Dumnezeu – Cuvântul Întrupat

Preot Paroh Liviu Alexandrescu

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.”

Iubiți credincioși !

Privind în jurul nostru cu ochii credinței, văzând creația divină ca pe un veșmânt al măririi lui Dumnezeu, nu putem descoperi decât o parte din măreția, frumusețea și întelepciunea ei.

Să-L contemplăm pe Dumnezeu în toate lucrurile Sale! Să spunem: „Cât de mărite sunt lucrurile Tale, toate cu înțelepciune le-ai făcut!” (Ps.103,25). Vedeți pământul cu lungimea lui, marea și oceanele cu valurile lor, cerul cu viețuitoarele, animalele sălbatice, iarba câmpului, puterea soarelui, lumina lunii și stelele cu podoaba lor. Toate acestea definesc mărirea Sfintei Treimi !

cuvantul_icoanaPriviți la chipul omului și vedeți dragostea lui Dumnezeu: „Să facem om după Chipul și asemănarea Noastră” (Facere 1,26). Dumnezeu creează totul prin Cuvântul Său! Cuvântul Său este Adevărul, care la „plinirea legii”( Galateni 4,4) se va întrupa „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și se va face om.” (Crezul).

Dragostea lui Dumnezeu continuă și după căderea în păcat a primilor părinți, Adam și Eva. Cuvântul  ține legătura cu cei aleși, cu împărații, cu regii, cu proorocii și drepții din Vechiul Testament.

Întruparea Cuvântului, ca cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, este același Cuvânt „prin Care toate s-au făcut” și „Cel care S-a făcut trup”(Ioan 1,14), devenind omul cel nou – Iisus Hristos.

Așa începe Evanghelia Sfântului Ioan:

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut” ( Ioan 1, 1-3).

Trimiterea Fiului lui Dumnezeu în lume arată iubirea nemărginită a Tatălui fața de creația Sa. Iisus Hristos păstrează calitatea de Fiu, făcându-ne prin înfiere și pe noi, fii ai lui Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul Teolog spune despre iconomia întrupării Sale:

„Nu e decât acela că, împărtășindu-Se de ale noastre, să ne facă pe noi părtași de ale Sale. Căci Fiul lui Dumnezeu de aceea S-a făcut fiu al omului, ca să ne facă pe noi oamenii, fiii lui Dumnezeu”.

Creația și Întruparea nu determină o schimbare în natura lui Dumnezeu. Dumnezeu-Cuvântul se coboară la noi, deoarece noi nu eram în stare să ne urcăm la El. Întruparea înseamnă micsorare (kenoză), adică Fiul „S-a smerit pe Sine, chip de rob luând” (Filipeni 2,7), ascunzând puterea și harul Său pentru a nu umili pe oameni.

Prin Întruparea și Jertfa Fiului lui Dumnezeu, s-a întâmplat minunea ridicării din păcat și din moarte și a îndumnezeirii omului. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie:

„Ieri mi-ai spus: pământ esti și în pământ te vei întoarce, iar azi: șezi de-a dreapta Mea întru slavă!”.

Sfântul Isac Sirul spune că smerenia Fiului Său  este haina lui Dumnezeu. Trebuia să o poarte, căci omenirea n-ar fi ascultat de cuvintele gurii Sale. Întruparea aduce această revărsare a Împărăției lui Dumnezeu în noi și în mijlocul nostru prin prezența Împăratului Cerului în spațiul umanității.

Cuvântul lui Dumnezeu a fost, este și va fi același, până la sfârșitul veacurilor! În lumea de astăzi, în căutarea unei ordini mondiale, de dragul „aproapelui”, printre mouse-uri și computere, se pierde din nou Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, familia creștină nu poate fi un obstacol în calea slujirii și marturisirii lui Hristos. Dacă cuvintele noastre sunt mai prețioase decât Cuvântul-Hristos, viața noastră rămâne în loc.

Aceasta este Taina nespusă a creștinătății! O, comoară ascunsă în taina inimii omenești! Fericitul Augustin spune :

„Ne-ai făcut pentru Tine Doamne și neliniștit este sufletul meu până ce nu se va odihni întru Tine”.

Domnul Iisus n-a ezitat să Se jertfească omului, ajungând până la spălarea picioarelor lui. Fericirea omului nu este doar de a ști că este Dumnezeu, ci de a trăi împreună cu El. Unii L-au primit, alții L-au urât, dar de ești un creștin adevărat, primește-L un ceas în inima ta!

Pe drumul aprins și luminat în  cautarea Cuvântului- Hristos, au mers sfinții, martirii, profeții, apostolii, mucenicii și mărturisitorii lui Hristos, care și-au dat ce aveau mai de pret: viața! Au găsit drumul spre viața cea de veci, cum spune și Domnul Hristos: „În Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis!” (Ioan 17,3).

Harul Domnului Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Duhului Sfânt să fie cu voi cu toți !

Posted in Predici | Etichetat ,

Datorită sfinților, Dumnezeu ține lumea

(Predică la Duminica a II-a după Rusalii – a sfinților americani și români)

„Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13,7)

Perioada de după Praznicul Înălțării Domnului este o perioadă de aducere aminte de înaintași.

Astfel, la Înălțarea Domnului sărbătorim și ziua eroilor. În duminica de după Înălțare facem pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. Două săptămâni mai târziu, prima duminică după Rusalii este numită Duminica Tuturor Sfinților. În sfârșit, duminica de azi este închinată sfinților români și a americani.

stefan

Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei (1457-1504)

Dacă de eroi ne aducem aminte pentru a le urma exemplul, către sfinți facem mai mult decât atât: ne și rugăm lor. Pentru că ei sunt vii, nu doar în memoria noastră, ci și în ceruri. Respectul, reverența noastră față de sfinți nu e doar o privire întoarsă spre trecut ci o atitudine vie, activă și rugătoare.

Sfinții au trăit în istorie, dar trăiesc și în prezent. În prezentul veșnic, de dincolo de timp, al lui Dumnezeu. Nu ne-ar ajunge timpul să vorbim despre viețile, suspinele, rugăciunile, cărțile și, de multe ori, moartea lor mucenicească.

Una din dovezile calităţii de sfânt este neputrezirea corpului după înmormântare. Această calitate nu este comună tuturor sfinţilor şi de aceea nici nu este o condiţie absolut necesară pentru declararea cuiva ca Sfânt al Bisericii.

Sfinți cu moaște în România:

  • Sfânta Cuvioasă PARASCHEVA de la Iasi, ocrotitoarea Moldovei
  • Sfântul DIMITRIE Basarabov sau cel Nou, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală din București
  • Sfânta Muceniță FILOFTEIA de la Argeș, fecioară de 12 ani, ucisă de tatăl ei pentru că făcea milostenie
  • Cuviosul GRIGORIE Decapolitul, de la Craiova
  • Sfântul IOSIF cel Nou de la Partoș, în catedrala din Timișoara
  • Cuviosul NICODIM cel Sfințit de la Tismana
  • Sfântul IOAN cel Nou de la Suceava
  • Sfinții martiri de la Niculițel (Zotikos, Attalos, Kamasis și Philipos) – cu moaște descoperite sub altarul unei vechi bazilici)
sihastrul

Chilia, săpată în piatră, a Sf. Daniil Sihastrul

Foarte mulți sfinți au fost canonizați de-a lungul istoriei de evlavia populară. În anii 1955 și 1992, Biserica română a  procedat la canonizarea oficială a mai multor sfinți, dintre care amintim:

  • Dreptcredinciosul voievod ȘTEFAN cel MARE și SFÂNT, cel care a purtat 47 de războaie pentru neatârnarea țării și a construit 44 de mănăstiri și biserici, numit de Papa Sixt al IV-lea, „Atletul lui Hristos”.
  • Sfântul Cuvios DANIIL SIHASTRUL, sfetnic și duhovnic al lui Ștefan cel Mare, pe care în 14l-a sfătuit să adune oaste nouă, să-i învingă pe turci și să construiască o mănăstire cu hramul Sfântul Gheorghe. Aceasta a fost Voronețul, numit „Capela Sixtină a Orientului”.
  • Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, autorul Psaltirii în versuri , socotit primul poet național al românilor
  • Sfânta Cuvioasa TEODORA de la Sihla
  • Sfinții mărturisitori din Transilvania: Ilie Iorest, Sava Brancovici, Visarion, Sofronie și Oprea, care au protestat împotriva uniației
  • Sfinții Martiri CONSTANTIN VODĂ BRÂNCOVEANU, cu cei patru fii: CONSTANTIN, ȘERBAN, RADU și MATEI, și sfetnicul IANACHE.
brancoveanu

Constantin Brâncoveanu, domnitor al Țării Românești (1688-1714)

Martirajul lor e unul din cele mai cutremurătoare episoade din istoria noastră. După ce turcii l-au mazilit (l-au luat cu forța din scaunul domnesc), l-au chinuit o vară întreagă pentru a afla unde își ținea averile. Apoi i-au oferit viața, în schimbul trecerii la religia musulmană. El a refuzat, iar în fața călăului, pe când își vedea copiii decapitați unul câte unul, îi îmbărbăta cu aceste cuvinte:

„Fiilor, aveți curaj! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pamântească. Nu ne-au rămas decât sufletele; să nu le pierdem și pe ele, ci să le aducem curate în fața Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

  • Sfântul Ierarh Martir ANTIM IVIREANUL, ctitorul maiestuoasei mănăstiri Antim din București, georgian de neam, episcop la Râmnic, ctitor de carte românească
  • Sfântul Cuvios IOAN IACOB Hozevitul, monah trăitor în Țara Sfântă
  • Sfântul Ierarh CALINIC de la Cernica, stareț al Mănăstirii Cernica de lângă București și, mai apoi, episcop de Râmnic. Om de o deosebită smerenie, cărturar și făcător de minuni. Protejat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și elogiat atât de frumos de Nicolae Iorga, pentru viața lui sfântă.
calinic

Sf. Calinic de la Cernica

Ca ierarh, le cerea stareților și protoiereilor din episcopie ca în toate bisericile să se facă rugăciuni „pentru unirea românilor într-o singură voință și cuget”. A participat la înfăptuirea Unirii Principatelor Române din 1859 și la alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Își îndemna preoții să își cinstească patria și să se roage pentru cârmuitorii ei, pentru că „cine este bun creștin este și bun patriot”.

Spunea domnitorul despre el:

Acela, episcopul Râmnicului, Calinic, este adevăratul și sfântul călugăr al lui Dumnezeu și ca el altul nu mai este în toată lumea.”

Scrie ucenicul Sfântului Calinic:

„Era atât de milostiv, încât dacă nu avea ce să dea de milostenie, își da hainele de pe Prea Sfinția Sa și plângând se ruga de mine nevrednicul ca să caut bani pe unde voi ști, ca să aibă ce să dea fraților lui în Hristos, pentru că așa numea pe săraci și neputincioși”. (Patericul Românesc)

Vrednici de pomenire sunt și sfinții daco-romani din primele patru secole: Emilian de la Durostorum, Sava de la  Buzău, monahul Ioan Cassian, Niceta (Nichita) de Remesiana, autorul imnului „Pe Tine Dumnezeule Te lăudăm”, sau Dionisie cel Mic sau Exiguul, începătorul calendarului creștin modern.

St-HermanSfinți americani:

  • HERMAN din Alaska („The Wonderworker” – făcătorul de minuni) – monah rus, primul sfânt ortodox de pe continentul american și încreștinătorul autohtonilor din Alaska. A convertit și apărat pe localnici împotriva exploatării și abuzurilor. Alaska a fost cumpărată de Statele Unite în 1867. Sfântul este deci un ocrotitor atât în calendarul rus, american, dar și al românilor de pe aceste meleaguri.
  • PETRU Aleutul (Cungagnaq), primul mucenic american, de neam aleut
  • IOAN Maximovici, episcop rus de Shanghai, apoi al Europei Occidentale, iar mai apoi la San Francisco.

Iubiți credincioși,

Spunea André Malraux, scriitor și ministru francez al culturii: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Altfel spus, singura șansă a lumii moderne este credința.

În acest context, avem nevoie mai mult ca oricând de exemplul și rugăciunile sfinților, ale celor care au fost și ale celor care vor mai veni.

Să ne rugăm dar lui Dumnezeu să dăruiască și în viitor sfinți neamului nostru, iar pe noi să ne ajute să fim vrednici de ei.

Căci datorită sfinților, Dumnezeu ține lumea.

antim

Biserica Mănăstirii Antim din București

Posted in Panegirice | Etichetat , , ,

Evanghelia – cea mai mare revoluție morală și religioasă din istoria lumii

Predică la Pogorârea Duhului Sfânt
Preot Paroh Liviu Alexandrescu

„Eu voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor va da vouă, ca să fie cu voi în veci, adică Duhul Adevărului” (Ioan XIV,16-17)

Originea sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimii)

Înainte de Înălțarea Sa la cer, Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte împlinirea făgăduinței Tatălui ceresc, adică primirea Duhului Sfânt: „Și iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu [pogorârea Duhului Sfânt], însă voi să rămâneți în cetate, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus” (Luca 24, 49).

Astfel, la 50 de zile de la Înviere şi la 10 zile de la Înălţarea Domnului la cer, a fost trimis pe pământ, în chip de limbi de foc, Duhul Sfânt Mângâietorul, a treia persoană a Preasfintei Treimi, Care din Tatăl purcede, cum mărturisim în Simbolul de Credință. El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvîrşi opera de răscumpărare şi mântuire a neamului omenesc, începută prin jertfa Sa de pe Cruce. De atunci, Sfântul Duh rămâne cu harul Lui in Biserică, păstrând Adevărul, cum spune Sfântul Apostol Pavel, că este „stâlp și temelie a Adevărului” (I Timotei 3, 15).

biserica_razeÎn ziua Cincizecimii se pune temelia primei Biserici văzute, a primei comunități creștine și începe, prin schimbarea Apostolilor din pescari simpli, noua lor misiune, de a-L mărturisi pe Dumnezeu, devenind cei mai devotați Apostoli și cei mai neînfricați misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată. Toate acestea prin virtutea Harului primit de la Dumnezeu!

De aici, se poate vorbi despre lucrarea Sfântului Duh în Biserică. Biserica, aflată virtual în trupul lui Hristos, ia astfel ființă actual prin iradierea Duhului Sfânt din trupul Său, în celelalte ființe umane, fapt care începe la Rusalii, când Duhul Sfânt coboară peste apostoli, făcându-i primele mădulare ale Bisericii, primii credincioși în care se extinde puterea trupului pnevmatizat (plin de Duhul Sfânt) al lui Hristos. Fără Biserică, opera de mântuire a lui Hristos nu s-ar putea realiza. Paul Evdokimov zice: „În timpul lucrării pământesti a lui Hristos, relația dintre oameni și Duhul Sfânt nu se efectua decât prin și în Hristos. Dimpotrivă, după Cincizecime, relația cu Hristos nu se efectuează decât prin și în Duhul Sfânt.”

Relația dintre Duhul Sfânt și Biserică

Sf. Chiril al Alexandriei nu înțelege o prezență a lui Hristos printr-un reprezentant, ci consideră pe Duhul Sfânt ca Cel prin Care Hristos lucrează în credincioși și în Biserică. Lucrarea lui Dumnezeu comună Celor trei Persoane își are capăt tot în Duhul, așa după cum mâna este ultimul organ prin care puterea întregului corp omenesc se finalizează și se concretizează într-o faptă. Sfânta Treime împlinește împreună orice lucrare, dar lucrarea se concretizează într-un rezultat prin Duhul Sfânt.

Nimic nu se petrece în viața Bisericii fără Duhul Sfânt: faptele Bisericii, ca și faptele Apostolilor, sunt faptele Duhului Sfânt. În tradiția liturgică și spirituală ortodoxă, orice rugăciune, taină, laudă sau slujbă, începe cu invocarea Sfântului Duh, care nu este o simplă lucrare de ritual, ci se referă la însăși natura și scopul cultului creștin. Pentru Părinții Bisericii Răsăritene, vocația și misiunea Bisericii se identifică cu însăși rugăciunea ei de continuă înnoire a trimiterii Duhului Sfânt: „Doamne, Cel ce în ceasul al treilea ai trimis pe Preasfântul Tău Duh Apostolilor Tăi, pe acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoiește nouă celor ce ne rugăm Ție.” (Rugăciunea Epiclezei)

Rugăciunea pentru trimiterea Duhului Sfânt este rugăciunea creștină prin excelență, deoarece creștinii trăiesc cu certitudinea că nu există timp și spațiu fără prezența vie și venirea permanentă a lui Hristos cel înviat în Duhul Sfânt.

foto (1)

Iar Duhul, în chip de porumbel…

Sfântul Duh, Mângâietorul, Duhul Adevărului, este a treia persoană a Sfintei Treimi. El este consubstanțial, adică de aceeași ființă cu Tatăl și cu Fiul și egal cu Ei. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție ne descoperă limpede această învățătură despre Duhul Sfânt. Astfel, Mântuitorul ne învață că Duhul Sfânt are ființa dumnezeiască de la Tatăl, prin purcedere: „Iar când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine.” (Ioan 15, 26).

Numele ce I se dau Duhului Sfânt

Duhul Sfânt se numeste „Mângâietorul” pentru că mângâie sufletele creştinilor când sunt pe pământ. El mângâie mamele care nasc şi cresc copii, mângâie pe copiii orfani, pe săraci, pe văduve, pe bătrîni şi pe toți bolnavii. Duhul Sfânt mângâie pe mucenicii care rabdă în chinuri şi îşi dau viaţa pentru Hristos, pe călugări şi pe slujitorii Bisericii, în timpul ispitelor care vin asupra lor de la oamenii cei răi.

Duhul Sfânt se numeşte „Duhul Adevărului” pentru că prin El se mărturiseşte şi se apără dreapta credinţă pe pământ, se întăresc dogmele ortodoxe, se vesteşte Sfânta Evanghelie în lume și păstrează nealterată mărturisirea că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul şi Judecătorul lumii.

Duhul Sfânt ne renaște prin Taina Sfântului Botez; prin El devenim, din oameni trupești, oameni duhovnicești. Prin El ne iartă Dumnezeu păcatele, când ne mărturisim. Prin Sfântul Duh, pâinea și vinul din Sfântul Potir devin Trupul și Sângele Mântuitorului nostru, cu care ne împărtășim. Prin El, trupurile noastre împreună cu sufletele devin biserici ale Dumnezeului Celui viu. Prin Duhul Sfânt, Sfinții Apostoli au izbutit să sădească în inimile oamenilor cea mai curată și cea mai luminoasă învățătură – Evanghelia dragostei și a păcii, cunoscută ca cea mai mare revoluție morală și religioasă din istoria lumii.

Lucrările Duhului Sfânt

Punctul culminant al acestor lucrări este Sfânta Liturghie, Taina Tainelor, Taina actualizării lucrării mântuitoare a lui Hristos şi a unirii depline cu El, Taina împlinirii Bisericii ca Trup al lui Hristos şi a intrării ei în Împărăția lui Dumnezeu. La Sfânta Liturghie, Duhul Sfânt introduce realitatea eshatologică [de dincolo de timp] a Împărăției în istorie schimbând istoricitatea liniară în prezent. Trecutul şi viitorul sunt astfel unite într-o realitate unică şi indivizibilă realizându-se o sinteză a istoricului şi a eshatologicului.

Duhul Sfânt are în viața Bisericii un rol asemănător cu acela al sufletului în organizarea vieții noastre omenești. După cum sufletul dă viață și mișcare tuturor mădularelor, tot așa Duhul Sfânt dă viață și miscare, spre binele tuturor, mădularelor Sfintei Biserici, care suntem noi, creștinii.

El mângâie, luminează, inspiră, învață, însuflețește, întărește și sfințește pe toți credincioșii. El este Sfânt și sfințește viața noastră prin cele șapte Sfinte Taine. El este atotînțelept și bun și ne călăuzește viața prin cele șapte daruri ale Sale, care sunt: întelepciunea, înțelegerea, sfatul, puterea, cunoștința, evlavia și frica de Dumnezeu (Isaia 11, 1).

Sfintii Părinți au fixat învățătura despre Sfântul Duh, zicând ca Acesta purcede numai de la Tatăl. Sfântul Atanasie spune: „Sfântul Duh este din Tatăl, nu făcut, nici plăsmuit, nici născut, ci purces”. Dumnezeu și Tatăl, zice el, „este singur pricinuitor celor doi și nenăscut; iar Fiul din singur Tatăl, pricinuit și născut; iar Duhul din singur Tatăl, pricinuit și purces, iar prin Fiul în lume trimițându-se”. Iar Sfântul Ioan Damaschin spune: „Duhul cel Sfânt spunem că este din Tatăl și Îl numim Duh al Tatălui. Fiul și Sfântul Duh sunt din Tatăl, după cum raza și lumina sunt din soare”.

Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381) condamnă erezia pnevmatomahilor (cei care susțineau că Duhul Sfânt nu este o persoană a Sfintei Treimi) și au fixat învățătura ortodoxă despre persoana și dumnezeirea Duhului Sfânt. Sinodul a exclus din Biserică pe toți ereticii și ereziile împotriva Duhului Sfânt, anatematizându-i în canonul I. Principalii eretici condamnați la acest sinod ecumenic au fost: eunomienii, pnevmatomahii, sabelienii, marcelienii, fotinienii si apolinariștii.

Duhul Sfânt în Crez

În Simbolul Credinței noastre creștine (Crezul) noi mărturisim despre Sfântul Duh că este „Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce, împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și mărit, Care a grăit prin prooroci”. El este veșnic, fără început și fără sfârșit, deoființă cu Tatăl și cu Fiul. El are în Sine toate atributele dumnezeirii și este prezent și activ în toate lucrările Sfintei Treimi îndreptate spre lume.

HDR1Dacă vrem să ştim tainele credinţei, să citim cărţile sfinte şi să cerem sfatul preoţilor, iar dacă vrem să vorbim limba îngerilor, să ne rugăm din inimă cu smerenie şi să lăudăm pe Dumnezeu. Duhul Sfânt este Cel care face prezentă, cu anticipare, însăși împărăția lui Dumnezeu. El este cel care leagă Biserica prezentă nu numai de comunitatea istorică a Apostolilor din ziua Cincizecimii, ci și de adunarea din „zilele de pe urma” în jurul Mielului (Apocalipsa 5 si 6). De la Cincizecime, epoca ecleziologică (viața de acum în Biserică) se întrepătrunde cu epoca eshatologică (viața viitoare), deoarece acolo unde Duhul Sfânt este prezent și lucrează, acolo împărăția lui Dumnezeu intră și se instalează în istorie.

Petre Țuțea spunea:

„Omul autonom, oricât ar explora viața și universul, nu are acces la adevăr, fără revelație, fiindcă se încurcă de adevărul adevărurilor, care este Dumnezeu. Daca nu există credință și nu există Dumnezeu, nu există Adevăr. Fără Dumnezeu, omul devine un animal rațional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.”

O comunitate creștină nu este deci o simplă adunare voluntară de indivizi izolați, ci o comuniune în Duhul Sfânt, care nu amestecă persoanele, nici nu le separă, ci le distinge și le unește, modelând astfel o spiritualitate euharistică și liturgică.

Mântuitorul trimite pe sfinții Săi Apostoli să boteze în numele Sfintei Treimi, să propovăduiască învățătura lui Dumnezeu, să continue activitatea Sa slujitoare și să-i asigure pe oameni că El va fi cu ei până la sfârșitul veacurilor: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 19), „Iar Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac”. (Ioan 14,16).

Așadar, suntem binecuvântați cu Duhul Sfânt și vom rămâne cu El, atâta vreme cât mergem pe Calea lui Dumnezeu, împlinind poruncile Lui și rugându-ne mereu, zicând: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre”.

Amin.

 

Posted in Panegirice | Etichetat , , ,

Sâmbătă, 30 mai – moșii de vară

Sâmbătă, 30 mai, se face pomenirea morților – Moșii de vară, după următorul program:

8:30 – Sfânta Liturghie

10:00 – Slujba Parastasului

Posted in Anunțuri, Comemorări

Duminica părinților

Predică la Duminica a VII-a după Paști,
a părinților de la Sinodul I Ecumenic

„Cea dintâi datorie și cea mai mare grijă a credinciosului în viață este grija de mântuirea sufletului său.”

Iubiți credincioși,

Cu această propoziție începe cartea numită Învățătura de credință creștină ortodoxă, sau, pe scurt, Catehismul. Această carte, este, pentru creștinul ortodox, a doua după Sfânta Scriptură. Ea este ghidul de zi cu zi al credinciosului și poate fi numită, pe drept cuvânt, manualul de utilizare al credinței ortodoxe.

catehismRădăcinile acestei cărți merg adânc în istorie. O istorie marcată de rugăciunile sfinților, de cugetările teologilor și de sângele martirilor.

Ne aflăm în secolul al IV-lea, în Imperiul Roman de Răsărit, numit și Bizantin. S-a încheiat o lungă perioadă de persecuții împotriva creștinilor, profesate de împărații romani, începând de la Nero (54-58) și culminând cu Dioclețian (284-305). Actualul împărat este nimeni altul decât Constantin cel Mare, omul providențial care a oprit aceste persecuții prin Edictul de la Milan, un decret care garanta tuturor religiilor, deci inclusiv celei creștine, libertate de exprimare și de cult. Biserica creștină își vindeca rănile, își reclădea bisericile, își îngropa morții și își sanctifica martirii. Este totodată o perioadă în care teologia își stabilea punctele cardinale.

În această atmosferă a apărut o învățătură numită arianism. Preotul Arie din Alexandria Egiptului și cei dimpreună cu el, susțineau că:

  • Dumnezeu-Tatăl este singurul  necreat si nenăscut
  • Fiul e  creat din vointa Tatălui, dar nu din ființa Lui
  • Fiul este superior îngerilor și omului, dar inferior lui Dumnezeu-Tatăl

Era o doctrină destul de subtilă, pentru că nu nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, ci doar deoființimea  Lui cu Tatăl, numindu-l asemănător ca ființă cu Tatăl.

În vremea aceea, adevărurile de credință nu încă nu erau definitivate, cum sunt astăzi. Teologia era încă la început. Se făceau tatonări, căutări. A fost nevoie să se inventeze cuvinte noi, care să exprime mai bine relația dintre persoanele Sfintei Treimi, cum ar fi acela de homoousion: deoființă, sau consubstanțial.

Problema lui Arie a fost nu greșeala teologică. Au mai greșit și alții. Problema lui Arie și a susținătorilor lui a fost încăpățânarea, refuzul de a părăsi erezia.

În anul 325, controversa între ortodocși și arianiști ajunsese suficient de gălăgioasă, încât împăratul Constantin cel Mare a convocat o adunare a episcopilor în orașul Niceea, din Asia Mică (Turcia de azi). Această adunare s-a numit Primul Sinod Ecumenic.

Ședința inaugurală s-a ținut cam pe această vreme, pe 20 mai, anul 325. Sinodul a durat trei luni, iar la lucrări au participat nu mai puțin de 318 părinți din tot Imperiul: episcopi, preoți și chiar monahi. Însuși împăratul a ținut discursul de deschidere, pentru că își dorea unitate în Biserică, așa cum dobândise unitatea în imperiu.

Participanții la sinod au respins învățătura lui Arie și au hotărât ca învățătura cea dreaptă să fie schematizată într-un Simbol de Credință. Acesta este prima parte a Crezului pe care îl rostim cu toții astăzi, și anume până la cuvintele „Și întru Duhul Sfânt”. A doua parte avea să fie alcătuită la al doilea Sinod ecumenic, cincizeci și șase de ani mai târziu.

Crezul este deci rostit fără întrerupere, dar și fără schimbare, de șaisprezece secole.

Iubiți credincioși,

sf-nicolae-9

Sfântul Nicolae

Nume mari din calendarul nostru au contribuit la alcătuirea acestui Crez: Sfântul Alexandru al Alexandriei, sfântul Atanasie, diaconul său și viitorul episcop, sfântul Spiridon al Trimitundei, făcătorul de minuni, Sfântul Nicolae, Eusebiu al Cezareei, Pafnutie Egipteanul, Osius de Cordoba (Spania) precum și doi episcopi de pe teritoriul de azi al României: Marcu de Tomis și Teofil al goților (zona Buzăului).

Discuțiile teologice și stabilirea dreptei credințe au fost uneori încordate. Sfântul Nicolae, în ciuda blândeții care îl caracteriza, și-ar fi ieșit din fire l-ar fi pălmuit pe ereticul Arie în fața tuturor. Gestul, însă, l-a costat pe bunul ierarh, căci ceilalți au fost nevoiți să-l sancționeze, luându-i cinstea arhieriei.

Maica Domnului s-a arătat, însă, unuia dintre părinții îmbunătățiți și le-a poruncit să îi dea Sfântului omoforul arhieresc înapoi, pentru că bine-primită a fost înaintea Domnului râvna alesului Său. De aceea, pe unele icoane ale sfântului Nicolae e zugravită Maica Domnului, dându-i omoforul arhieriei înapoi.

De  numele sfântului Spiridon este legată o altă minune: văzând că Arie refuză să accepte că Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt pot fi, toți trei, unul și același Dumnezeu, a luat o cărămidă și a strâns-o în mână, până când aceasta s-a descompus în părțile ei componente: pe la un capăr a ieșit foc, pe la altul a curs apă, iar în mână a rămas pământul. Aceasta este o emblemă a sfântului Spiridon și este zugrăvită în icoanele sale.

sf-spiridon

Sfântul Spiridon

Datorită părinților de la Sinodul I Ecumenic și, după ei, de la celelalte sinoade ecumenice, creștinismul este astăzi ceea ce este. Iată de ce Crezul este rostit astăzi de orice candidat la botez, sau, dacă e mic de vârstă, este rostit de naș, în numele lui. Acceptarea învățăturilor din Simbolul de Credință e o condiție a primirii botezului.

Iar Catehismul nu este altceva decât dezvoltarea, sub formă de întrebări și răspunsuri, a Crezului.

Și ce lucru mai frumos pentru cinstirea Sfinților Părinți, decât acesta: orice slujbă ortodoxă se termină cu formula: „Pentru rugăciunile sfinților părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin

Posted in Predici | Etichetat , ,

Toată bogăția lumii nu cântărește cât un suflet omenesc

Predică la Înălțarea Domnului, 2015
Preot Paroh Liviu Alexandrescu

„Şi i-a dus afară până spre Betania şi ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin”  (Sf. Ev.Luca 49-53)

Hristos S-a Înălțat!

Iubiți frați creștini!

La numai 40 de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, întreaga ortodoxie prăznuiește Înălţarea Sa la cer, ca o minune sau o biruință a lucrării pământești pe care a încheiat-o pentru noi și pentru a noastră mântuire, arătând în chip deplin dumnezeirea Sa, puterea şi mărirea pe care a avut-o dintru început la Tatăl. Sfântul Ioan Gură-de-Aur o numește „ziua cea mare, cea cinstită și cea luminoasă a Celui Răstignit”.

Învierea şi Înălţarea Domnului ne scot de sub apăsarea păcatului și ne așează sub revărsarea harului dumnezeiesc, care face să rodească în sufletele noastre roada duhului: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția” (Gal.V,22-23). Trupul înălțat al Mântuitorului este cel în care am fost ridicați și noi, dar și trupul în care fiecare creștin își vede idealul propriei sale realizări. Înălțarea la cer este idealul fiecărui creștin, mai ales că modelul Hristos a petrecut în lumea aceasta asemenea nouă și ne-a învățat că: „înălțarea înseamnă smerenie”. De pe acelaşi munte, în care Domnul Hristos a suferit în grădina Ghetsimani și S-a smerit înaintea lui Dumnezeu, S-a și înălţat la cer. Pentru că există o legătură între smerenie şi înălţare. În măsura în care mergem pe calea înălţării noastre, unită cu Înălţarea Domnului Hristos, vom cunoaşte mai bine taina Înălţării.

inaltarea-domnuluiLocul pe care ni l-a pregătit Domnul Iisus este o împărăție cerească, sfințită, curată și, mai presus de toate, veșnică; de aceea, trebuie s-o cucerim. Această împărăție este o coroană pe care trebuie s-o merităm. În persoana divino-umană a Fiului lui Dumnezeu, devenit Fiul Omului, firea omenească s-a ridicat la demnitatea sa de coroană a creaţiunii, asa cum l-a rânduit de la facerea sa, ca un stăpân al universului.

Acesta este omul! Un stăpân al său dar și al micului univers în care trăiește. Mântuitorul spune: „de câte ori vei cădea, scoală-te și te vei mântui”. Adică, ridică-te la starea dăruită de Dumnezeu, la Chipul Său. Toată bogăția lumii nu cântărește cât un suflet omenesc. Mântuitorul ne face atenți de valoarea lui, zicându-ne: „Ce va folosi omului de va dobândi lumea toată și-și va pierde sufletul? Sau ce ar putea da omul în schimb pentru sufletul său?”.  Înălțarea Domnului la cer, în prezența ucenicilor, face parte din planul dumnezeiesc, care întărește învățătura Mântuitorului Hristos despre trimiterea Sfântului Duh: „iar voi să ședeți în cetatea Ierusalimului până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus.” (Luca 24,49).

Așadar, la numai 10 zile de la Înălțare, va veni Duhul Adevărului, Duhul Cel Sfânt, Care „va fi cu voi până la sfârșitul veacurilor” (Ioan 14, 16). De aceea, în perioada de la Înălțare până la Pogorârea Sfântului Duh, salutul creștinesc va fi: „Hristos S-a Înălțat”, iar răspunsul este: „Adevărat S-a Înălțat”.

Binecuvântarea Domnului este veșnică pentru toți cinstitorii și închinătorii la Dumnezeu: „și pe când Se înălța la cer, i-a binecuvântat, iar ucenicii s-au închinat Domnului…”. Închinarea omului aduce bucurie. Bucuria aduce laudă şi binecuvântare.

Apoi ucenicii s-au întors la Ierusalim „cu bucurie mare” şi „erau totdeauna în templu lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu”. Sf. Isaac Sirul defineşte rugăciunea ca o bucurie care revarsă mulţumire. Ucenicii Domnului au transmis această bucurie, bucuria de a fi creștin, de a înțelege Moartea, Învierea și Înălțarea Domnului, ca un drum ce trebuie urmat de fiecare creștin, ca apoi să ajungem la întâlnirea cu  Dumnezeu, în Casa Tatălui ceresc.

De atunci și până astăzi simțim această binecuvântare, pe care o  mărturisim la fiecare Liturghie: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui  Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!”, în veci, Amin!

Posted in Panegirice | Etichetat ,

Ședința vicariatului Canadei la „Buna Vestire”

În perioada 8-10 mai, la Catedrala „Buna Vestire” a avut loc ședința anuală a Vicariatului Canadei.

I-am avut în mijlocul nostru pe majoritatea preoților ortodocși români din Canada, aparținători de Episcopia de la Vatra, împreună cu familiile lor și cu membri ai consiliilor parohiale.

Sedinta_vicariat (10)
Părintele vicar Dan Hoarste a organizat sesiunile de lucru și a mediat dezbaterile, care s-au dovedit constructive.

Cele trei zile de discuții s-au încheiat cu Sfânta Liturghie arhierească săvârșită Duminică, 10 mai, de către Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Nathaniel, asistat de soborul clericilor prezenți.

Sedinta_vicariat (63)
Slujitorii, consiliul parohial și comitetul doamnelor de la Catedrala „Buna Vestire” mulțumesc invitaților care au avut buna plăcere să participle la acest eveniment.

„Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” (Psalmul 132, 1)

Posted in Evenimente | Etichetat ,

Ședința Vicariatului Canadei (8-10 mai 2015)

This gallery contains 57 photos.

Gallery | Etichetat ,

Corul Catedralei Buna Vestire – „Îngerul a strigat”

Video | Posted on by | Etichetat ,

Ectenia Mare – Utrenia Invierii 2015

Video | Posted on by | Etichetat ,