiar dacă nu gramatical, ele trebuie înrudite în faptele noastre. Nu degeaba părinții din Pateric pun mare valoare pe „ne-ținerea minte a răului”, ca o mare virtute. Cei care ne-au greșit au făcut-o fie din neștiință, din întunecarea de moment a sufletului, din repezeală, iar nu din răutate.

Și mai ales: să nu ne răzbunăm. Răzbunarea e arma prostului, spune un proverb. Răzbunarea e ușor de făptuit, chiar de către cei nevolnici. Iertarea însă e pentru firile puternice și sufletele nobile. Iertarea e o formă de milostenie, iar milostenia este o manifestare a iubirii. Iertând, împlinim prima și cea mai mare dintre porunci: iubirea aproapelui.

Cât de tristă e viața când porți ură în sufletul tău, când gândurile și sentimentele tale sunt roase de dorința de răzbunare ! Nu mai vezi bunătatea oamenilor din jur, faptele lor bune ci numai pe cele rele. Vezi jumătatea goală a paharului.

Iubiți credincioși,

Regele din parabola de astăzi i-a iertat slujitorului o sumă imensă. Să ne ducem cu gândul la un frumos verset din psalmi: „Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă ?” (Psalmul 115, 3). Omul din parabolă a cerut doar o amânare a datoriei, dar a primit cu mult mai mult: anularea ei. Așa face Dumnezeu și cu noi. Trebuie doar să Îi cerem.

Astăzi, Dumnezeu ne grăiește prin glasul Sfintei Liturghii: Eu v-am dat pe Însuși Fiul Meu ca să moară pentru iertarea păcatelor voastre, iar voi nu sunteți în stare să vă iertați unii altora micile greșeli.

Pentru un om cu adevărat nobil în caracter, să ierte pe aproapele său din toată inima e un lucru atât de ușor și folositor de suflet ! Spune Fericitul Augustin: „Suferiți de pe urma unui om rău ? Iertați-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi!”

Cel mai simplu gest pe care îl putem face pe calea iertării și a împăcării este un simplu salut. Pe cel cu care ești certat, un simplu salut îl va sili, măcar din politețe, să salute la rândul lui. Și astfel se sparge gheața comunicării. Fă tu primul pas și Dumnezeu le va face pe celelalte. Salut, în limba latină și în limbile romanice, înseamnă mântuire. În franceză spunem „Pour le salut de nos âmes” (pentru mântuirea sufletelor noastre). Prin urmare, salutând pe cineva, îi dorim mântuire.

Iubiți credincioși,

Să purtăm permanent cu noi aceste două scurte rugăciuni:
Dimineața:

Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, între care cel dintâi sunt eu.

Iar seara, să mergem spre somn cu cuvintele psalmistului, ilustrate de evanghelia de azi:

„Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă ?”

Diacon Nicolae Marinescu