Perioada: octombrie-noiembrie 2018
Zilele: luni și miercuri
Orele: 18:00-19:30
Obiectiv: învățarea limbii engleze pentru persoanele fără posibilități materiale sau alte motive
Inscrierea: biroul parohial al Catedralei noastre
Preot paroh-Liviu Alexandrescu
În data de 30 septembrie, vor începe cursurile de religie.
La Catedrala ,,Buna Vestire’’ din Montreal, se va oficia Taina Sfantului Maslu, de ziua Inaltarii Sfintei Cruci, 14 Septembrie 2018, ora 18:30.
Toti credinciosii vor fi miruiti cu mirul primit de la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului Iviron din Hawaii, care a poposit la Episcopia noastra, Vatra Romaneasca in perioada 7-9 Septembrie 2018.
Icoana se numeste Izvoratoare de Mir si facatoare de minuni. Va asteptam la aceasta mare Taina, spre vindecarea noastra sufleteasca si trupesca.
Icoana Maicii Domnului Izvoratoare de Mir din Hawaii
Copie a Icoanei Portarita de la Manastirea Iviron-Muntele Athos
Din Mila lui Dumnezeu si din dragostea Maicii Domnului am avut bucuria sa avem in mijlocul nostru icoana Maicii Domnului izvoratoare de Mir din Hawaii.
Icoana, care o descrie pe Fecioara Maria ţinând pruncul Iisus în braţe, este o replică a unei alte replici, dar calităţile sale vindecătoare sunt un adevăr. Icoana Iveron originală a Maicii Domnului se află în vechea Mănăstire Iveron de pe Muntele Athos, o peninsulă independentă, plină de mănăstiri ortodoxe, situată în afara Greciei. Tradiţia monastică susţine că a fost realizată chiar de catre Sfântul Apostol Luca.
O copie a icoanei a fost dusă la Montreal, Canada, în 1982, urmând ca la scurt timp să apară relatările despre izvorârea de mir, asemănător celui cu care miruiesc preoţii ortodocşi. Cu ani mai târziu, Biserica Societăţii Sofrino din Rusia a realizat o replică a Icoanei de la Iveron Montreal. Ea a intrat în posesia unui preot ortodox din Hawaii, dăruindu-i-o unul dintre enoriaşii săi în vara anului 2007.
Iată şi un comunicat al Bisericii, care însoţeşte Icoana:
„Era în octombrie 2007, pe când un credincios, Reader Nectarios, a simţit un miros puternic de trandafiri provenind din zona în care Icoana era aşezata în casa sa. Pe măsură ce s-a apropiat de zona cercetată, cu intenţia de a descoperi sursa acelei arome puternice, a observat că Icoana Maicii Domnului, pe care el o primise cadou, era complet scăldată în mir frumos mirositor.
După notificarea preotului paroh, icoana a fost adusă la biserică şi a fost ştearsă şi uscată complet. O slujbă de mijlocire a avut loc înaintea icoanei şi, până la sfârşitul slujbei, Icoana era din nou scăldată în smirnă, biserica fiind umplută de parfumul de trandafiri.
Din această zi, foarte mulţi oameni din toate mediile etnice şi religioase vin să venereze Icoana Maicii lui Dumnezeu şi să ceară ajutorul ei, pentru necazurile şi lipsurile lor, precum şi pentru bolile lor fizice şi nevoile spirituale.
În iunie 2008 Arhiepiscopul Kyrill, episcopul de San Francisco, al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, a recunoscut-o oficial, ca fiind miraculoasă şi autentică: „Icoana Iveron a Maicii Domnului, izvorâtoare de mir”.
Preot Paroh Liviu Alexandrescu
„Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu, (Pogorârea Duhului Sfânt).Voi însă voi să rămâneți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus’’(Luca 24, 49)
Iubiți frați!
Biserica este instituția întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos prin Întruparea Sa, ca urmare a refacerii comuniunii dintre om și Dumnezeu. Începutul refacerii comuniunii are loc la Întruparea Domnului Hristos, iar Biserica ia ființă sub forma nevăzută, harică, la momentul Jertfei de pe Cruce și al Învierii Sale, moment care reface legătura pierdută de primii oameni, Adam și Eva.
Ca să înțelegem identitatea noastră cu Dumnezeu, trebuie să explicăm ce înseamnă mântuirea obiectivă și mântuirea subiectivă a omului.
Mântuirea obiectivă a omului este un dar de la Dumnezeu, oferit prin Jertfa Mântuitorului (atributul Domnului Hristos) : „Căci în har sunteți mântuiți, prin credință și aceasta nu e de la voi; este darul Lui Dumnezeu. Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni”(Efeseni 2,8-10) Mântuitorul Hristos a deschis calea lucrării harului in sufletele oamenilor.
Mântuirea subiectivă, (atributul personal) este lucrarea împlinită de fiecare creștin, prin libera sa conlucrare cu harul, prin credință și fapte bune.
Omul este dator să continue urcușul duhovnicesc și să nu considere că mântuirea obiectivă este suficientă pentru mântuirea lui. Iubirea Lui Dumnezeu coboară sau se ridica după puterea credinței sau a faptelor bune ale noastre, în funcție de treptele desăvârșirii personale.
Așadar, Biserica ia ființă prin Mântuitorul Hristos. Dumnezeu a devenit om ca omul să se îndumnezeiască. Biserica repeta drumul Lui Hristos spre Înviere.
„Însuși Hristos repeta drumul în oameni, cu oameni și prin oameni, acest drum spre înviere, dându-le și lor puterea să o facă” (părintele Stăniloaie)
La Pogorârea Duhului Sfânt, are loc întemeierea Bisericii văzute, când se coboară Duhul Sfânt peste Sfinții Apostoli și încep să propovăduiască cuvântul Lui Dumnezeu, la toate neamurile prezente în Ierusalim, făcându-i primele mădulare ale Bisericii, primii credincioși în care se extinde puterea trupului pnevmatizat al lui Hristos. Duhul Sfânt S-a coborât asupra Sfinților Apostoli, asupra oamenilor sfinți, pentru a putea face cunoscută Evanghelia Lui Hristos la toate neamurile.
Duhul Sfânt a dat Sfinților Apostoli darul vorbirii în limbi, pentru ca acesta le era de trebuință la vremea aceea. Mai târziu, Duhul Sfânt a revărsat în ei: darul facerii de minuni, darul înțelepciunii, darul profeției, al răbdării, darul dragostei de Dumnezeu și de oameni. Sfântul Simeon Noul Teolog, spune: „Precum o lampă, având feștilă și ulei, rămâne în întuneric până e aprinsa cu foc, așa și sufletul e stins și întunecat până ce nu-l aprinde harul Sfântului Duh”.
Sfântul Nicolae Velimirovici spune că : „de la Adam până la Hristos, sufletele oamenilor au rămas depărtate și înghețate; Domnul Hristos le-a adus aproape de Dumnezeu Tatăl iar Duhul Sfânt le-a încălzit, precum soarele primăvara”.
Sfânta Biserica este cel mai măreț, mai sfânt și mai de trebuință așezământ al Lui Dumnezeu pe pământ. Unde este Biserica este și Duhul Sfânt. Așa precum S-a odihnit Duhul Sfânt asupra lui Hristos și a rămas nedespărțit de El, tot așa se odihnește Duhul Sfânt asupra Bisericii și rămâne nedespărțit de ea.
Sfântul Pavel ne spune că : „Au doară nu știți că trupul vostru este Templu al Duhului Sfânt?” (1Cor.6,19) „Dacă trăim în Duhul în Duhul să și umblăm!” (Gal. 5, 25)
Iubiți credincioși!
,,Fără Biserică nu există mântuire!”, spune Sfântul Ciprian.
Afară de Biserica întemeiată de Hristos, nu există mântuire. Fără Biserică nu există slujirea Lui Dumnezeu, slujitorii Lui Dumnezeu sau împărtășirea cu Sfintele Taine, prin harul Duhului Sfânt.
„În Biserica slavei Tale stând, în ceruri a sta ni se pare, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești ușă cerească” (slujba Utreniei)
În Biserică ne întâlnim cu sfinții, cu Maica Domnului, „Maica spirituală a poporului român”, cum spune poetul Eminescu și mai ales cu Sfânta Treime în totalitate, cum spune cântarea Sfintei Liturghii : „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea Lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți, în veci. Amin!”
Episcopia Ortodoxă Română din America, prin Protoieria de Est a Canadei, organizează, în perioada 1-6 Iulie 2018
Sunt așteptați copiii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani.
Se asigură cazare, masă, activități religioase, plimbări și multă voie bună.
Prețul este de 300 CAD / persoană.
Pentru înscriere, descărcați și completați formularul de mai jos:
Summer camp 2018 registration form
Persoană de contact: Preot Protoiereu Liviu Alexandrescu, tel: 514.892.4844
Iubiți credincioși,
Nu știu care suferință omenească este mai mare: aceea a bolii sau aceea a singurătății. Dar știu că omul din Evanghelia de astăzi le purta pe amândouă.
În vremea Mântuitorului Hristos, undeva la marginea Ierusalimului se afla o scăldătoare, numită pe evreiește Vitezda. Era un bazin cu apă, în jurul căruia stătea o mulțime de oameni bolnavi de diferite boli.
Apa în sine nu avea nimic supranatural. Ce o făcea însă să fie căutată de acei bolnavi care stăteau împrejurul ei era acesta: din când în când, un înger al Domnului se cobora și tulbura apa. O agita. Cel care se cobora primul în bazin, după această tulburare a apei, se vindeca, indiferent de ce boală ar fi suferit. Scăldătoarea era așadar, un spital. Dar nu unul cu medici, asistente și medicamente, ci un spital al puterii lui Dumnezeu.
Evanghelia nu ne spune la ce interval de timp se întâmpla această tulburare. Poate o dată pe zi, poate o dată pe săptămână, poate o dată pe lună. Nu avea nici măcar un ritm anume, previzibil. Nimeni nu știa momentul coborârii îngerului, astfel că toți cei bolnavi stăteau pe marginea bazinului într-o așteptare încordată, fiecare gata să sară primul și să fie astfel vindecat.
Între ei se afla și un om slăbănog, adică un om suferind de o paralizie a picioarelor de nu mai puțin de treizeci și opt de ani. Nu omul avea această vârstă, ci boala lui. O boală foarte, foarte lungă. El avea probabil în jur de cincizeci-șaizeci de ani, poate mai mult. În zilele noastre, un asftel de bolnav ar beneficia de un scaun cu rotile și de o asistență medicală de handicapat. Dar omul nostru nu avea decât o biată targă, pe care își ducea zilele și așteptarea.
Fiind sărbătoare, Mântuitorul se afla în Ierusalim, ca să se poată închina la templu. El trece și pe la scăldătoare, unde îl găsește pe acest om infirm. Se duce direct la el și, fără alte introduceri, îl întreabă: „Vrei să te faci sănătos ?”
Omul nu îi răspunde afirmativ, pentru că un astfel răspuns era de la sine înțeles. Bineînțeles că voia să fie vindecat! De aceea se și afla acolo! De aceea îi răspunde lui Hristos cu năduf, vărsându-și amarul îndelungii lui așteptări: „Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare. Și până când vin eu, altul se coboară înaintea mea!” Câtă durere omenească se cuprinde în aceste vorbe! Parcă ar fi spus: Doamne, sunt suferind și, pe deasupra, mai sunt și singur. Asta este drama vieții mele!
Dar întrebarea Mântuitorului nu este întâmplătoare. El voia să se asigure că omul se săturase de atâta suferință și că era gata să își schimbe viața. E o întrebare retorică, la care aflăm răspunsul în finalul Evangheliei.
Iubiți credincioși,
Slăbănogul de la scăldătoara Vitezda avea o dublă suferință: aceea a infirmității și aceea a singurătății. Dar Hristos vine să i le vindece pe amândouă. Spune Evanghelia după Ioan că Iisus știa de infirmitatea lui, îi cunoștea povestea vieții. Vine așadar ca la o veche cunoștință, pe care, după niște ani, o regăsește în aceeași stare, de bolnav uitat, neglijat de rudele și prietenii lui. Această stare Îl face pe Hristos să Se revolte cumva, pentru că vorbele Lui sunt categorice: „Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă!”. Aproape ca o poruncă. Dar nu ca o poruncă adresată bolnavului, ci ca o mustrare adresată tuturor acelora care i-ar fi putut fi de ajutor celui năpăstuit, dar n-au făcut-o.
Morala este: dacă oamenii nu îți vin în ajutor, Dumnezeu va fi Cel care o va face. Atunci când se pare că toate ușile îți sunt închise, Dumnezeu va deschide pentru tine o fereastră. Când toți prietenii te vor fi abandonat, Hristos este prietenul care nu te-a uitat și Care vine atunci când totul părea pierdut.
Mulți dintre bolnavii prezenți acolo aveau, poate, un ajutor, o rudă care, în bună condiție fizică fiind, îi ajutau să intre în apă la timp pentru a se vindeca. Poate unii dintre bolnavi se puteau deplasa ei înșiși suficient de repede ca să o ia înainte omului nostru. El însă, săracul, era suferind de picioare. Exact ce îi trebuia ca să fie ultimul în fuga nebună ce se stârnea atunci când îngerul Domnului tulbura apa și un om se vindeca. Întotdeauna altul.
Iată de ce Hristos merge direct la bolnavul de treizeci și opt de ani și, fără să îi verifice credința, așa cum făcuse cu mulți, îi dă direct verdictul că este vindecat.
Dar apare o problemă: era zi de sabat. Iar minunea vindecării nu a scăpat de ochiul vigilent al iudeilor, care îl acuză pe fostul slăbănog că încalcă ziua sâmbetei. Își ducea patul (targa) în spinare, iar aceasta însemna o lucrare, o muncă fizică. Dar slăbănogul îi dezarmează cu răspunsul lui nonșalant: „Cel care m-a vindecat mi-a zis să îmi iau patul.”
Mântuitorul îl reîntâlnește în templu. Și aici este un detaliu frumos al pericopei evanghelice: avem motive să credem că cel vindecat se afla întemplu ca să aducă jertfă de mulțumire lui Dumnezeu pentru vindecarea pe care o primise. Un adevărat exemplu de urmat pentru noi. Oare cu toții ne amintim, odată ieșiți din încercări sau suferințe, să venim în biserică și să Îi mulțumim lui Dumnezeu ?
Așadar, Mântuitorul îl reîntâlnește în templu. Aici aflăm explicația întrebării pe care i-o pusese la scăldătoare, dacă vrea să fie sănătos, pentru că îi spune omului: „Du-te și de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu îți fie ție mai rău.” Adică: nu te întoarce la păcate, după ce ai fost izbăvit de ele.
Iubiți credincioși,
Putem bănui că, după treizeci și opt de ani de suferință și așteptare, omul din Evanghelia de azi își pierduse credința în Dumnezeu și dragostea de oameni. Îi mai rămăsese doar nădejdea că într-o zi va veni și rândul lui să se vindece. Atunci când ne pierdem credința și ni se răcește dragostea, nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Să ne agățăm de nădejde ca de un ultim colac de salvare al vieții noastre. Chiar și atunci când toți oamenii ne-au părăsit, iar cerul însuși ni se pare prea sus, nădejdea este cea care ne va menține sufletul deasupra apelor vieții acesteia.
Aceasta este lecția de azi: păstrați nădejdea în Dumnezeu, chiar și atunci când toate par că vă stau împotrivă. Chiar dacă vor trebui să treacă treizeci și opt de ani de așteptare, ne va găsi și pe noi, sau mai bine zis ne va căuta și pe noi Hristos în suferința noastră și ne va face sănătoși, ori de ce boală am suferi.
Catedrala „Bunavestire” 